Redeșteptarea conștiinței „Iubirea nu încetează niciodată” (1Cor 13,8)

Preotul nu este scutit să fie om…

„Hirotonirea: un sacrament care pare să nu te privească deloc, dar un sacrament care priveşte pe toată lumea”. Reflectând la aceste cuvinte ale Sfântului Ioan-Maria Vianney aş dori să încep acest dialog cu Părintele Diacon Tarciziu, care s-a arătat dispus să ne împărtăşească câte ceva din trăirile sale. S-a născut la 14 august 1989 în Roman şi, după terminarea studiilor teologice, va fi hirotonit preot pe 24 iunie 2016 la Iaşi.
Sfântul Ioan Gură de Aur, în omi­lia rostită când a fost hirotonit preot, s-a adresat comunităţii: „Unii betegi, care n-au nici pâinea cea de toate zilele, se văd în vis oameni întregi şi frumoşi, ospătându-se la mese împărăteşti; dar tot ce văd ei este somn şi vis înşelător. Aşa sunt visele! Viclene şi minunate. Ne bucură când ne desfătează cu lucruri cu neputinţă de trăit aievea. Acum, însă, după cum vedeţi, toate acestea s-au întâmplat, s-au petrecut, s-au împlinit! Da, acestea, mai de necrezut ca visele! Că un oraş atât de mare, cu atât de mulţi oameni, un popor minunat şi mare stă încremenit în faţa nimicniciei mele, cu nădejdea că va sorbi din gura mea cuvinte mari şi minunate”. Părinte diacon Tarciziu, aţi fost un visător, dar iată că acum veţi fi sfinţit preot. Toţi aşteptăm de la sfinţia voastră „cuvinte mari şi minu­nate”. Vă rog, aşadar, pentru câteva momente să privim retrospectiv spre germenul vocaţiei dumneavoastră care se îndreaptă continuu spre maturizare. Părinte diacon, cum aţi ajuns să visaţi la preoţie?
Aş putea spune că încă de mic am fost ajutat de mediul în care am crescut să visez la preoţie: familia, prietenii, Biserica. Consider însă că la baza vocaţiei mele, şi pentru acest lucru îi mulţumesc zilnic Bunului şi Milostivului Dumnezeu, stă credinţa puternică a părinţilor mei. Ei m-au învăţat primele rugăciuni şi mi-au condus paşii spre Biserică. În sânul familiei am descoperit pentru prima dată respectul deosebit faţă de preot. În rândul prietenilor mei erau mulţi care făceau parte din Acţiunea Catolică. O parte dintre ei erau ministranţi, fapt care m-a determinat şi pe mine să fiu ministrant ca şi ei. Ca minis­trant apoi a apărut şi s-a conturat dorinţa de a ajunge preot.
Fiind copil, apoi tânăr adolescent, vă amintiţi să fi existat un preot anume faţă de care să nutriţi o admiraţie aparte?
Pentru fiecare perioadă din viaţa mea Dumnezeu mi-a oferit preoţi extraordinari la Roman pentru care am nutrit şi nutresc o mare admiraţie. Până la înfiinţarea Parohiei „Isus Bunul Păstor” (august 2004) aparţineam de Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”. Când eram copil aveam o mare admiraţie faţă de preoţii vicari care se ocupau de noi în acea perioadă, precum şi faţă de pr. Dumitru Farcaş, care atunci era paroh la Roman şi care m-a susţinut în alegerea drumului spre Sfânta Preoţie.
Din septembrie 2004 am intrat la seminarul din Bacău. Ca seminarist am fost însoţit şi sprijinit de noul pr. paroh Francisc Fărcăşel, care a fost mereu alături de mine prin exemplul său de a-şi trăi preoţia. Am un respect deosebit faţă de părintele paroh care şi-a făcut mereu timp pentru a-mi fi alături cu sfaturi şi îndemnuri preţioase. Pot spune că am crescut şi m-am maturizat pe acest drum de formare odată cu noua parohie înfiinţară în Roman. Sunt 12 ani de la acel început plin de entuziasm… şi roadele se pot vedea.
Părinte diacon, cum primeşte un simplu om „îmbrăcat în slăbiciune” (Evr 5,2) o taină atât de mare ca Sfânta Preoţie şi cu ce gânduri porniţi pe acest drum?
O primeşte cu teamă şi emoţie gândindu-se la frumuseţea şi măreţia acestui sacrament, trăind în acelaşi timp bucuria darului primit de la Dumnezeu. Îmi revin mereu în minte momentele în care am fost sfinţit diacon. Zilele de reculegere premergătoare sfinţirii şi Liturghia din acea zi deosebită nu se pot uita. Nu pot uita niciodată nici familia şi prietenii care m-au însoţit mereu pe tot parcursul seminarului, iar în momentul sfinţirii erau acolo în catedrală rugându-se pentru şi împreună cu mine.
Sunt sentimente extrem de puternice care te pătrund atunci când eşti prosternat cu faţa la pământ în semn de umilinţă şi supunere totală. Îţi vine să râzi şi să plângi în acelaşi timp gândindu-te la minunatul dar pe care Dumnezeu ţi-l oferă. Sunt momente unice din care mă voi hrăni în viaţa mea de viitor preot, atât în momentele frumoase, cât şi în momentele grele de care sunt conştient că nu voi fi scutit.
Nouă tuturor Isus ne cere un lucru năucitor: să fim „lumina lumii”. Însă menirea luminii nu este să fie văzută (nimeni nu poate vedea „lumina” în sine), ci să facă vizibile toate lucrurile. Cred că şi preoţii sunt chemaţi să fie lumina lumii de azi în acest sens: nu persoana lor să fie vizi­bilă, ci să arate prin viaţa lor transparenţă, pe Cristos care trăieşte în ei. Acesta este gândul cu care pornesc pe acest nou drum.
Părinte diacon Tarciziu, vă mulţumesc că aţi acceptat să ne împărtăşiţi din trăirile dumneavoastră şi vă urez mult succes şi bucurie pe noul drum pe care veţi porni odată cu hirotonirea preoţească. Sper să aveţi cât mai multe experienţe frumoase în mijlocul poporului lui Dumnezeu.
Redacția
„Hirotonirea: un sacrament care pare să nu te privească deloc, dar un sacrament care priveşte pe toată lumea”. Reflectând la aceste cuvinte ale Sfântului Ioan-Maria Vianney aş dori să încep acest dialog cu Părintele Diacon Tarciziu, care s-a arătat dispus să ne împărtăşească câte ceva din trăirile sale. S-a născut la 14 august 1989 în Roman şi, după terminarea studiilor teologice, va fi hirotonit preot pe 24 iunie 2016 la Iaşi.
Sfântul Ioan Gură de Aur, în omi­lia rostită când a fost hirotonit preot, s-a adresat comunităţii: „Unii betegi, care n-au nici pâinea cea de toate zilele, se văd în vis oameni întregi şi frumoşi, ospătându-se la mese împărăteşti; dar tot ce văd ei este somn şi vis înşelător. Aşa sunt visele! Viclene şi minunate. Ne bucură când ne desfătează cu lucruri cu neputinţă de trăit aievea. Acum, însă, după cum vedeţi, toate acestea s-au întâmplat, s-au petrecut, s-au împlinit! Da, acestea, mai de necrezut ca visele! Că un oraş atât de mare, cu atât de mulţi oameni, un popor minunat şi mare stă încremenit în faţa nimicniciei mele, cu nădejdea că va sorbi din gura mea cuvinte mari şi minunate”. Părinte diacon Tarciziu, aţi fost un visător, dar iată că acum veţi fi sfinţit preot. Toţi aşteptăm de la sfinţia voastră „cuvinte mari şi minu­nate”. Vă rog, aşadar, pentru câteva momente să privim retrospectiv spre germenul vocaţiei dumneavoastră care se îndreaptă continuu spre maturizare. Părinte diacon, cum aţi ajuns să visaţi la preoţie?
Aş putea spune că încă de mic am fost ajutat de mediul în care am crescut să visez la preoţie: familia, prietenii, Biserica. Consider însă că la baza vocaţiei mele, şi pentru acest lucru îi mulţumesc zilnic Bunului şi Milostivului Dumnezeu, stă credinţa puternică a părinţilor mei. Ei m-au învăţat primele rugăciuni şi mi-au condus paşii spre Biserică. În sânul familiei am descoperit pentru prima dată respectul deosebit faţă de preot. În rândul prietenilor mei erau mulţi care făceau parte din Acţiunea Catolică. O parte dintre ei erau ministranţi, fapt care m-a determinat şi pe mine să fiu ministrant ca şi ei. Ca minis­trant apoi a apărut şi s-a conturat dorinţa de a ajunge preot.
Fiind copil, apoi tânăr adolescent, vă amintiţi să fi existat un preot anume faţă de care să nutriţi o admiraţie aparte?
Pentru fiecare perioadă din viaţa mea Dumnezeu mi-a oferit preoţi extraordinari la Roman pentru care am nutrit şi nutresc o mare admiraţie. Până la înfiinţarea Parohiei „Isus Bunul Păstor” (august 2004) aparţineam de Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”. Când eram copil aveam o mare admiraţie faţă de preoţii vicari care se ocupau de noi în acea perioadă, precum şi faţă de pr. Dumitru Farcaş, care atunci era paroh la Roman şi care m-a susţinut în alegerea drumului spre Sfânta Preoţie.
Din septembrie 2004 am intrat la seminarul din Bacău. Ca seminarist am fost însoţit şi sprijinit de noul pr. paroh Francisc Fărcăşel, care a fost mereu alături de mine prin exemplul său de a-şi trăi preoţia. Am un respect deosebit faţă de părintele paroh care şi-a făcut mereu timp pentru a-mi fi alături cu sfaturi şi îndemnuri preţioase. Pot spune că am crescut şi m-am maturizat pe acest drum de formare odată cu noua parohie înfiinţară în Roman. Sunt 12 ani de la acel început plin de entuziasm… şi roadele se pot vedea.
Părinte diacon, cum primeşte un simplu om „îmbrăcat în slăbiciune” (Evr 5,2) o taină atât de mare ca Sfânta Preoţie şi cu ce gânduri porniţi pe acest drum?
O primeşte cu teamă şi emoţie gândindu-se la frumuseţea şi măreţia acestui sacrament, trăind în acelaşi timp bucuria darului primit de la Dumnezeu. Îmi revin mereu în minte momentele în care am fost sfinţit diacon. Zilele de reculegere premergătoare sfinţirii şi Liturghia din acea zi deosebită nu se pot uita. Nu pot uita niciodată nici familia şi prietenii care m-au însoţit mereu pe tot parcursul seminarului, iar în momentul sfinţirii erau acolo în catedrală rugându-se pentru şi împreună cu mine.
Sunt sentimente extrem de puternice care te pătrund atunci când eşti prosternat cu faţa la pământ în semn de umilinţă şi supunere totală. Îţi vine să râzi şi să plângi în acelaşi timp gândindu-te la minunatul dar pe care Dumnezeu ţi-l oferă. Sunt momente unice din care mă voi hrăni în viaţa mea de viitor preot, atât în momentele frumoase, cât şi în momentele grele de care sunt conştient că nu voi fi scutit.
Nouă tuturor Isus ne cere un lucru năucitor: să fim „lumina lumii”. Însă menirea luminii nu este să fie văzută (nimeni nu poate vedea „lumina” în sine), ci să facă vizibile toate lucrurile. Cred că şi preoţii sunt chemaţi să fie lumina lumii de azi în acest sens: nu persoana lor să fie vizi­bilă, ci să arate prin viaţa lor transparenţă, pe Cristos care trăieşte în ei. Acesta este gândul cu care pornesc pe acest nou drum.
Părinte diacon Tarciziu, vă mulţumesc că aţi acceptat să ne împărtăşiţi din trăirile dumneavoastră şi vă urez mult succes şi bucurie pe noul drum pe care veţi porni odată cu hirotonirea preoţească. Sper să aveţi cât mai multe experienţe frumoase în mijlocul poporului lui Dumnezeu.
Redacția

Lasati un comentariu