CRISTOS A ÎNVIAT! Un pic de bunătate

Trezirea la realitate

Suntem în luna mai, luna florilor, luna sfintei fecioare Maria. O perioada a anului în care natura se trezește la viata. Dar oare noi ne trezim la realitate? Trezirea la realitate este acea neplăcere a dimineţilor somnoroase când trebuie, deşi nu vrei, să te trezeşti. S-a zis cu liniştea, cu somnul, cu buna dispoziţie, cu totul. Începe realitatea.
Când ne uităm la noi (de obicei pe furiş, să nu ne vadă nimeni, şi doar puţin timp, ca să nu observăm chiar toate defectele!) descoperim cu uşurinţă un fel de creştinism somnoros. Altfel spus, nu conştientizăm întotdeauna ceea ce suntem. Ba mai mult, nu ne dăm seama de marele dar al credinţei şi nici de ceea ce facem datorită acestui har, lucrurile măreţe pe care le realizăm în noi sau în afara noastră datorită acestui har.
Creştinismul nostru (uneori) se rezumă la rugăciunile de dimineaţă şi de seară şi la mersul duminical la biserică. Ajungem poate să mergem la biserică din obişnuinţă sau de gura altora sau ca să vedem ce se mai poartă în domeniu de haine, relaţii sau predici.
Trezirea la realitate este necesară acum nu atât ca un „medicament” ce ar putea vindeca starea lucrurilor, ci mai mult ca o prevenire sau o anticipare. Trebuie să ne grăbim această trezire la realitate.
Însă există şi un alt aspect important: pe cât de necesară este trezirea la realitate, pe atât de necesar este şi curajul inspirat de adevărul evangheliei: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20). Domnul e mereu cu noi şi mai ales este alături de noi în momentele de încercare. El nu ne părăseşte. Nu ne lasă singuri. Trebuie să ne trezim la realitate şi să ne obişnuim cu această prezenţă a Domnului pentru ca atunci când ne va fi mai greu să ştim în cine ne-am pus încrederea.
Să apelăm la Sfânta Fecioară Maria care repetă fiecărei inimi descurajate cuvintele îngerului Gabriel: „Nu te teme! La Dumnezeu nimic nu este cu neputință!”. Niciodată nu vom putea vorbi suficient despre ea, niciodată nu vom putea să-i mulțumim îndeajuns pentru harurile pe care le mijlocește neîncetat pentru noi, niciodată nu vom putea trăi fără să apelăm la ajutorul și la sprijinul ei.
Ca şi Maria, suntem chemaţi la umilinţă, să avem curajul să îngenunchem în faţa lui Dumnezeu, şi să facem faptele mărunte pe care le putem face, pentru a însenina viaţa celor din jurul nostru; să ne mulţumim totdeauna cu ceea ce avem, şi să recunoaştem, în ceea ce avem, darul lui Dumnezeu.
Asemenea Sfintei Fecioare Maria trebuie să avem mai multă încredere în Dumnezeu şi să spunem: Iată-mă! Iată slujitoarea/slujitorul Domnului. Fie mie după cuvântul tău. Fă să se întâmple în viaţa mea tot ceea ce tu ştii că este mai bine pentru mântuirea mea şi a fraţilor mei.
Pr. vicar,
Ciprian-Ovidiu Solomon
Suntem în luna mai, luna florilor, luna sfintei fecioare Maria. O perioada a anului în care natura se trezește la viata. Dar oare noi ne trezim la realitate? Trezirea la realitate este acea neplăcere a dimineţilor somnoroase când trebuie, deşi nu vrei, să te trezeşti. S-a zis cu liniştea, cu somnul, cu buna dispoziţie, cu totul. Începe realitatea.
Când ne uităm la noi (de obicei pe furiş, să nu ne vadă nimeni, şi doar puţin timp, ca să nu observăm chiar toate defectele!) descoperim cu uşurinţă un fel de creştinism somnoros. Altfel spus, nu conştientizăm întotdeauna ceea ce suntem. Ba mai mult, nu ne dăm seama de marele dar al credinţei şi nici de ceea ce facem datorită acestui har, lucrurile măreţe pe care le realizăm în noi sau în afara noastră datorită acestui har.
Creştinismul nostru (uneori) se rezumă la rugăciunile de dimineaţă şi de seară şi la mersul duminical la biserică. Ajungem poate să mergem la biserică din obişnuinţă sau de gura altora sau ca să vedem ce se mai poartă în domeniu de haine, relaţii sau predici.
Trezirea la realitate este necesară acum nu atât ca un „medicament” ce ar putea vindeca starea lucrurilor, ci mai mult ca o prevenire sau o anticipare. Trebuie să ne grăbim această trezire la realitate.
Însă există şi un alt aspect important: pe cât de necesară este trezirea la realitate, pe atât de necesar este şi curajul inspirat de adevărul evangheliei: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20). Domnul e mereu cu noi şi mai ales este alături de noi în momentele de încercare. El nu ne părăseşte. Nu ne lasă singuri. Trebuie să ne trezim la realitate şi să ne obişnuim cu această prezenţă a Domnului pentru ca atunci când ne va fi mai greu să ştim în cine ne-am pus încrederea.
Să apelăm la Sfânta Fecioară Maria care repetă fiecărei inimi descurajate cuvintele îngerului Gabriel: „Nu te teme! La Dumnezeu nimic nu este cu neputință!”. Niciodată nu vom putea vorbi suficient despre ea, niciodată nu vom putea să-i mulțumim îndeajuns pentru harurile pe care le mijlocește neîncetat pentru noi, niciodată nu vom putea trăi fără să apelăm la ajutorul și la sprijinul ei.
Ca şi Maria, suntem chemaţi la umilinţă, să avem curajul să îngenunchem în faţa lui Dumnezeu, şi să facem faptele mărunte pe care le putem face, pentru a însenina viaţa celor din jurul nostru; să ne mulţumim totdeauna cu ceea ce avem, şi să recunoaştem, în ceea ce avem, darul lui Dumnezeu.
Asemenea Sfintei Fecioare Maria trebuie să avem mai multă încredere în Dumnezeu şi să spunem: Iată-mă! Iată slujitoarea/slujitorul Domnului. Fie mie după cuvântul tău. Fă să se întâmple în viaţa mea tot ceea ce tu ştii că este mai bine pentru mântuirea mea şi a fraţilor mei.
Pr. vicar,
Ciprian-Ovidiu Solomon

Lasati un comentariu