Cauta in site
Sfinţire de preoţi
La încheierea Anului Sfintei Preoţii, în catedrala din Iaşi, în ziua de 11 iunie 2010, solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, au fost hirotoniţi 24 de preoţi: 14 pentru Dieceza de Iaşi, doi pentru Arhidieceza de Bucureşti, şapte pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali şi unul pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini. Cei 24 au fost hirotoniţi prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel.
Oaspete special a fost PF Michel Sabbah, patriarh emerit de Ierusalim. La Liturghie au participat PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, superiori ai Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraţilor Minori Conventuali şi ai Custodiei „Fericitul Ieremia” a Fraţilor Minori Capucini, prelatul Albert Holenstein, profesori de la institutele unde au studiat candidaţii, preoţi din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale candidaţilor, precum şi mulţi credincioşi.
Cei peste 200 de preoţi şi cei 24 de diaconi au pornit în procesiune din catedrala veche. Diaconii purtau pe braţe hainele preoţeşti pe care aveau să le îmbrace mai târziu. Noua catedrală era arhiplină de credincioşi veniţi din toate părţile Moldovei şi nu numai: Frumoasa, Braşov, Buruieneşti, Arini, Bacău, Roman, Săbăoani, Vizantea, Răchiteni, Oneşti, Nicolae Bălcescu, Butea, Pildeşti, Giurgiu, Floreşti, Craiova, Galbeni, Sagna… Unii dintre ei erau îmbrăcaţi în costume naţionale. „De unde sunteţi?”, am întrebat o persoană îmbrăcată într-un frumos costum naţional. „Vin de la Braşov, dar mă trag din părţile Moldovei. Unul dintre cei care va fi sfinţit îmi este rudă”, a fost răspunsul.
Corul Institutului Teologic din Iaşi a condus cântarea.
La începutul Liturghiei, PS Petru Gherghel i-a salutat pe patriarhul de Ierusalim, pe episcopi, pe candidaţii la Preoţie, pe oaspeţii din Italia, Germania, Polonia, Franţa, America Latină şi pe toţi credincioşii prezenţi. „E sărbătoarea iubirii, a inimii preasfinte, a preoţiei. Se încheie Anul Sfintei Preoţii. E sărbătoarea Bisericii noastre, e sărbătoarea voastră, dragi candidaţi la preoţie: astăzi răspundeţi la alegerea lui Isus”, a precizat episcopul de Iaşi.
După proclamarea Evangheliei, candidaţii au răspuns prezent la auzirea numelui şi au făcut un pas în faţă.
La predică, Preasfinţitul Petru Gherghel a făcut referinţă la evenimentele trăite: solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, încheierea Anului Sfintei Preoţii, hirotonirea a 24 de preoţi. „Ştiind că astăzi Sfântul Părinte se află la Roma, înconjurat de peste 15.000 de preoţi, însoţiţi de mulţi episcopi din întreaga lume, de aici, din catedrala noastră, ne îndreptăm cu gândul în Piaţa «Sfântul Petru» şi aducem nu numai rugăciunile noastre, ci şi oferta slujirii noastre ca episcopi şi preoţi, şi, mai mult, prezentăm şi oferta celor 24 de candidaţi ce vor fi astăzi înscrişi în inima lui Isus, ca prietenii şi colaboratorii săi, ca păstori de suflete”. A amintit apoi de răspunsul pe care l-a dat teologul elveţian Hans Urs von Balthasar la întrebarea: „Pentru ce aţi ales să fiţi preot”. „Eu nu am ales, ci am fost ales”, a răspuns teologul.
„Este ziua noastră, a subliniat episcopul în continuare, ziua celor consacraţi, ziua celor care sunt aleşi de Domnul şi trebuie să ne bucurăm că atâtea suflete, atâţia credincioşi s-au rugat şi continuă să se roage pentru noi, ca să rămânem fideli preoţiei noastre. Îi mulţumim Domnului pentru acest dar măreţ”.
La final s-a adresat candidaţilor: „Doresc să vă spun că sunteţi privilegiaţi să intraţi în sfânta Preoţie în această zi. (…). Voi sunteţi bucuria inimii lui Isus şi a tuturor celor ce vă însoţesc. Sperăm ca voi să iscăliţi cu propria voastră ofertă actul supremei dăruiri şi al speranţei pe care toţi o aşezăm în voi. Prin voi să continue în Biserică iubirea inimii sale şi a sfintei Preoţii”.
După predică, diaconii au declarat înaintea poporului că vor să-şi asume misiunea Preoţiei şi au promis ascultare şi respect episcopilor şi superiorilor lor. S-au prosternat cu faţa la pământ şi s-a cântat Litania tuturor sfinţilor. Au urmat impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare.
Un gest semnificativ, în cadrul ritului de sfinţire, a fost impunerea mâinilor din partea cetei de prezbiteri. Era impresionant să-i vezi pe preoţi, de la cei mai tineri, care au fost hirotoniţi anul trecut, până la cei mai în vârstă, oferindu-le candidaţilor gestul de primire în marea familie a preoţilor.
Cei hirotoniţi au îmbrăcat apoi hainele preoţeşti, iar mâinile le-au fost unse cu sfânta crismă. Le-au fost înmânate pâinea şi vinul şi au primit sărutul păcii. Au urcat în altar şi, alături de episcopi şi de ceilalţi preoţi, au celebrat prima lor Liturghie.
La final preoţii nou-sfinţiţi au împărţit binecuvântarea specială.
Unul dintre ei a mulţumit lui Dumnezeu pentru darul primit. „Ce-i voi da în schimb Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut? Voi lua potirul mântuirii şi voi invoca numele Domnului”, a citat acesta din psalmi. A mulţumit episcopilor prezenţi, profesorilor, rudelor părinţilor care le-au dat viaţă, binefăcătorilor şi tuturor celor care i-au însoţit pe drumul formării. A adus slavă lui Dumnezeu pentru că i-a chemat la această viaţă minunată, „pentru că trecând pe străzile satelor şi oraşelor noastre şi-a aţintit privirea asupra noastră şi ne-a chemat, ne-a deschis cerul şi ne-a trimis în secerişul său”.
PS Cornel Damian, în cuvântul său, a adus salutul şi sentimentele de recunoştinţă ale ÎPS Ioan Robu şi i-a încurajat pe noii leviţi să-l imite pe Dumnezeu în răbdare, mai ales la scaunul de spovadă.
Preafericirea sa Michel Sabbah a mulţumit pentru invitaţie şi pentru ospitalitate, i-a salutat pe noii preoţi şi a implorat de la Domnul pentru ei pacea în inimi şi în munca din parohiile unde vor lucra. „Vă doresc să fiţi preoţi sfinţi”, le-a spus patriarhul. Pe credincioşi i-a îndemnat să se roage pentru pacea Ierusalimului, locul unde lumea întreagă poate găsi răscumpărarea. Ultimele cuvinte le-a spus în limba română: „Vă invit pe toţi în Ţara Sfântă”.
După Liturghie flori, fotografii şi bucurie. Părinţii, rudele, prietenii, cunoscuţii i-au felicitat, au stat lângă ei.
În una dintre următoarele duminici (13, 20 sau 27 iunie), preoţii sfinţiţi astăzi vor celebra prima sfântă Liturghie în localităţile natale. Acolo îi aşteaptă prietenii, colegii, credincioşii în mijlocul cărora a început vocaţia lor.
Toţi privesc spre ei cu speranţă. Din Vizantea, de exemplu, nu a mai fost sfinţit un preot de peste 15 ani, iar din Giurgiu nimeni nu-şi aminteşte. „Secerişul este într-adevăr mare, dar lucrătorii sunt puţini”. Domnul secerişului a ascultat rugăciunea poporului lui Dumnezeu din Moldova: trimite astăzi 24 de lucrători în câmpul său. Lor li se adaugă alţi trei care au făcut studiile la Iaşi: unul a fost hirotonit la Chişinău (11 iunie) de PS Anton Coşa, fiind primul din Republica Moldova care a studiat la
Seminarul din Iaşi, alţi doi vor fi hirotoniţi la Bucureşti duminică, 13 iunie, de către PS Cornel Damian. Preoţii nou sfinţiţi se vor alătura celor 365 de preoţi (252 diecezani, 113 preoţi călugări), care îşi desfăşoară misiunea în Moldova, şi celor 83 de preoţi originari din dieceză care activează în afara ţării.
„Preoţia este iubirea inimii lui Isus”, spunea sfântul Ioan Maria Vianney. Astăzi, la Iaşi, acest lucru a fost simţit din plin.
Pr. Cornel Cadar
* * *
Impresii:
„Am fost sfinţit preot pentru Dieceza de Iaşi, iar faptul că această sfinţire a avut loc la încheierea Anului dedicat Sfintei Preoţii reprezintă pentru mine o bucurie deosebită şi un impuls la fel deosebit. Şi cum ar putea fi altfel, când ştii că eşti susţinut de întreaga Biserică de pe pământ care în acest timp s-a rugat neîncetat ca Domnul să trimită în secerişul său lucrători vrednici după voinţa sa preasfântă! Îi mulţumesc Domnului pentru harul minunat al Preoţiei şi îl rog ca şi de acum înainte să mă însoţească cu harul şi binecuvântarea sa. De fapt, aceasta este şi speranţa cu care încep slujirea sacerdotală, ca Domnul să fie alături de mine mereu şi prin mine să fie cât mai prezent în mijlocul oamenilor”. (Pr. Cătălin Farcaş)
„Am fost sfinţit preot pentru Arhidieceza de Bucureşti. Pentru mine darul Preoţiei pe care l-am primit astăzi de la Dumnezeu constituie bucuria vieţii mele. Sunt convins că nu este o întâmplare, ci primirea acestui mare dar în Anul Sfintei Preoţii şi în Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus a fost voinţa lui Dumnezeu. Am fost primit cu căldură sufletească de către ceilalţi preoţi în rândul lor, iar aceasta îmi dă un nou avânt în a sluji pe Isus toată viaţa mea alături de întreaga familie a preoţilor”. (Pr. Maricel-Ghiorghiţă Bulai)
„Am fost sfinţit preot pentru Custodia «Fericitul Ieremia» din România a Ordinului Fraţilor Minori Capucini. Pentru mine a fost o mare bucurie să fiu sfinţit preot în acest An dedicat Sfintei Preoţii. Îl consider ca pe un mare dar din partea lui Dumnezeu. Dorinţa mea este de a fi preot sfânt după inima lui Isus, de a merge la cei care nu îl cunosc pe Isus pentru a le vesti iubirea şi milostivirea sa”. (Pr. Corneliu Bortoş, OFMCap.)
„Am fost sfinţit preot pentru Provincia «Sfântul Iosif» din România a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali. Pentru mine, a fi sfinţit în Anul Sfintei Preoţii înseamnă a experimenta iubirea lui Dumnezeu, a simţi puterea lui faţă de îndărătnicia mea. Preotul ar trebui să fie cel care îi vorbeşte lui Dumnezeu, cel care vorbeşte oamenilor despre Dumnezeu şi lui Dumnezeu despre oameni. Îmi doresc ca aceste cuvinte pe care mi le-am ales ca moto al preoţiei mele să le pot pune în practică în fiecare zi şi să-i spun lui Isus în fiecare zi: «Da»”. (Pr. Felix-Gheorghe Franţ)















