Mulţumirea sufletească este «memoria inimii» Ai un prieten?

Suflete recuperate

Publicat in 2 Noiembrie 2011

Încă din copilărie aflăm că sufletul omului este nemuritor. Nu este o informaţie oarecare, ci un adevăr de cre­dinţă pe care îl vom înţelege pe măsură ce creştem. E în firea omului şi de datoria lui să caute să se lămurească în ce constă nemurirea. Pentru asta  caută detalii, informaţii, dovezi care să confirme, dacă se poate, existenţa vieţii de dincolo. Aceste căutări depăşesc  uneori o anumită măsură, ceea ce poate fi o dovadă de insuficientă credinţă sau exces de curiozitate. Unii oameni tră­iesc doar prezentul, după dictonul „trăieşte clipa” şi,  din frică sau ignoranţă, refuză  sau amână să privească moartea ca pe o realitate inevitabilă, spunând că  încă nu-i momentul.
Am auzit zilele acestea o poveste impresionantă. O pereche de oameni în vârstă – cam 70 de ani – trăiesc de o viaţă într-un mare oraş. El este profesor  iar ea pensionară. Cu vreo doi ani în urmă, s-au întâlnit la o casă de vacanţă  cu o pereche mai tânără.
Aveau nevoie de ajutor iar cei tineri le-au sărit în ajutor. Au păstrat legătura, s-au revăzut şi s-au cunoscut mai bine. Doamna pensionară a început să povestească  despre viaţa ei frumoasă, plină cu de toate, din care n-au lipsit  petrecerile şi excursiile; vorbea  cu drag despre soţul ei înţelegător, grijuliu şi priceput la toate. Când venea  vorba de biserică, spunea  că  îşi aduce aminte vag, cum o ducea mama de mână când era mică. Din copilărie n-a mai intrat în biserică. Acum nu mai ştie nici măcar unde este mormântul părinţilor.
Impresionaţi de rătăcirea şi ignoranţa lor, cei tineri s-au gândit să-i ajute. Le-au vorbit despre moarte şi viaţa veşnică, despre iubirea lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului şi le-au propus să reînnoade legătura cu Dumnezeu. Tot ei au mers la cimitir unde au făcut demersuri pentru a recupera mormântul părinţilor, apoi au vorbit cu un preot care să-i poată ajuta.
După o perioadă de pregătire, cei doi vârstnici s-au înfăţişat la  marea lor sărbătoare. Era în preajma duminicii misiunilor. Într-un cadru foarte restrâns, emoţionaţi, au intrat în Biserica Catolică însoţiţi de naşii lor spirituali, cei care i-au ajutat să rede­vină copii ai lui Dumnezeu, care sunt conştienţi şi hotărâţi să-i însoţească în continuare pe drumul credinţei.
Există viaţă înainte de moarte? Aceasta este întrebarea pe care si-o pun astăzi unii care nu se mai  îndoiesc de viaţa de dincolo. Aceştia nu neagă existenţa vieţii ci calitatea ei, dezechilibrele şi derapajele în ceea ce  priveşte viaţa spirituală. Da, viaţa are prioritate, şi, în perspectiva  celei veşnice, ea merită mai multă atenţie. Expresia „Trăieşte clipa” vrea să zică să ne bucurăm de viaţă încercând să punem accentele acolo unde trebuie.
Emeea

Încă din copilărie aflăm că sufletul omului este nemuritor. Nu este o informaţie oarecare, ci un adevăr de cre­dinţă pe care îl vom înţelege pe măsură ce creştem. E în firea omului şi de datoria lui să caute să se lămurească în ce constă nemurirea. Pentru asta  caută detalii, informaţii, dovezi care să confirme, dacă se poate, existenţa vieţii de dincolo. Aceste căutări depăşesc  uneori o anumită măsură, ceea ce poate fi o dovadă de insuficientă credinţă sau exces de curiozitate. Unii oameni tră­iesc doar prezentul, după dictonul „trăieşte clipa” şi,  din frică sau ignoranţă, refuză  sau amână să privească moartea ca pe o realitate inevitabilă, spunând că  încă nu-i momentul.lumanari-bis-sf-gheorghe-pitesti

Am auzit zilele acestea o poveste impresionantă. O pereche de oameni în vârstă – cam 70 de ani – trăiesc de o viaţă într-un mare oraş. El este profesor  iar ea pensionară. Cu vreo doi ani în urmă, s-au întâlnit la o casă de vacanţă  cu o pereche mai tânără.

Aveau nevoie de ajutor iar cei tineri le-au sărit în ajutor. Au păstrat legătura, s-au revăzut şi s-au cunoscut mai bine. Doamna pensionară a început să povestească  despre viaţa ei frumoasă, plină cu de toate, din care n-au lipsit  petrecerile şi excursiile; vorbea  cu drag despre soţul ei înţelegător, grijuliu şi priceput la toate. Când venea  vorba de biserică, spunea  că  îşi aduce aminte vag, cum o ducea mama de mână când era mică. Din copilărie n-a mai intrat în biserică. Acum nu mai ştie nici măcar unde este mormântul părinţilor.

Impresionaţi de rătăcirea şi ignoranţa lor, cei tineri s-au gândit să-i ajute. Le-au vorbit despre moarte şi viaţa veşnică, despre iubirea lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului şi le-au propus să reînnoade legătura cu Dumnezeu. Tot ei au mers la cimitir unde au făcut demersuri pentru a recupera mormântul părinţilor, apoi au vorbit cu un preot care să-i poată ajuta.

După o perioadă de pregătire, cei doi vârstnici s-au înfăţişat la  marea lor sărbătoare. Era în preajma duminicii misiunilor. Într-un cadru foarte restrâns, emoţionaţi, au intrat în Biserica Catolică însoţiţi de naşii lor spirituali, cei care i-au ajutat să rede­vină copii ai lui Dumnezeu, care sunt conştienţi şi hotărâţi să-i însoţească în continuare pe drumul credinţei.

Există viaţă înainte de moarte? Aceasta este întrebarea pe care si-o pun astăzi unii care nu se mai  îndoiesc de viaţa de dincolo. Aceştia nu neagă existenţa vieţii ci calitatea ei, dezechilibrele şi derapajele în ceea ce  priveşte viaţa spirituală. Da, viaţa are prioritate, şi, în perspectiva  celei veşnice, ea merită mai multă atenţie. Expresia „Trăieşte clipa” vrea să zică să ne bucurăm de viaţă încercând să punem accentele acolo unde trebuie.

Emeea

Lasati un comentariu