10 Campusul tinerilor

Suntem împreună de zece ani

A fost un timp când  parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” era singura pe care o cunoşteam, o îndrăgeam şi credeam că îi vom aparţine pentru totdeauna. Am văzut cum s-au înfiinţat alte două parohii, din necesităţi pastorale, dar noi am rămas tot acolo. Eram atât de bine aşezaţi încât îmi spuneam că, de-ar fi să se înfiinţeze o  parohie în zona noastră, eu voi refuza să fac parte din ea, râmânând acolo unde m-am obişnuit şi-mi place.
Încet, încet au început să apară zvonuri despre o nouă parohie în Favorit. „E prea departe şi nu ne cuprinde” mă gândeam eu cu detaşare. Însă, într-o zi am primit o invitaţie la ceremonia care oficia înfiinţarea parohiei „Isus Bunul Păstor” începând cu data de 1 august 2004, parohie care cuprindea şi strada noastră. Părintele paroh ne informa că motivele înfiinţării au fost: o mai bună pastoraţie a credincioşilor; distanţa mare faţă de biserica Sfânta Tereza; posibilitatea unei reînnoiri sufleteşti şi dorinţa multor credincioşi în acest sens. Aşadar, n-a fost cum mi-am dorit eu, ci cum a voit Domnul. Şi, cum se spune, „dacă-i ordin, cu plăcere”, m-am conformat. Am păstrat  invitaţia ca pe un certificat, ca pe un document de preţ.
În invitaţie se mai spunea că despărţirea este dureroasă dar ea va da roade. Într-adevăr, a fost grea desprinderea de vechea parohie, a fost grea renunţarea la obişnuinţe, la cunoştinţe. A fost ca renunţarea la un stil de viaţă sigur şi comod  într-o casă plăcută, în favoarea unei experienţe noi într-un loc necunoscut. Însă tot ce-i nou are farmec, stârneşte curiozitatea şi te face să vrei să vezi ce mai urmează. Aşadar, am început drumul nou spre biserică parcurgând drumul vechi spre şcoala unde învăţau copiii.
Cele două drumuri au devenit unul singur şi el a dat un sens nou în viaţa copiilor, prin înfiin­ţarea noii parohii, a noii biserici.
Pe parcursul vieţii, orice om are puterea să facă o casă, să crească un copil şi să planteze un pom pentru a fi împlinit, însă nu orice creştin are privilegiul de a vedea cum se naşte o comunitate, cum se construieşte o biserică şi mai ales de a fi parte componentă a acestui act.
Noi am avut posibilitatea de a participa efectiv la actul de „a cons­trui”. Am avut ocazia de a juca un rol unic: ne-am  pus în valoare capacităţile, după vrere şi putere, unii mai mult, alţii mai puţin; am dezgropat talanţii şi i-am înmulţit găsind în noi resurse nebănuite.
Astfel am construit un lăcaş unic, aşezându-ne în faţa Lui şi  spunându-I lui Dumnezeu: „ne-ai chemat, iată-ne!” şi oferindu-i braţele noastre dornice de muncă, mintea şi voinţa noastră. Acum ne adunăm în acest loc aşa cum suntem: cu chipurile vesele sau triste, ochii luminoşi sau plânşi, inimile curate, liniştite sau încărcate, apăsate de necazuri; îi prezentăm copiii la botez, la mir; îi întâlnim şi îi cunoaştem pe semenii noştri; ne bucurăm cu cei ce se unesc în căsătorie, cu cei chemaţi la viaţa consacrată şi îi plângem pe cei plecaţi dintre noi. Îl adorăm, îi cântăm, ne rugăm împreună la marile sărbători dar şi în zilele obişnuite; îi încre­dinţăm viaţa noastră, pe cei dragi, prezentul şi viitorul nostru, lumea întreagă, mulţumindu-I şi cerându-I ajutor. Ne simţim la fel de bine la celebrările fastuoase, dar şi singuri în faţa tabernacolului, retraşi într-un colţ.
În casa Lui ne simţim mângâiaţi şi iubiţi, aici sufletele se reînnoiesc pentru că numai El ştie să ne asculte, să ne înţeleagă, să ne ierte, să  ne încurajeze să ne jucăm fiecare rolul vieţii, în cel mai bun mod posibil şi să ne dea speranţa că vom reuşi.
Pentru comunitatea noastră tânără, pentru viitorul ei, este necesar ca verbele „a construi”, „a face”, să nu rămână doar la forma de trecut, ci să se conjuge la prezent, în mod practic. Prezentul însemnă lucrare, văzută sau ascunsă, Dumnezeu şi oameni, har, credinţă şi speranţă. Biserica noastră este darul lui Dumnezeu pentru noi, cei aleşi, chemaţi să păstreze vie comoara cea mai de preţ. Îi mulţumim pentru toate harurile primite şi mai ales pentru că ni l-a dăruit nouă pe Isus, Bunul Păstor.
Emeea

A fost un timp când  parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” era singura pe care o cunoşteam, o îndrăgeam şi credeam că îi vom aparţine pentru totdeauna. Am văzut cum s-au înfiinţat alte două parohii, din necesităţi pastorale, dar noi am rămas tot acolo. Eram atât de bine aşezaţi încât îmi spuneam că, de-ar fi să se înfiinţeze o  parohie în zona noastră, eu voi refuza să fac parte din ea, râmânând acolo unde m-am obişnuit şi-mi place.

Încet, încet au început să apară zvonuri despre o nouă parohie în Favorit. „E prea departe şi nu ne cuprinde” mă gândeam eu cu detaşare. Însă, într-o zi am primit o invitaţie la ceremonia care oficia înfiinţarea parohiei „Isus Bunul Păstor” începând cu data de 1 august 2004, parohie care cuprindea şi strada noastră. Părintele paroh ne informa că motivele înfiinţării au fost: o mai bună pastoraţie a credincioşilor; distanţa mare faţă de biserica Sfânta Tereza; posibilitatea unei reînnoiri sufleteşti şi dorinţa multor credincioşi în acest sens. Aşadar, n-a fost cum mi-am dorit eu, ci cum a voit Domnul. Şi, cum se spune, „dacă-i ordin, cu plăcere”, m-am conformat. Am păstrat  invitaţia ca pe un certificat, ca pe un document de preţ.

În invitaţie se mai spunea că despărţirea este dureroasă dar ea va da roade. Într-adevăr, a fost grea desprinderea de vechea parohie, a fost grea renunţarea la obişnuinţe, la cunoştinţe. A fost ca renunţarea la un stil de viaţă sigur şi comod  într-o casă plăcută, în favoarea unei experienţe noi într-un loc necunoscut. Însă tot ce-i nou are farmec, stârneşte curiozitatea şi te face să vrei să vezi ce mai urmează. Aşadar, am început drumul nou spre biserică parcurgând drumul vechi spre şcoala unde învăţau copiii.

Cele două drumuri au devenit unul singur şi el a dat un sens nou în viaţa copiilor, prin înfiin­ţarea noii parohii, a noii biserici.

Pe parcursul vieţii, orice om are puterea să facă o casă, să crească un copil şi să planteze un pom pentru a fi împlinit, însă nu orice creştin are privilegiul de a vedea cum se naşte o comunitate, cum se construieşte o biserică şi mai ales de a fi parte componentă a acestui act.

Noi am avut posibilitatea de a participa efectiv la actul de „a cons­trui”. Am avut ocazia de a juca un rol unic: ne-am  pus în valoare capacităţile, după vrere şi putere, unii mai mult, alţii mai puţin; am dezgropat talanţii şi i-am înmulţit găsind în noi resurse nebănuite.

Astfel am construit un lăcaş unic, aşezându-ne în faţa Lui şi  spunându-I lui Dumnezeu: „ne-ai chemat, iată-ne!” şi oferindu-i braţele noastre dornice de muncă, mintea şi voinţa noastră. Acum ne adunăm în acest loc aşa cum suntem: cu chipurile vesele sau triste, ochii luminoşi sau plânşi, inimile curate, liniştite sau încărcate, apăsate de necazuri; îi prezentăm copiii la botez, la mir; îi întâlnim şi îi cunoaştem pe semenii noştri; ne bucurăm cu cei ce se unesc în căsătorie, cu cei chemaţi la viaţa consacrată şi îi plângem pe cei plecaţi dintre noi. Îl adorăm, îi cântăm, ne rugăm împreună la marile sărbători dar şi în zilele obişnuite; îi încre­dinţăm viaţa noastră, pe cei dragi, prezentul şi viitorul nostru, lumea întreagă, mulţumindu-I şi cerându-I ajutor. Ne simţim la fel de bine la celebrările fastuoase, dar şi singuri în faţa tabernacolului, retraşi într-un colţ.

În casa Lui ne simţim mângâiaţi şi iubiţi, aici sufletele se reînnoiesc pentru că numai El ştie să ne asculte, să ne înţeleagă, să ne ierte, să  ne încurajeze să ne jucăm fiecare rolul vieţii, în cel mai bun mod posibil şi să ne dea speranţa că vom reuşi.

Pentru comunitatea noastră tânără, pentru viitorul ei, este necesar ca verbele „a construi”, „a face”, să nu rămână doar la forma de trecut, ci să se conjuge la prezent, în mod practic. Prezentul însemnă lucrare, văzută sau ascunsă, Dumnezeu şi oameni, har, credinţă şi speranţă. Biserica noastră este darul lui Dumnezeu pentru noi, cei aleşi, chemaţi să păstreze vie comoara cea mai de preţ. Îi mulţumim pentru toate harurile primite şi mai ales pentru că ni l-a dăruit nouă pe Isus, Bunul Păstor.

Emeea

  1. Ma bucur cu voi toti si imi amintesc de multe momente frumoase din viata parohiei, intalniri cu adultii, tinerii si copiii, in particular sarbatoarea familiei….. a sta impreuna cu voi toti din parohie. Sarbatori fericite, Domnul sa va binecuvanteze pe toti!

Lasati un comentariu