GÂNDURI LA CEAS ANIVERSAR Lăudați-l pe Domnul pentru că este bun!

Timpul are şi acum răbdare

Cunoaştem majoritatea, simetria creată de Marin Preda în romanul care l-a consacrat. Autorul deschide opera cu remarca „timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare” şi o încheie, pe un ton mâhnit de schimbările produse în peisajul satului românesc, cu expresia „timpul nu mai avea răbdare”.
Ei bine, cred cu tărie că, în ceea ce ne priveşte, 10 ani mai târziu, timpul încă are răbdare. De ce? Pentru că deşi aparent s-au schimbat multe aspecte, mai ales generaţii, lucrurile au rămas, din fericire, la fel.
Cum am început? Nici măcar nu îmi amintesc exact, probabil pentru că sunt atâtea alte amintiri legate de cum am crescut împreună, care îmi vin mai repede în minte. Cateheze, spectacole de Hram, de Crăciun, repetiţii la cor şi entuziasmul zilelor (minim 3!) petrecute la colindat, campusuri, adoraţii, Ziua copilului la nivel diecezan organizată până la cel mai mic detaliu în 2011, turnee de fotbal ori volei, zile de pregătire pentru depunerea adeziunii şi ieşiri în parc şi toate acestea dintr-un rapid parcurs prin memorie. Sau mai degrabă prin suflet.
Când am început eram încă în gimnaziu, 10 ani mai târziu iau startul în carieră. Similar, prietenii mei de o viaţă erau adolescenţi sau tineri şi fiecare dintre noi a crescut prin activităţile parohiale. Suntem acum absolvenţi de facultate sau chiar persoane cu vechime în muncă, cu familii întemeiate sau o dorinţă în sensul acesta, dar am rămas tinerii parohiei. Şi recunoaştem cu toţii că implicarea din anii aceştia a ajutat cel mai mult nu comunitatea, ci tot pe noi, cei care am crescut prin fiecare activitate.
Ce e acum? Îmi place să cred că lucrurile au rămas la fel. Există şi acum copii şi tineri dedicaţi care dau ce au ei mai bun, ca toate activităţile să iasă la nivelul aşteptărilor. Poate doar asta s-a schimbat 10 ani mai târziu: formăm o parohie cu experienţă, avem evenimente care au devenit deja tradiţii şi de aici vine probabil şi exigenţa. Vin de fiecare dată acasă cu drag şi pentru că am ocazia să văd cum merg lucrurile în locul în care am învăţat cel mai bine cât de importante sunt implicarea şi responsabilitatea. Tot de fiecare dată mă bucur că există şi acum oameni care să facă ce realizam noi, „garda veche”, acum câţiva ani.
La ceas aniversar, haideţi să ne amintim cu drag de ce a fost, să arătăm recunoştinţă celor care au reuşit să rămână aproape şi 10 ani mai târziu, dar mai ales să îi încurajăm pe copiii şi tine­rii care au făcut posibil ca simetria lui Marin Preda să nu ne alunge zilele acestea zâmbetele de pe chipuri. Timpul are încă răbdare cu noi. Să ne bucurăm de el!
Marina Giurgică
Cunoaştem majoritatea, simetria creată de Marin Preda în romanul care l-a consacrat. Autorul deschide opera cu remarca „timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare” şi o încheie, pe un ton mâhnit de schimbările produse în peisajul satului românesc, cu expresia „timpul nu mai avea răbdare”.
Ei bine, cred cu tărie că, în ceea ce ne priveşte, 10 ani mai târziu, timpul încă are răbdare. De ce? Pentru că deşi aparent s-au schimbat multe aspecte, mai ales generaţii, lucrurile au rămas, din fericire, la fel.
Cum am început? Nici măcar nu îmi amintesc exact, probabil pentru că sunt atâtea alte amintiri legate de cum am crescut împreună, care îmi vin mai repede în minte. Cateheze, spectacole de Hram, de Crăciun, repetiţii la cor şi entuziasmul zilelor (minim 3!) petrecute la colindat, campusuri, adoraţii, Ziua copilului la nivel diecezan organizată până la cel mai mic detaliu în 2011, turnee de fotbal ori volei, zile de pregătire pentru depunerea adeziunii şi ieşiri în parc şi toate acestea dintr-un rapid parcurs prin memorie. Sau mai degrabă prin suflet.
Când am început eram încă în gimnaziu, 10 ani mai târziu iau startul în carieră. Similar, prietenii mei de o viaţă erau adolescenţi sau tineri şi fiecare dintre noi a crescut prin activităţile parohiale. Suntem acum absolvenţi de facultate sau chiar persoane cu vechime în muncă, cu familii întemeiate sau o dorinţă în sensul acesta, dar am rămas tinerii parohiei. Şi recunoaştem cu toţii că implicarea din anii aceştia a ajutat cel mai mult nu comunitatea, ci tot pe noi, cei care am crescut prin fiecare activitate.
Ce e acum? Îmi place să cred că lucrurile au rămas la fel. Există şi acum copii şi tineri dedicaţi care dau ce au ei mai bun, ca toate activităţile să iasă la nivelul aşteptărilor. Poate doar asta s-a schimbat 10 ani mai târziu: formăm o parohie cu experienţă, avem evenimente care au devenit deja tradiţii şi de aici vine probabil şi exigenţa. Vin de fiecare dată acasă cu drag şi pentru că am ocazia să văd cum merg lucrurile în locul în care am învăţat cel mai bine cât de importante sunt implicarea şi responsabilitatea. Tot de fiecare dată mă bucur că există şi acum oameni care să facă ce realizam noi, „garda veche”, acum câţiva ani.
La ceas aniversar, haideţi să ne amintim cu drag de ce a fost, să arătăm recunoştinţă celor care au reuşit să rămână aproape şi 10 ani mai târziu, dar mai ales să îi încurajăm pe copiii şi tine­rii care au făcut posibil ca simetria lui Marin Preda să nu ne alunge zilele acestea zâmbetele de pe chipuri. Timpul are încă răbdare cu noi. Să ne bucurăm de el!
Marina Giurgică

Lasati un comentariu