Adeziunea în AC Neprihănita Zămislire

Sf. Ambrozie, ep. înv.

După ce Constantin cel Mare a dat libertate Bisericii Creştine prin edictul de la Milano din anul 312, membrii marilor familii romane au continuat să ocupe funcţii însemnate în conducerea de stat şi mulţi dintre urmaşii lor, devenind creştini, au ajuns să îndeplinească un rol hotărâtor în cadrul Bisericii, şi astfel, au contribuit la armonizarea relaţiilor dintre Imperiul Roman şi Biserică. În această situaţie se află Sfântul Ambroziu.

Ambroziu era fiul prefectului Galiei şi s-a născut în oraşul Treviri, astăzi Trier, în Germania, în jurul anului 340. A făcut studii literare şi juridice şi a început să cerceteze învăţătura creştină, deoarece, conform obiceiului de atunci, nu a fost botezat în copilărie. Sora lui, Marcelina, după primirea botezului, a îmbrăcat vălul fecioarelor consacrate lui Dumnezeu, în anul 353, pe când Ambroziu avea treisprezece ani. Acesta, după terminarea studiilor, a practicat câţiva ani avocatura şi, la vârsta de 34 de ani, a ajuns guvernator al provinciilor Emilia şi Liguria, din nordul Italiei, cu sediul la Milano.

st-peters-basilica-vatican-city

În primăvara anului 374, a murit episcopul de Milano şi creştinii s-au adunat să aleagă un succesor, dar discuţiile între arieni şi catolici au ajuns la adevărate certuri care au făcut necesară intervenţia guvernatorului. Ambroziu a luat cuvântul şi, într-un discurs înflăcărat, a potolit spiritele, restabilind ordinea. În tăcerea care a urmat, deodată s-a auzit un glas de copil: “Ambrosius episcopus!” Cuvântul a fost reluat de întreaga mulţime şi, cu toată împotrivirea lui Ambroziu, s-a cerut ratificarea din partea episcopilor apropiaţi şi a împăratului, care au căzut de acord asupra acestei alegeri. La 24 noiembrie, Ambroziu a fost botezat, apoi a fost sfinţit episcop şi, la 7 decembrie 374, a fost consacrat episcop şi înscăunat episcop de Milano.

Pentru a-şi completa cultura teologică, a studiat intens operele lui Origene, pe sfinţii părinţi greci şi îndeosebi Sfânta Scriptură, pe care a învăţat-o aproape pe de rost. Ambroziu nu a devenit un intelectual propriu-zis, dar a fost un foarte bun păstor sufletesc şi un administrator neîntrecut al Bisericii sale. A câştigat încrederea tinerilor împăraţi Graţian şi Valentinian al II-lea, precum şi a nemilosului Teodosie I, care preferau să locuiască la Milano; el le era părinte spiritual şi nu a ezitat să-l oprească pe Teodosie I de a intra în biserică după masacrul de pedepsire a populaţiei din Tesalonic, până când nu a făcut pocăinţă publică. Prin inteligenţa sa, prin bunătatea şi manierele sale foarte delicate, prin darul de orator şi geniul său politic, Ambroziu a fost omul trimis de Providenţă în acel timp de formare a Bisericii ca instituţie publică de sine stătătoare.

Activitatea zilnică a lui Ambroziu era îndreptată, în primul rând, spre buna păstorire a comunităţii sale. Pentru poporul său, el pregătea săptămânal una sau două omilii, compunea cântări şi poezii, se îngrijea de asistenţa celor săraci şi lipsiţi, nu cruţa nimic pentru a da strălucire lăcaşurilor sfinte şi cultului divin. Sfântul Augustin, ascultător nelipsit al predicilor sale, mărturiseşte în “Confessiones” că elocvenţa episcopului de Milano era cuceritoare şi tonul “acestui apostol al prieteniei” era de neuitat.

Cărţile publicate de el şi ajunse până la noi nu sunt decât transcrieri grăbite şi rezumate ale discursurilor sale. Celebrele sale Comentarii exegetice au fost mai întâi predicate în faţa comunităţii din Milano şi apoi adunate în volume. Se simte tonul familiar al păstorului care se adresează cu simplitate turmei sale. Se aud bătăile inimii unui mare episcop care reuşeşte să mişte inimile ascultătorilor cu argumente impresionante. Ca unui bun păstor, îi place să audă poporul cum cântă. A compus mai multe imnuri, dintre care câteva se păstrează şi astăzi, cum sunt imnurile Aeterne rerum Conditor şi Veni redemptor omnium. El a introdus în Occident cântarea alternativă a psalmilor. De la Sfântul Ambroziu au rămas scrieri dogmatice, scripturistice, tratate de morală, de ascetism şi 91 de scrisori. A rămas, de asemenea, şi o scriere ce nu are legătură directă cu predicarea evangheliei: “De oficiis ministrorum”, un titlu pe care l-a folosit şi Cicero. Reconsiderând toate ideile expuse de scriitorul roman, Ambroziu demonstrează că religia creştină poate asimila, fără a fi în primejdie să altereze mesajul său, toate valorile naturale pe care lumea păgână, îndeosebi cea romană, a ştiut să le exprime.

După douăzeci şi trei de ani de păstorire, la vârsta de numai cincizeci şi şapte de ani, Ambroziu se stinge în ziua de 4 aprilie 397, dar cuvântul său aprins luminează şi astăzi, fiind unul dintre marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii.

Numele personal Ambroziu, cu forma feminină Ambrozia, provine din limba greacă şi are la origine cuvântul ambrósios = nemuritor; acesta este compus din particula negativă a şi rădăcina mbrotos = muritor, care, alăturate, dau adjectivul “ambrotos = nemuritor” – ce se atribuie zeilor. Aceeaşi origine o are şi denumirea ambrozia, hrana aromată a zeilor, hrană ce le dădea nemurirea şi tinereţea veşnică.

Ca nume personale, în limba română se întâlnesc şi formele: Amvrozie, Ambroze, Brosu, Ambruş. Sfântul Ambroziu a descoperit izvorul adevăratei nemuriri şi a avut bucuria de a le arăta şi altora drumul spre el.

Sfântul Ambroziu

Comemorare

Ant. la intrare (Cf. Sir 15,5)

În mijlocul adunării i-a deschis gura Domnul şi l-a umplut de Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii; cu veşmânt de slavă l-a îmbrăcat, aleluia!

RUGĂCIUNEA ZILEI

Dumnezeule, care l-ai făcut pe sfântul episcop Ambroziu învăţător al credinţei catolice şi exemplu de tărie apostolică, te rugăm, trezeşte în Biserică păstori după inima ta, care să conducă poporul tău cu tărie şi cu înţelepciune. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Era iubit de Dumnezeu şi de oameni.

Citire din cartea lui Ben Sirah (44,16-17.19-20.23; 45,1-4.15-16)

Deoarece a fost plăcut înaintea Domnului, Enoch a fost strămutat în paradis şi a devenit pildă de pocăinţă pentru popoare. Noe a fost desăvârşit şi drept în timpul mâniei lui Dumnezeu şi a ajuns să fie împăcare pentru neamul omenesc. De aceea a fost făcut un legământ veşnic cu el şi a fost pus ca să nu mai piară toată lumea prin Potop. Abraham a fost mare, părinte al unei mulţimi de popoare şi n-a fost găsit altul asemenea lui în măreţie. De aceea Dumnezeu a hotărât cu jurământ că va binecuvânta toate popoarele prin descendenţa lui şi o va înmulţi ca ţărâna pământului şi ca stelele cerului. Plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Moise a lăsat o amintire care este binecuvântare. Dumnezeu i-a dăruit lui mărirea sfinţilor, l-a preamărit cu teamă din partea tuturor duşmanilor şi a făcut prin cuvintele sale fapte minunate. L-a preamărit pe el în faţa regilor şi prin el a dat porunci poporului său şi i-a manifestat gloria sa. Pentru credinţa şi pentru blândeţea sa l-a sfinţit şi l-a ales pe el dintre toţi muritorii. Mai înainte de el n-a fost nimeni atât de strălucit încă de la origini. Nimeni din alt neam n-a fost îmbrăcat aşa decât numai fiii lui şi nepoţii lui pentru totdeauna.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 88,2-3.4-5.21-22.25 şi 27 (R.: cf. 2a)

R.: În veci voi cânta, Doamne, milostivirea ta.

Milostivirea Domnului în veci o voi cânta,

cu gura voi spune din neam în neam adevărul tău.

Tu ai spus: “Iubirea mea e dăruită pe veci!”.

O dată cu cerurile ai statornicit adevărul tău. R.

“Am făcut legământ cu alesul meu,

iată ce i-am promis cu jurământ slujitorului meu, David:

Îţi voi întări seminţia pe veci,

din neam în neam îţi voi păstra scaunul de domnie. R.

L-am aflat pe David slujitorul meu şi l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt,

pentru ca mâna mea să-i fie sprijin şi braţul meu să-i dea putere. R.

Adevărul şi bunătatea mea îl vor însoţi

şi puterea lui va creşte prin numele meu.

El îmi va spune: «Tu eşti Tatăl meu,

Dumnezeul meu, stânca mea şi mântuirea mea!»”. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (In 10,14)

(Aleluia) Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul. Eu cunosc oile mele iar ele mă cunosc pe mine. (Aleluia)

EVANGHELIA

Păstorul cel bun îşi dă sufletul pentru oile sale.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (10,11-16)

În timpul acela, Isus a spus: “Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile sale. Cel plătit nu este păstor, căci oile nu-i aparţin. Dacă vede lupul venind, el lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le risipeşte. Cel plătit fuge, pentru că nu-l interesează decât plata şi nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun; eu cunosc oile mele şi oile mele mă cunosc pe mine, precum mă cunoaşte Tatăl şi eu cunosc pe Tatăl. Eu îmi dau viaţa pentru oile mele. Mai am şi alte oi care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta glasul meu: va fi o singură turmă şi un singur păstor”.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR

Să ne îndreptăm rugăciunea către Cristos, bunul păstor, care cheamă mereu oameni sfinţi şi înţelepţi drept călăuză şi sprijin pentru poporul său în drum spre împărăţia veşnică. Să spunem:

R.: Doamne, călăuzeşte poporul tău!

- Pentru ca Biserica să păzească tezaurul adevărurilor revelate şi să le înţeleagă într-o manieră din ce în ce mai matură şi vie, să ne rugăm: R.

- Pentru ca papa şi episcopii să-i ajute pe creştini să înţeleagă că sfânta Euharistie este centrul vieţii Bisericii, izvorul oricăror fapte bune şi al oricărui progres spiritual, să ne rugăm: R.

- Pentru ca toate popoarele pământului să cunoască realitatea că plinătatea iubirii lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin dăruirea Fiului său Isus, de la care am primit viaţa şi mântuirea, să ne rugăm: R.

- Pentru ca lumea modernă, marcată de diviziune şi confuzie ideologică, să afle unitatea şi pacea în Cristos şi în adevărul evangheliei sale, să ne rugăm: R.

- Pentru ca predicatorii şi cateheţii să fie animaţi de o adevărată înţelepciune şi iubire şi să-i ajute pe oameni să-l cunoască şi să-l iubească pe Cristos, să ne rugăm: R.

- Pentru ca preoţii din comunitatea noastră să-l vestească tuturor pe Cristos şi să înainteze pe calea sfinţeniei, să ne rugăm. R.

Dumnezeule, lumina şi siguranţa vieţii noastre, dă-ne harul să păzim poruncile lui Isus, Fiul tău, pentru a rămâne în iubirea sa, aşa cum el a păzit poruncile tale şi rămâne în iubirea ta pentru toată veşnicia. Amin.

ASUPRA DARURILOR

Te rugăm, Doamne, ca, prin această celebrare, Duhul Sfânt să reverse asupra noastră lumina credinţei cu care l-a luminat necontenit pe sfântul episcop Ambroziu, ca să vestească pretutindeni gloria ta. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie

Cine meditează la legea Domnului ziua şi noaptea va da rod la timpul potrivit.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE

Întăriţi de puterea acestor taine, te rugăm, Doamne, să ne luminezi prin învăţătura sfântului Ambroziu, ca să păşim cu hotărâre şi elan pe căile tale, şi astfel, să ajungem la desfătarea ospăţului veşnic. Prin Cristos, Domnul nostru.

Meditaţie-Luni din săptămâna a II-a din Advent

Lecturile de astăzi ne prezintă mântuirea ca o întâlnire. “Dumnezeu vine ca să vă mântuiască”, spune Isaia, şi noi trebuie să mergem în întâmpinarea lui pe calea pe care el însuşi o pregăteşte: “Se va croi o cale, un drum care se va numi calea cea sfântă; cel întinat nu va călca pe ea&… dar numai cei răscumpăraţi vor merge pe ea”. Şi psalmul vorbeşte despre o întâlnire: “Mila şi adevărul se vor întâlni, dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa”.

Dar ca să poţi merge în întâmpinarea cuiva, trebuie să poţi umbla: iată pentru ce lecturile insistă asupra vindecării celor care nu pot să meargă: “Cel şchiop va sări precum cerbul”. “Scoală-te şi du-te acasă”.

Într-adevăr când există dorinţa de a întâlni o persoană dragă, cineva care nu poate să meargă se află într-o mare mizerie, într-o mare strâmtorare. Dar evanghelia ne dă o lecţie de profund optimism: tocmai nevoile noastre ne determină să-l căutăm pe Domnul, şi acest lucru e un mare câştig. Dacă omul din evanghelie nu ar fi fost paralizat, probabil nu l-ar fi întâlnit pe Cristos. În schimb, împins de mizeria sa, a venit, a forţat situaţia, a învins dificultăţile pentru că nu-şi putea imagina o altă rezolvare decât prin intervenţia Domnului. Şi Isus a luat-o înaintea cererii sale şi chiar a depăşit aşteptările: “Omule, ţi se iartă păcatele”.

Noi trebuie să mergem în întâmpinarea Domnului, dar cum o vom face din moment ce nu putem merge deoarece suntem paralizaţi sufleteşte? Trebuie să facem asemenea paraliticului din evanghelie: să găsim un remediu paraliziei noastre. Şi acest remediu se găseşte numai în credinţa în cuvântul puternic al Domnului. Numai Fiul Omului, Isus, are puterea să ierte păcatele, să facă să meargă acela care în sufletul său e blocat de paralizie.

Numai cu Isus putem să mergem în întâmpinarea sa. Şi aceasta e tocmai atitudinea noastră în Advent. Ştim bine că singuri nu putem merge în întâmpinarea Domnului: numai alături de el mergem în întâmpinarea lui. A merge e un act pe care el ni-l oferă şi pe care noi i-l dăm lui. El, prin cuvântul său şi prin iubirea sa, ne dă puterea să mergem şi noi, sprijiniţi de darul său; mergem spre el, îi dăm acţiunile noastre, suntem uniţi cu el în drumul nostru. Şi aceasta e fericirea noastră în timpul Adventului: să mergem cu Domnul spre o întâlnire mai clară, mai explicită cu el.

Albert Vanhoye