Nu sunt de acord cu crucifixul! A fost odată…o zi de april’

Speră creştine!

Tocmai terminasem interviul la Radio Maria, despre cateheza papei Francisc care ne vorbise de speranţă creştină, speranţa care vine din Învierea lui Cristos. Continuam să ascult Radio Maria deoarece se recita sfântul Rozariu. Între timp, venise lângă mine unul dintre nepoţi care auzind cum se recită „Bucură-te Maria”, mi-a spus că „ştiu şi eu o rugăciune” şi a început să spună rugăciunea „Tatăl Nostru”. Are 4 ani şi un pic, dar l-a spus cu o linişte care m-a dus din nou cu gândul la mesajul scrisorii întâi a sfântului Petru şi implicit mesajul papei: speranţa creştină izvorăşte din Învierea lui Cristos. Nu moartea, nu suferinţa, nu răutatea va învinge ci IUBIREA lui Dumnezeu.
Dacă privim în jurul nostru, în primă fază vom spune clar: trăim într-o lume parşivă, coruptă, copiii sunt ucişi din pântecul mamei până la atacuri chimice. Părinţi care neglijează copiii, îi pără-sesc, soţi care ajung să se distrugă unul pe altul, bătrâni părăsiţi şi abandonaţi, oameni iresponsabili, care nu-şi urmăresc decât intereseul propriu. În acest context şi în aceste condiţii, pare că speranţa creştină este o utopie. În ce să mai speri? Când se vor sfârşi aceste suferinţe? Unde e Dumnezeu acum când omenirea are atâta nevoie de El?
Dar are nevoie omenirea de El? Din şcoală l-am scos aproape definitiv, l-am scos din spitale, din parlament… unii l-au scos şi din familie, iar cei care încă îl mai păstrează, sunt batjocorâţi sau conside­raţi atemporali, alţii l-au scos şi din suflet.
Chiar dacă noi îl uităm pe Dumnezeu, el nu ne uită ci doar ne respectă libertatea de a alege… şi am ales… am ales bine? El a ales, ştiind suferinţele poporului, să-l de-a la moarte pe unicul său fiu, Isus, pentru ca prin jertfa sa, omenirea să aibă parte de înviere.
Aşadar, să sperăm în jertfa mântuitoare a lui Isus. Ea nu a fost în zadar. Este vizibilă încă de pe acum: în rugăciunea liniştită a unui copil, în zâmbetul lui candid şi cald, în tânărul curat care aşteaptă şi caută iubirea frumoasă, în iubirea soţilor şi a părinţilor grijulii cu copiii lor, împărtăşindu-le valorile spirituale, în creştinul care face voluntariat pentru cei în necaz, în persoana consacrată care slujeşte necondiţionat, în toţi cei care îşi îndeplinesc funcţiile şi slujirile cu responsabilitate şi iubire, în toţi aceea care au înţeles că pentru a te bucura de înviere, e necesar ca mai întâi, fiinţa ta să învie la o nouă viaţă, în Cristos.
SPERĂ CREŞTINE!
SPERĂ ŞI IUBEŞTE!
SPERĂ ŞI SLUJEŞTE!
CRISTOS A ÎNVIAT!
Pr. paroh,
Francisc Fărcăşel
Tocmai terminasem interviul la Radio Maria, despre cateheza papei Francisc care ne vorbise de speranţă creştină, speranţa care vine din Învierea lui Cristos. Continuam să ascult Radio Maria deoarece se recita sfântul Rozariu. Între timp, venise lângă mine unul dintre nepoţi care auzind cum se recită „Bucură-te Maria”, mi-a spus că „ştiu şi eu o rugăciune” şi a început să spună rugăciunea „Tatăl Nostru”. Are 4 ani şi un pic, dar l-a spus cu o linişte care m-a dus din nou cu gândul la mesajul scrisorii întâi a sfântului Petru şi implicit mesajul papei: speranţa creştină izvorăşte din Învierea lui Cristos. Nu moartea, nu suferinţa, nu răutatea va învinge ci IUBIREA lui Dumnezeu.
Dacă privim în jurul nostru, în primă fază vom spune clar: trăim într-o lume parşivă, coruptă, copiii sunt ucişi din pântecul mamei până la atacuri chimice. Părinţi care neglijează copiii, îi pără-sesc, soţi care ajung să se distrugă unul pe altul, bătrâni părăsiţi şi abandonaţi, oameni iresponsabili, care nu-şi urmăresc decât intereseul propriu. În acest context şi în aceste condiţii, pare că speranţa creştină este o utopie. În ce să mai speri? Când se vor sfârşi aceste suferinţe? Unde e Dumnezeu acum când omenirea are atâta nevoie de El?
Dar are nevoie omenirea de El? Din şcoală l-am scos aproape definitiv, l-am scos din spitale, din parlament… unii l-au scos şi din familie, iar cei care încă îl mai păstrează, sunt batjocorâţi sau conside­raţi atemporali, alţii l-au scos şi din suflet.
Chiar dacă noi îl uităm pe Dumnezeu, el nu ne uită ci doar ne respectă libertatea de a alege… şi am ales… am ales bine? El a ales, ştiind suferinţele poporului, să-l de-a la moarte pe unicul său fiu, Isus, pentru ca prin jertfa sa, omenirea să aibă parte de înviere.
Aşadar, să sperăm în jertfa mântuitoare a lui Isus. Ea nu a fost în zadar. Este vizibilă încă de pe acum: în rugăciunea liniştită a unui copil, în zâmbetul lui candid şi cald, în tânărul curat care aşteaptă şi caută iubirea frumoasă, în iubirea soţilor şi a părinţilor grijulii cu copiii lor, împărtăşindu-le valorile spirituale, în creştinul care face voluntariat pentru cei în necaz, în persoana consacrată care slujeşte necondiţionat, în toţi cei care îşi îndeplinesc funcţiile şi slujirile cu responsabilitate şi iubire, în toţi aceea care au înţeles că pentru a te bucura de înviere, e necesar ca mai întâi, fiinţa ta să învie la o nouă viaţă, în Cristos.
SPERĂ CREŞTINE!
SPERĂ ŞI IUBEŞTE!
SPERĂ ŞI SLUJEŞTE!
CRISTOS A ÎNVIAT!
Pr. paroh,
Francisc Fărcăşel

Lasati un comentariu