De unde pot cumpăra timp suficient? Dă valoare Postului

Starea familiilor în 2014

Discutând cu unii colegi preoţi în străinătate, îmi spuneau că acolo nu se obişnuieşte să se meargă cu binecuvântarea familiilor sau că se merge în Postul Mare, sau tot anul.
Nu mi-am pus niciodată problema, dar mă întreb: cum ar fi să nu mai binecuvântăm familiile la început de an? Sincer, vă mărturisesc că deja am o nelinişte doar că m-am gândit. Aşa am fost obişnuit, încă de mic, venirea preotului era o sărbătoare. În acea zi nu muncea nimeni, doar mama, deoarece părintele stătea la masă la noi, tata fiind „fecior de biserică”. Mai ajutam şi noi, dar eram mai mult preocupaţi de timpul când ajungea părintele (deşi era clar că ajungea la prânz). Ne bucuram aşa mult că o persoană aşa importantă (poate cea mai importantă în acel an) intră în casa noastră, se roagă cu noi şi pentru noi. Eram toţi, nu lipsea niciunul, de la mic la mare (nu ştiu să fi lipsit vreunul vreodată!!!). Tatăl ţinea lumânarea aprinsă şi, venind acasă cu 2 case înainte, îl aştepta pe preot în pragul uşii, iar noi, plini de emoţie, stând în genunchi, ardeam de nerăbdare să ajungă, să ne dea „bombonele colorate”.
Am retrăit şi anul acesta acele emoţii în multe familii din parohie şi de data aceasta, ca şi în ultimii ani, din postura de „cel care vine”, nu care aşteaptă, dar am simţit aceleaşi emoţii în familii, aşa cum şi noi le trăiam odată. E plăcut să vezi familii creştine, e plăcut să vezi că eşti întâmpinat cu bucurie, ca un mesager al Domnului, ca unul care aduce pace, bucurie, ca unul care vine în casă să se roage pentru familie şi cu familia, e plăcut să vezi familii îngenuncheate, în credinţă toţi. E plăcut să te simţi privit ca o binecuvântare pentru familie şi nu ca un vameş (colector de taxe); e plăcut să vezi că eşti aşteptat şi nu că deranjezi, sau că ai venit prin surprindere. E plăcut să fii primit cu bucurie… şi nu doar de căţelul, pisica sau papagalul din casă.
Statistic vorbind, anul acesta suntem în scădere ca familii (570) dar şi enoriaşi mai puţini (1695). Deşi au fost mai multe botezuri (20) decât înmormântări (6), deşi au venit în parohie câteva familii noi (6), unele familii s-au mutat la ţară, altele au plecat în alte localităţi, iar alte familii au fost excluse (18) deoarece în ultimii 5 ani nu au mai dat niciun semn de viaţă.
Rămânem o parohie tânără, cu o medie de vârstă de 36,5 ani, cu o generaţie tânără numeroasă ( 340 tineri, care sunt şomeri sau lucrează, între 20-35 ani, 102 studenţi, 61 liceeni, 85 elevi cls I-VIII, 96 preşcolari). Mulţi sunt şi în străinătate: 533 enoriaşi (114 familii intregi) dar care au ţinut legătura cu parohia.
Domnul să ne binecuvânteze pe toţi şi, în anul pe care l-am început, să ne dea curajul şi puterea ca sub atenta îndrumare a fericitului ep. Anton Durcovici, să ne mărturisim cu toţii, prin viaţa noastră, CREDINŢA în Dumnezeu.
Pr. paroh,
Francisc Fărcăşel

Discutând cu unii colegi preoţi în străinătate, îmi spuneau că acolo nu se obişnuieşte să se meargă cu binecuvântarea familiilor sau că se merge în Postul Mare, sau tot anul.

Nu mi-am pus niciodată problema, dar mă întreb: cum ar fi să nu mai binecuvântăm familiile la început de an? Sincer, vă mărturisesc că deja am o nelinişte doar că m-am gândit. Aşa am fost obişnuit, încă de mic, venirea preotului era o sărbătoare. În acea zi nu muncea nimeni, doar mama, deoarece părintele stătea la masă la noi, tata fiind „fecior de biserică”. Mai ajutam şi noi, dar eram mai mult preocupaţi de timpul când ajungea părintele (deşi era clar că ajungea la prânz). Ne bucuram aşa mult că o persoană aşa importantă (poate cea mai importantă în acel an) intră în casa noastră, se roagă cu noi şi pentru noi. Eram toţi, nu lipsea niciunul, de la mic la mare (nu ştiu să fi lipsit vreunul vreodată!!!). Tatăl ţinea lumânarea aprinsă şi, venind acasă cu 2 case înainte, îl aştepta pe preot în pragul uşii, iar noi, plini de emoţie, stând în genunchi, ardeam de nerăbdare să ajungă, să ne dea „bombonele colorate”.

Am retrăit şi anul acesta acele emoţii în multe familii din parohie şi de data aceasta, ca şi în ultimii ani, din postura de „cel care vine”, nu care aşteaptă, dar am simţit aceleaşi emoţii în familii, aşa cum şi noi le trăiam odată. E plăcut să vezi familii creştine, e plăcut să vezi că eşti întâmpinat cu bucurie, ca un mesager al Domnului, ca unul care aduce pace, bucurie, ca unul care vine în casă să se roage pentru familie şi cu familia, e plăcut să vezi familii îngenuncheate, în credinţă toţi. E plăcut să te simţi privit ca o binecuvântare pentru familie şi nu ca un vameş (colector de taxe); e plăcut să vezi că eşti aşteptat şi nu că deranjezi, sau că ai venit prin surprindere. E plăcut să fii primit cu bucurie… şi nu doar de căţelul, pisica sau papagalul din casă.

Statistic vorbind, anul acesta suntem în scădere ca familii (570) dar şi enoriaşi mai puţini (1695). Deşi au fost mai multe botezuri (20) decât înmormântări (6), deşi au venit în parohie câteva familii noi (6), unele familii s-au mutat la ţară, altele au plecat în alte localităţi, iar alte familii au fost excluse (18) deoarece în ultimii 5 ani nu au mai dat niciun semn de viaţă.

Rămânem o parohie tânără, cu o medie de vârstă de 36,5 ani, cu o generaţie tânără numeroasă ( 340 tineri, care sunt şomeri sau lucrează, între 20-35 ani, 102 studenţi, 61 liceeni, 85 elevi cls I-VIII, 96 preşcolari). Mulţi sunt şi în străinătate: 533 enoriaşi (114 familii intregi) dar care au ţinut legătura cu parohia.

Domnul să ne binecuvânteze pe toţi şi, în anul pe care l-am început, să ne dea curajul şi puterea ca sub atenta îndrumare a fericitului ep. Anton Durcovici, să ne mărturisim cu toţii, prin viaţa noastră, CREDINŢA în Dumnezeu.

Pr. paroh,

Francisc Fărcăşel

  1. Foarte frumos inceputul, respect, asa am fost obisnuit si deja vorbim de traditionalism. Pt. ca nu ai ales tu sa fii catolic sau sa fii printre catolici. Daca te nasteai baptist, evident nici atunci nu era alegerea ta, spuneai si sustineai sus si tare ca baptistii sunt cei mai buni ca ei detin adevarul absolut, etc,etc. si apropo, nu vad rolul sfintirii, ca atatea case sfintite iau foc, atatea familii sfintite nu o duc deloc bine, deci cine ne garanteaza efectul apei sfintite ca nu e doar apa cu oleak de sare? Multumesc.

  2. Pr. Francisc spune:

    D-le Zcroc (scuzati, dar nu am alt nume de la dvs), in evanghelia dupa sfantul Luca, capitolul 10, gasim aceste cuvinte: “Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. 4 Nu luaţi cu voi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţi pe nimeni pe drum. 5 În casa în care intraţi spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» 6 Şi dacă se află acolo cineva vrednic de pace, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi. 7 Rămâneţi în casa aceea; mâncaţi şi beţi ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă. 8 Când intraţi într-o cetate şi vă primesc, mâncaţi ceea ce este pus înaintea voastră, 9 vindecaţi bolnavii din ea şi spuneţi-le: «Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi». 10 Dar, dacă intraţi într-o cetate şi nu vă primesc, ieşiţi în pieţele ei şi spuneţi: 11 «Chiar şi praful care s-a prins de picioarele noastre din cetatea voastră îl scuturăm împotriva voastră. Dar să ştiţi aceasta: împărăţia lui Dumnezeu este aproape». 12 Vă spun că în ziua aceea va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea.”
    Rolul sfintirii casei si binecuvantarii familiei este unul spiritual. Ne intalnim cu familia, ne rugam cu familia, cunoastem familia mai indeaproape, o ajutam acolo unde e cazul, alteori ne ajuta familia pe noi. Asa se comporta cei care se iubesc. Nu suntem magicieni. Nu facem ritualuri care contravin invataturii lui Cristos si a Bisericii. Apa cu “oleak de sare” este un sacramental (adica un ajutor), nu e o potiune magica (personal, nici nu cred in asa ceva). Apa, ca element fundamental al Creației, fiindcă se folosește la spălarea și curățirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată și lucrării de curățire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele și fărădelegile oamenilor. Sfintirea casei cu apa sfintita nu e o actiune de ignifugare a casei, ca sa reziste la focul lasat din neglijenta, sau provocat de o instalatie electrica rudimentara. De asemenea, ea nu este o actiune de multiplicare a bogatiilor. Daca este un ajutor, asta inseamna ca este necesar si concursul familiei. Dupa ratiunea dumneavoastra, am putea face si noi alte ratiuni: pot sa umplu casa cu sapun, daca nu il folosesc, el nu ma ajuta sa fiu mai curat. Atunci sapunul nu este bun? Sau pot sa bag mana in noroi, nu ma voi murdari deoarece inainte m-am spalat cu sapun… Sau pot sa am mii de carti, dar daca nu le citesc, nu voi fi mai intelept. Asta inseamna ca nu sunt utile cartile? Nimeni nu “garanteaza” efectul apei sfintite, daca nu o folosim si daca nu ne straduim si noi sa fim mai buni. Putem si noi sa ne aparam de hoti, dar daca mai este si politia prin preajma, parca avem mai multa siguranta. Si inca un lucru: Dumnezeu are destule de facut; nu trebuie sa fie pompier atata timp cat ne-a inzestrat pe noi cu suficiente daruri sa fim atenti!
    Ganduri bune si crestinesti, va doresc!

Lasati un comentariu