Olimpiada naţională de religie catolică Concursuri religioase pentru elevii claselor I-XII

Ziua Tineretului

P1140566Duminică, 1 mai 2011, tinerii din întreaga Dieceză de Iaşi s-au întâlnit în Parohia “Preasfânta Treime” din Butea pentru a sărbători Ziua Tineretului. Au participat peste 3.100 de tineri din 100 de parohii ale Diecezei de Iaşi, însoţiţi de părinţii parohi sau vicari. Tema propusă tinerilor spre meditare este tema anului din mesajul Sfântului Părinte: “Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă” (cf. Col 2,7). În aceeaşi zi, la Roma, în Piaţa “Sfântul Petru” a avut loc beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, un papă care a iubit tinerii.
Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel, alături de PS Dieter Geerlings, episcop auxiliar de Münster (Germania), şi PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.
Cu o zi înainte de marele eveniment tinerii din parohia gazdă, tinerii voluntari din asociaţiile Acţiunea Catolică “Sfântul Iosif”, Scout, Kolping împreună cu pr. Felix Roca, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Copiilor, Tinerilor şi Asociaţiilor s-au întâlnit sâmbătă, 30 aprilie, pentru a pregăti cât mai bine sărbătoarea de a doua zi.
După-amiază, pr. Felix a celebrat sfânta Liturghie animată de voluntari, seara a continuat cu un moment de rugăciune în cinstea fericitului Ioan Paul al II-lea, la care au participat tinerii din Butea şi din parohiile vecine. S-au meditat pasaje din mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, pe fundalul muzicii realizat de tinerii din Comunitatea “Cenacol”, s-au vizionat imagini din viaţa fericitului Ioan Paul al II-lea.
Ziua de duminică s-a deschis cu sosirea grupurilor de tineri care s-au adunat în jurul altarului special amenajat în curtea bisericii.
Prezentatorii Maria Gal şi Robert Cuzencu au anunţat începerea programului cultural-religios. Am ascultat salutul părintelui paroh Petru Blaj şi salutul părintelui Felix Roca. După rugăciunea de început, a urmat prezentarea imnului (muzica a fost compusă de Olesea Jmurciuc, Marina Ferenţ, Daniel Hugeanu, iar versurile de Olesea Jmurciuc, Cornelia Ferenţ, Andreea Vereş). Pr. Felix a susţinut o scurtă cateheză despre mesajul Sfântului Părinte. Ulterior a urmat prezentarea unor filmuleţe despre vizita fericitului Ioan Paul al II-lea în România în anul 1999, Sfântul Părinte a oferit binecuvântarea în limba română celor prezenţi la Bucureşti în 9 mai 1999, exprimându-şi iubirea faţă de poporul român. Un alt filmuleţ a prezentat imagini cu fostul suveran pontif la întâlnirile mondiale ale tineretului. El a fost iniţiatorul acestor întâlniri. La Tor Vergata, în anul 2000, le-a spus celor prezenţi: “Dacă stai cu tinerii, devii şi tu tânăr, voi sunteţi viitorul lumii, voi sunteţi speranţa Bisericii, voi sunteţi speranţa mea”. A propus ca în aceste pelerinaje tinerii să fie însoţiţi de o cruce, o copie a acestei cruci de-a lungul timpului a fost purtată şi în Dieceza de Iaşi în fiecare comunitate în care s-a desfăşurat Întâlnirea Diecezană a Tinerilor.
Programul a continuat cu repetiţia cântecelor pentru sfânta Liturghie, corul a fost format din tineri din parohia gazdă.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, alături de PS Dieter Geerlings, episcop auxiliar de Münster (Germania), şi PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.
La acest eveniment au participat şi autorităţile locale.
La începutul sfintei Liturghiei, părintele paroh Petru în salutul său a prezentat bucuria pe care o împărtăşeşte întreaga comunitate din Butea pentru participarea, sărbătorirea tinerilor şi beatificarea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. “Pentru tineri această zi este întâlnirea cu Cristos, cu credinţa, unii pot descoperii vocaţia în căutarea valorilor”. PS Petru Gherghel în salutul său a propus comuniunea cu cei aflaţi în Piaţa “Sfântul Petru”: “Privirea noastră se îndreaptă spre ceruri, spre papa Ioan Paul al II-lea, gândul ne poartă spre Roma, gândul nostru ne uneşte cu toţi tinerii, unde prietenul lor priveşte de la poarta cerului spre ei”.
În cuvântul de învăţătură, PS Aurel Percă a invitat tinerii la bucurie “în această săptămână de la Înviere şi până acum a răsunat o invitaţie la bucurie, însă în această zi această invitaţie e mai solemnă pentru voi tineri şi pentru că, prietenul, fericitul Ioan Paul al II-lea care este fericit prin gesturi simple, încurajări, ne-a învăţat cum să fim tari în credinţă. Papa Benedict al XVI-lea ne cheamă să fim întemeiaţi, înrădăcinaţi, tari în credinţă”. Această cruce care ne-a fost încredinţată acum un an şi pe care am meditat-o de foarte multe ori, ne-a lăsat un semn în inimile noastre.
Tinerii din Butea s-au bucurat că au avut această oportunitate, ca timp de un an crucea tinerilor să fie alături de ei, “suntem aici în numele tuturor tinerilor, pentru a vă prezenta încă odată, în faţa acestei cruci şi a celui care a fost răstignit, toate bucuriile şi tristeţile noastre, preocupările noastre, viaţa noastră, viitorul nostru şi mai ales speranţele noastre. Credinţa ne spune că, pentru a fi bucuroşi în lume, trebuie să ne purtăm crucea de toate zilele, pentru aceasta trebuie să ne îndrăgostim de sfânta Euharistie, care ne dă forţă să îmbrăţişăm crucea şi să rămânem: Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă”.
În finalul celebrării, PS Dieter Geerlings, episcop auxiliar de Münster (Germania), a salutat pe cei prezenţi la Butea, exprimându-şi dorinţa ca Domnul să binecuvânteze prietenia legată între Dieceza de Iaşi şi Dieceza de Münster.
Părintele Felix a amintit împlinirea a 21 de ani de când PS Petru Gherghel a fost consacrat episcop. “La mulţi şi binecuvântaţi ani!”
Preasfinţitul Petru a anunţat cu bucurie că în anul 2012 va avea loc în Dieceza de Iaşi Întâlnirea Naţională a Tinerilor, crucea tineretului prezentă la Butea pe parcursul unui an pleacă la Iaşi.
După prânzul oferit de parohia gazdă, sărbătoarea a continuat cu un program cultural-recreativ. Imnul a deschis festivalul tinerilor urmat de o scenetă realizată de Liceu Catolic din Iaşi: “Jurnal de familie cu Isus”, un grup de tineri din Parohia “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” Iaşi au prezentat un dans: “Nu mi-e teamă de tinereţea mea”, un tânăr din Comunitatea “Cenacol” a dat mărturie despre misiunea acestei comunităţi. Programul a continuat cu un filmuleţ prezentat de către pr. Felix: “Omagiu papei Ioan Paul al II-lea”, Iustin Narcis Ianău i-a adunat pe cei prezenţi pentru a-l asculta interpretând “Nessun Dorma”, apoi tinerii din Valea Mică şi Valea Mare i-au invitat pe participanţi la dans.
Ziua s-a încheiat cu invitaţia Preasfinţitului Petru adresată tinerilor ca în 2012 să ne revedem la Iaşi urmată de binecuvântarea de final. Grupurile s-au îndreptat spre casele lor intonând alături de compozitori imnul de la Butea.
Mulţumim lui Cristos cel Înviat pentru această zi petrecută împreună, organizatorilor, parohiei gazdă şi tuturor celor care au ajutat la buna desfăşurare.

Adriana Ianuş

* * *
“Această zi nu se va putea uita. A fost plină de evenimente care m-au impresionat. Mai întâi beatificarea papei Ioan Paul al II-lea într-o zi diecezană a tinerilor (pe care atât de mult i-a iubit), apoi mulţimea de tineri adunată din toate colţurile diecezei în jurul episcopilor, atât la sfânta Liturghie, cât şi la programul cultural recreativ” (Carmena Erdeş, Roman “Isus, Bunul Păstor”)

“Ziua de sâmbătă, 1 mai, a fost o ocazie de a-mi înrădăcina profund credinţa în Cristos. Tema a fost foarte bine aleasă şi mi-a plăcut foarte mult. Noi, tinerii, avem nevoie de multă credinţă, înarmaţi fiind cu rugăciune, pentru a nu cădea pradă «aberaţiilor» pe care le practică alţi tineri. Dar nu în ultimul rând, trebuie să îi felicit pe organizatori şi pe toţi cei care au făcut tot posibilul ca această sărbătoare să fie una memorabilă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi fericitului Ioan Paul al II-lea pentru darurile spirituale ce le oferă tinerilor de pretutindeni” (Mădălina Tofan, Roman “Isus, Bunul Păstor”)

Album foto “Ziua Tineretului” (1 mai)

Lasati un comentariu