Un păstor nou … la noi în parohie

De la 1 august, avem un nou vicar. Cu aceasta ocazie, i-am solicitat un interviu.
1. Vă rugăm să ne spuneţi câte ceva despre dumneavoastră.

Mă numesc Emanuel Bejenaru şi sunt originar din Târgu-Ocna, o zonă splendidă de munte, care mi-a întipărit pentru totdeauna în suflet dragostea pentru natură şi minunăţiile ei nenumărate. Sunt născut pe 7 noiembrie 1981, am urmat cursurile Şcolii generale din localitatea natală, Seminarului Liceal din Bacău şi ale Institutului Teologic din Iaşi, fiind hirotonit preot pe 24 iunie 2007.

Timp de  patru ani am activat ca vicar la Tămăşeni, după care Sfânta Fecioară Maria Regină, patroana acestei comunităţi, m-a trimis la Roman, să-l slujesc pe Fiul ei, Bunul Păstor şi să-i ţin pe ceilalţi copii ai ei sub toiagul său călăuzitor şi dătător de viaţă şi sens.

2. Cum aţi primit vestea transfe­rării la noua parohie?

Ca să fiu sincer transferul m-a  surprins zbătându-mă între durerea despărţirii de cei ce patru ani au cons­tituit o veritabilă familie pentru mine şi emoţia plină de bucurie a unui nou început, cu oameni noi, comunitate nouă, cerinţe şi provocări noi. Există şi un soi de teamă firească gene­rată de necunoscut, schimbare şi adaptare, dar nu mă îndo­iesc de faptul că voi găsi înţelegerea şi răbdarea necesară pentru a mă integra în această nouă familie şi a-mi îndeplini cu rodnicie misiunea încredinţată.

3. Cu ce amintiri frumoase aţi plecat de la Tămăşeni?

Mi-ar trebui mult prea mult spaţiu pentru a înşirui amintirile frumoase ce mi-au umplut sufletul în anii de vis petrecuţi la Tămăşeni. Nu a fost totul uşor, am trăit coşmarul inundaţiilor din 2008 ce au derutat tot satul, dar i-au schimbat totodată faţa ulterior, am plătit tributul pasi­u­nii pentru sport prin două operaţii consecutive, a venit apoi moartea neaşteptată a părintelui paroh, Francisc Lenghen, un al doilea tată pentru mine; dar cum orice greutate, prin harul divin, se poate transforma dintr-o piatră de poticnire într-o trambulină de lansare pentru un viitor  împrospătat şi maturizat, astăzi nu-mi gă­sesc cuvintele pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru toate darurile primite acolo.

Se spune că acela care primeşte are mâinile pline, pe când cel care dăruieşte are inima plină. Plecând de la Tămăşeni îndrăznesc să spun cu jumătate de gură că am inima plină deoarece am oferit acolo entuziasmul, tinereţea, capacităţile şi bucuria debordantă a unui preot nou-sfinţit; dar, infinit mai mult decât atât pot afirma că am mâinile pline, deoarece am fost copleşit neîncetat cu daruri şi bunătate, pentru care înalţ astăzi o sinceră rugă de mulţumire.

Am în minte copiii, crinii inimii mele, alături de care am regăsit bucuria uitată de a mă juca şi cu care am înflorit şi am înfrumuseţat viaţa parohiei, tinerii care m-au uimit neîncetat prin imaginaţie, talent şi dăruire, ca şi prin ataşamentul lor sincer faţă de preot, adulţii ce n-au lăsat niciodată  biserica goală, zecile de bolnavi la care mergeam lunar şi care-mi predau de fiecare dată veritabile lecţii de trăire şi răbdare creş­tină, verile împreună ce adunau peste 300 de copii şi tineri ce întorceau satul pe dos, dar îl umpleau de viaţă, recreerile de pe terenul de fotbal unde am cunoscut mulţi ce nu îndrăzneau să calce pragul bisericii, spectacolele de neuitat în colaborare cu şcoala şi multe alte momente ce sunt aparent nesemnificative dar care se adună, ca atâtea mici picături care formează împreună oceanul, respectiv oceanul recunoştinţei din sufletul meu.

4. Ce hobby-uri sau preocupări personale aveţi?

De la tatăl meu  am moştenit pasiunea pentru lectură şi în conti­nuare văd cititul cărţilor ca fiind un mijloc indispensabil de îndreptare, informare şi înnobilare, o conversaţie cu minţile cele mai strălucite ale veacurilor trecute, o corabie ce traversează vastele mări ale timpurilor, menită să ne reamintească faptul că fiinţa umană înseamnă şi altceva decât raţiune şi inteligenţă, înseamnă elan, vis, libertate, zbor.

Sunt totodată un pasionat al sportului, împătimit de fotbal, ski, înot, tenis de masă, plimbările cu bicicleta şi urcările pe munte. Sunt convins că în contextul actual, aducător de schimbări radicale ale opţiunilor şi preocupărilor tinerilor şi copiilor, sportul poate fi un mijloc propice de catehizare, un procedeu de apropiere a lor, un mod de a mătura calea spre biserică.

5. Aţi mai citit revista noastră până să veniţi la noi în parohie?Aţi mai vizitat site-ul?Ce părere aveţi?

Făcând parte din acelaşi decanat cu  Parohia Isus Bunul Păstor, părintele paroh a avut grijă la toate şe­dinţele sau întrunirile preoţeşti să ne distribuie această revistă, la vederea căreia mă cuprindea ca să zic aşa un sentiment de invidie creştină, deoarece îmi doream şi eu un astfel de mijloc de catehizare, prin care să informăm credincioşii de cele petrecute în comunitate, în dieceză, în lumea catolică şi totodată să le dăm posibilitatea de a se exprima şi de a  comunica. Mă bucur că mi s-a împlinit dorinţa şi scriu cu bucurie primele mele rânduri aici, sper  că nu şi ultimele. Cunosc de asemenea atât site-ul cât şi pagina de facebook, pe care le frecventam, urmărind ce activităţi interesante desfăşuraţi aici, pentru a le prelua în parohia în care eram.

6. Care a fost prima impresie după zilele petrecute aici la noi?

Dacă la Tămăşeni fusesem obişnuit ca o mare parte a participanţilor la liturghie în timpul săptămânii  să fie formată din bătrâni, o surpriză plăcută la venirea aici a fost să văd nu doar o biserică tânără ca şi cons­trucţie, ci tânără prin vârsta celor prezenţi în ea, iar acest fapt e îmbucurător şi dătător de speranţă, căci Biserica este veşnic tânără, după cum veşnic tânără e iubirea lui Dumnezeu.  E o comunitate tânără şi ca fiinţare, dar matură în credinţă, bine organizată, cu viaţă pastorală intensă şi încerc uşor să mă integrez pentru ca să puteţi găsi în mine un ajutor eficace, un sprijin efectiv şi un prieten de nădejde.

7. Un gând adresat cititorilor noştri.

E-atât de multă bucurie pe drumu-n care vom porni/E-atât de bine să ai vise care se vor îndeplini…

Pornesc cu bucurie la drum, aşa cum am făcut-o în urmă cu patru ani, când mi-am ales ca motto al slujirii mele sacerdotale cuvintele Psalmului 100: „Slujiţi Domnului cu bucurie!”

Pornesc cu bucurie alături de Isus Bunul Păstor, conştient fiind de faptul că aflându-mă sub călăuzirea toiagului său nu am dreptul să fiu trist sau posomorât. Pornesc cu bucurie alături de dumneavoastră şi vă rog să mă ajutaţi să-mi înfăptu­iesc visul, acela de a fi un preot bun, după inima lui Isus. Mulţumesc.

Pr. vicar,

Emanuel Bejenaru

1. 

   Nechita Corneliu spune:

   29 August 2011 la 10:59 pm

   Multumim parintelui vicar pentru mesajul de prezentare si speram ca parohia noastra sa va fie asemeni unui paradis la o scara ceva mai mica. Mult succes in activitatea pastorala! In mod personal va astept cu initiative privind dezvoltarea si implicarea sitului parohial cat mai mult in viata comunitatii. Asa dupa cum ne indeamna acelasi Psalm 100 privitor la slujirea Domnului cu bucurie, vom incerca si noi ca alaturi de d-voastra si de parintele paroh sa venim “… înaintea Lui cu strigăte de veselie!”, pentru a-L lauda si-I binecuvanta Numele in veci. Laudat sa fie Isus si Maria!
2. 

   s.ewa spune:

   1 Septembrie 2011 la 2:47 pm

   Bineati Venit Parinte la IBP va doresc binecuvantare de Domnul