Jubileu… Sărbătoare Of… inima mea!

Pregătire pentru o întâlnire sfântă

Ziua de 11 iunie 2017 este o zi marcantă pentru unii din copiii parohiei „Isus Bunul Păstor”, din Roman. Vom putea urmări atunci o mulţime de fetiţe gătite de sărbătoare, cu sufletele mai albe şi mai curate decât rochiţele, foarte emoţionate şi zglobii, vom vedea, deasemenea şi domnişori eleganţi, la patru ace, dar şi ei foarte emoţionaţi, chiar dacă vor încerca să demonstreze contrariul.
Dacă vom privi în urma lor, vom putea observa o pregătire serioasă, nu foarte uşoară, vom vedea străduinţa, iar la final vom urmări satisfacţia strălucindu-le pe chipurile lor demne.
Dar… de fapt ce este această Sfântă Împărtăşanie? Potrivit catehismului, acest sacrament întruchipează adevăra­tul trup şi sânge al lui Isus, sub chipul pâinii şi al vinului, pentru hrana sufletelor noastre. Dar spunându-le copiilor la pregătire această definiţie, am observat că mă priveau destul de nedumeriţi, aşa că le-am explicat mai clar: am stabilit de la început un lucru, şi anume că noi, oamenii suntem alcătuiţi din trup şi suflet. Aşadar, trupului îi dăm de mâncare de 3 ori pe zi, ba o fripturică, ba nişte ciocolată, şi astfel creştem, îi dăm corpului vitamine şi el se hrăneşte şi prinde forţe noi. Dar cu sufletul ce facem?
Odată botezaţi, am primit şansa de a ne mântui, dar acest fapt depinde de noi, nu ne este garantată mântuirea, ea ne este oferită, dar nu ni se impune forţat. Şi sunt atâtea şi atâtea moduri de a ne mântui, de a merge pe calea Domnului.
Fiecare în parte, printr-un bun exemplu, dar mai ales prin multă iubire, poate dobândi indiscutabil un loc alături de Dumnezeu. Un lucru nu trebuie să ne scape din vedere, şi anume sufletul; trebuie să-l auzim când plânge, când are nevoie de alinare, trebuie să înţelegem că pentru a putea creşte, pentru a evolua are neîncetat nevoie de Cristos, că are şi el nevoie de hrană. Sufletul  nu este mai puţin important decât trupul, ba are chiar întâietate.
Şi este atât de simplu să ne îmbucurăm sufletul… el are nevoie de atât de puţine lucruri şi de simple, pentru a da roade atât de bogate, atât de minunate.
Totuşi, noi oamenii, prin natura noastră suntem păcătoşi: ştim ce avem de făcut, ştim să distingem binele de rău, şi totuşi alegem răul. V-aţi întrebat vreodată de ce răul este atât de ispititor, de ce are un gust aşa dulce? Dumnezeu ne-a poruncit să nu mâncăm din pomul oprit, ne-a dat o lege, nu era un sfat, era ceva categoric, şi a fost de ajuns doar ca şarpele să ne ispitească cu câteva cuvinte goale ca noi să uităm ce e bine şi să ne lăsăm pradă păcatului.
Păcatul este foarte grav şi extrem de puternic. Dacă ar fi să îl percepem cu simturile noastre, ar fi negru, infect, ar mirosi urât, ar suna lugubru, şi ar înţepa, tăia sau sfâşia. Dar doar pentru că nu îl vedem practic, nu îl mirosim, nu îl pipăim, asta nu înseamnă că el nu distruge, nu desfiinţează, nu ucide sufletul.
Noi am fost creaţi într-un mod minu­nat, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi am fost trimişi pe pământ cu o misiune. După Botez, am primit chiar starea de har sfinţitor, prin iertarea păcatului strămoşesc şi a celorlalte păcate. Pentru ca după moarte să ne putem uni cu Fiinţa Divină, trebuie să fim perfecţi, desăvârşiţi, aşa cum şi Ea este. Cu cât păcătuim, cu atât ne pierdem strălucirea, şi ne îndepărtăm de Dumnezeu, de imaginea noastră, ne îndepărtăm de noi înşine, noi care suntem o mică părticică din Dumnezeu.
Până să ajungem să ne completăm într-o unire desăvârşită cu Dumnezeu, avem la dispoziţie Sfânta Împărtăşanie. Acest sacrament, odată primit, îţi va da de fiecare dată o senzaţie nouă, de şi mai mare împlinire, de şi mai mare iubire, de şi mai mare încredere că Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat.
Dar Prima Sfântă Împărtăşanie este ceva cu totul deosebit, de o încărcătură emoţională şi spirituală enormă, iar după primirea acesteia, toate sentimentele şi frânturile de gânduri înnăbuşite, vor exploda într-o sclipire de lumină şi inexplicabil tuturor copiilor le va veni să zâmbească şi vor fi cuprinşi de o bucurie enormă. Asta le dorim tuturor micilor apostoli, care ajunşi la vârsta priceperii, vor începe să trăiască mai conştiincios viaţa de credinţă.
În continuare, să urmărim şi părerile câtorva dintre copii în timpul pregătirii şi aşteptările lor cu privire la ziua cea mare.
„Mă simt bine, îmi place pregătirea, îmi place să învăţ pentru Sfânta Împărtăşanie. Nu mi se pare greu şi îmi place de animatorii mei, nu aş vrea să mă schimb la altă grupă niciodată. Am aflat în timpul pregătirii foarte multe lucruri noi. Îmi doresc să iau Sfânta Împărtăşanie pentru a-L primi pe Isus în trupul meu, şi nici nu am emoţii pentru examen. Îmi place să dau teste, mai ales când mă ţin în suspans. Tata deja s-a pregătit pentru asta, a venit astăzi dimineaţă special pentru prima mea Sfântă Împărtăşanie. O să fie super ziua aceea. Am o rochiţă frumoasă”. (Alexandra Gabriela Ivan)
„Uneori am mult de învăţat pentru pregătire, dar trece. Mi se par interesante şi importante lucrurile pe care le învăţăm aici. Mi-e frică de examen aşa şi aşa, deşi mă simt pregătit. Animatorii mei sunt buni, ne mai ajută când greşim. Nu iau Sfânta Împărtăşanie  pentru că aşa îmi zice mama, ci ca să primesc trupul şi sângele lui Isus Cristos. Cred că duminica aceea va fi veselă dacă o sa iau examenul, iar dacă nu o să iau, o să fie o zi tristă. (Ştefan Cadar)
„Până acum la pregătire mi s-a părut simplu şi frumos. Nu mi se pare greu pentru că eu nu învăţ întrebările pe de rost, le repet de două ori şi gata şi mi se par foarte uşoare. Mi-e puţin frică de examen pentru că nu ştiu întrebările despre Botez şi Mântuitor. Pentru mine, Sfânta Împărtăşanie înseamnă să îl primesc pe Isus în inima mea şi… nu mai ştiu. În ziua când o să primesc Sfânta Împărtăşanie, o să am puţine emoţii, foarte puţine. Adică e foarte important că il primim pe Isus, dar e un fel ca la hram”. (Erika Olteanu)
„Pregătirea, până acum mi se pare foarte grea. Îmi plac animatorii mei, doar că mi se par aspri uneori când ne mai ceartă că nu învăţăm. Ar fi bine dacă aş da examenul cu părintele paroh, pentru că părintele vicar mă face să râd mai mult. Dacă îmi va pune o întrebare pe care nu o ştiu, o să stau să mă gândesc la ea câte ceasuri îmi trebuie, până îmi vine în minte răspunsul. Pentru mine, Sfânta Împărtăşanie înseamnă să-L primesc pe Isus şi să sper să nu mai fac păcate. Aş vrea ca atunci, aş vrea să fie soare, caniculă, şi să fie mai puţini oameni, pentru că mulţi oameni mă emoţionează”. (Adela Ciobanu)
„Pregătirea aceasta îmi place, e faină, dar mi se pare puţin grea. Nu am putea face Sfânta Împărtăşanie fără această pregătire pentru că unii copii nu prea ştiu unele rugăciuni şi în catehism le găsim ăi putem să le învăţăm de acolo. Am învăţat multe lucruri noi pe care ar trebui să le ştie toţi copiii, pentru că într-o zi şi copiii noştri o să ne întrebe cele 10 porunci, şi de aceea e important”. (Geanina Prisacariu)
„Îmi place să fac pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie. Când animatorii îmi pun întrebări grele, mi se pare grea, în rest nu. Animatorii mei nu sunt nici prea buni, nici prea răi, dar cel mai mult buni. Cele 10 porunci nu sunt grele, dar cele 5 porunci ale bisericii nu le-am învăţat eu încă. Am emoţii pentru Sfânta Spovadă, şi un fel de ruşine că trebuie să-i spun preotului toate păcatele, tot ce-am făcut, dar bunica mi-a şi spus că el oricum nu mă recunoaşte, nu ştie cine sunt. Abia aştept acea duminică, cred că o să fie o zi frumoasă. Mă pregătesc pentru Sfânta Împărtăşanie pentru că sunt în clasa a II-a şi pentru că aşa trebuie ca să învăţăm, ca să îl primim pe Isus Cristos în inima, în sufletul nostru şi în trup”. (Patricia Sauciuc)
„Aflu lucruri foarte interesante la pregătire: despre Dumnezeu, despre Isus Cristos, chiar îmi place. Nu chiar trebuie să stie toţi oamenii tot ce învăţăm noi aici, dar ar fi bine totuşi. Îmi plac foarte mult preoţii şi animatorii mei. Am foarte multe emoţii pentru Sfânta Spovadă, pentru că mama mi-a spus că trebuie să ştiu ca pe „Tatăl nostru” ritualul şi am mai multe emoţii că poate uit ceva, decât că trebuie să îmi spun păcatele. Când o să avem examenul, o să învăţ foarte mult ca să îl iau cu FB, cum iau la şcoală. Nu putem trăi fără Sfânta Împărtăşanie pentru că fără ea nu putem lua alte sacramente şi ca să ne hrănim sufletul cu trupul şi sângele lui Isus Cristos. Îmi imaginez că în ziua aia o să fiu o prinţesă care merge la biserică să se împărtăşească. (Patricia Olaru)
În concluzie, să ne rugăm că aceşti copii să îl poată primi cu vrednicie pe Isus în inimile lor, care să îi călăuzească în întreaga lor viaţă.
Bianca Munteanu

Ziua de 11 iunie 2017 este o zi marcantă pentru unii din copiii parohiei „Isus Bunul Păstor”, din Roman. Vom putea urmări atunci o mulţime de fetiţe gătite de sărbătoare, cu sufletele mai albe şi mai curate decât rochiţele, foarte emoţionate şi zglobii, vom vedea, deasemenea şi domnişori eleganţi, la patru ace, dar şi ei foarte emoţionaţi, chiar dacă vor încerca să demonstreze contrariul.

Dacă vom privi în urma lor, vom putea observa o pregătire serioasă, nu foarte uşoară, vom vedea străduinţa, iar la final vom urmări satisfacţia strălucindu-le pe chipurile lor demne.

Dar… de fapt ce este această Sfântă Împărtăşanie? Potrivit catehismului, acest sacrament întruchipează adevăra­tul trup şi sânge al lui Isus, sub chipul pâinii şi al vinului, pentru hrana sufletelor noastre. Dar spunându-le copiilor la pregătire această definiţie, am observat că mă priveau destul de nedumeriţi, aşa că le-am explicat mai clar: am stabilit de la început un lucru, şi anume că noi, oamenii suntem alcătuiţi din trup şi suflet. Aşadar, trupului îi dăm de mâncare de 3 ori pe zi, ba o fripturică, ba nişte ciocolată, şi astfel creştem, îi dăm corpului vitamine şi el se hrăneşte şi prinde forţe noi. Dar cu sufletul ce facem?

Odată botezaţi, am primit şansa de a ne mântui, dar acest fapt depinde de noi, nu ne este garantată mântuirea, ea ne este oferită, dar nu ni se impune forţat. Şi sunt atâtea şi atâtea moduri de a ne mântui, de a merge pe calea Domnului.

Fiecare în parte, printr-un bun exemplu, dar mai ales prin multă iubire, poate dobândi indiscutabil un loc alături de Dumnezeu. Un lucru nu trebuie să ne scape din vedere, şi anume sufletul; trebuie să-l auzim când plânge, când are nevoie de alinare, trebuie să înţelegem că pentru a putea creşte, pentru a evolua are neîncetat nevoie de Cristos, că are şi el nevoie de hrană. Sufletul  nu este mai puţin important decât trupul, ba are chiar întâietate.

Şi este atât de simplu să ne îmbucurăm sufletul… el are nevoie de atât de puţine lucruri şi de simple, pentru a da roade atât de bogate, atât de minunate.

Totuşi, noi oamenii, prin natura noastră suntem păcătoşi: ştim ce avem de făcut, ştim să distingem binele de rău, şi totuşi alegem răul. V-aţi întrebat vreodată de ce răul este atât de ispititor, de ce are un gust aşa dulce? Dumnezeu ne-a poruncit să nu mâncăm din pomul oprit, ne-a dat o lege, nu era un sfat, era ceva categoric, şi a fost de ajuns doar ca şarpele să ne ispitească cu câteva cuvinte goale ca noi să uităm ce e bine şi să ne lăsăm pradă păcatului.

Păcatul este foarte grav şi extrem de puternic. Dacă ar fi să îl percepem cu simturile noastre, ar fi negru, infect, ar mirosi urât, ar suna lugubru, şi ar înţepa, tăia sau sfâşia. Dar doar pentru că nu îl vedem practic, nu îl mirosim, nu îl pipăim, asta nu înseamnă că el nu distruge, nu desfiinţează, nu ucide sufletul.

Noi am fost creaţi într-un mod minu­nat, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi am fost trimişi pe pământ cu o misiune. După Botez, am primit chiar starea de har sfinţitor, prin iertarea păcatului strămoşesc şi a celorlalte păcate. Pentru ca după moarte să ne putem uni cu Fiinţa Divină, trebuie să fim perfecţi, desăvârşiţi, aşa cum şi Ea este. Cu cât păcătuim, cu atât ne pierdem strălucirea, şi ne îndepărtăm de Dumnezeu, de imaginea noastră, ne îndepărtăm de noi înşine, noi care suntem o mică părticică din Dumnezeu.

Până să ajungem să ne completăm într-o unire desăvârşită cu Dumnezeu, avem la dispoziţie Sfânta Împărtăşanie. Acest sacrament, odată primit, îţi va da de fiecare dată o senzaţie nouă, de şi mai mare împlinire, de şi mai mare iubire, de şi mai mare încredere că Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat.

Dar Prima Sfântă Împărtăşanie este ceva cu totul deosebit, de o încărcătură emoţională şi spirituală enormă, iar după primirea acesteia, toate sentimentele şi frânturile de gânduri înnăbuşite, vor exploda într-o sclipire de lumină şi inexplicabil tuturor copiilor le va veni să zâmbească şi vor fi cuprinşi de o bucurie enormă. Asta le dorim tuturor micilor apostoli, care ajunşi la vârsta priceperii, vor începe să trăiască mai conştiincios viaţa de credinţă.

În continuare, să urmărim şi părerile câtorva dintre copii în timpul pregătirii şi aşteptările lor cu privire la ziua cea mare.

„Mă simt bine, îmi place pregătirea, îmi place să învăţ pentru Sfânta Împărtăşanie. Nu mi se pare greu şi îmi place de animatorii mei, nu aş vrea să mă schimb la altă grupă niciodată. Am aflat în timpul pregătirii foarte multe lucruri noi. Îmi doresc să iau Sfânta Împărtăşanie pentru a-L primi pe Isus în trupul meu, şi nici nu am emoţii pentru examen. Îmi place să dau teste, mai ales când mă ţin în suspans. Tata deja s-a pregătit pentru asta, a venit astăzi dimineaţă special pentru prima mea Sfântă Împărtăşanie. O să fie super ziua aceea. Am o rochiţă frumoasă”. (Alexandra Gabriela Ivan)

„Uneori am mult de învăţat pentru pregătire, dar trece. Mi se par interesante şi importante lucrurile pe care le învăţăm aici. Mi-e frică de examen aşa şi aşa, deşi mă simt pregătit. Animatorii mei sunt buni, ne mai ajută când greşim. Nu iau Sfânta Împărtăşanie  pentru că aşa îmi zice mama, ci ca să primesc trupul şi sângele lui Isus Cristos. Cred că duminica aceea va fi veselă dacă o sa iau examenul, iar dacă nu o să iau, o să fie o zi tristă. (Ştefan Cadar)

„Până acum la pregătire mi s-a părut simplu şi frumos. Nu mi se pare greu pentru că eu nu învăţ întrebările pe de rost, le repet de două ori şi gata şi mi se par foarte uşoare. Mi-e puţin frică de examen pentru că nu ştiu întrebările despre Botez şi Mântuitor. Pentru mine, Sfânta Împărtăşanie înseamnă să îl primesc pe Isus în inima mea şi… nu mai ştiu. În ziua când o să primesc Sfânta Împărtăşanie, o să am puţine emoţii, foarte puţine. Adică e foarte important că il primim pe Isus, dar e un fel ca la hram”. (Erika Olteanu)

„Pregătirea, până acum mi se pare foarte grea. Îmi plac animatorii mei, doar că mi se par aspri uneori când ne mai ceartă că nu învăţăm. Ar fi bine dacă aş da examenul cu părintele paroh, pentru că părintele vicar mă face să râd mai mult. Dacă îmi va pune o întrebare pe care nu o ştiu, o să stau să mă gândesc la ea câte ceasuri îmi trebuie, până îmi vine în minte răspunsul. Pentru mine, Sfânta Împărtăşanie înseamnă să-L primesc pe Isus şi să sper să nu mai fac păcate. Aş vrea ca atunci, aş vrea să fie soare, caniculă, şi să fie mai puţini oameni, pentru că mulţi oameni mă emoţionează”. (Adela Ciobanu)

„Pregătirea aceasta îmi place, e faină, dar mi se pare puţin grea. Nu am putea face Sfânta Împărtăşanie fără această pregătire pentru că unii copii nu prea ştiu unele rugăciuni şi în catehism le găsim ăi putem să le învăţăm de acolo. Am învăţat multe lucruri noi pe care ar trebui să le ştie toţi copiii, pentru că într-o zi şi copiii noştri o să ne întrebe cele 10 porunci, şi de aceea e important”. (Geanina Prisacariu)

„Îmi place să fac pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie. Când animatorii îmi pun întrebări grele, mi se pare grea, în rest nu. Animatorii mei nu sunt nici prea buni, nici prea răi, dar cel mai mult buni. Cele 10 porunci nu sunt grele, dar cele 5 porunci ale bisericii nu le-am învăţat eu încă. Am emoţii pentru Sfânta Spovadă, şi un fel de ruşine că trebuie să-i spun preotului toate păcatele, tot ce-am făcut, dar bunica mi-a şi spus că el oricum nu mă recunoaşte, nu ştie cine sunt. Abia aştept acea duminică, cred că o să fie o zi frumoasă. Mă pregătesc pentru Sfânta Împărtăşanie pentru că sunt în clasa a II-a şi pentru că aşa trebuie ca să învăţăm, ca să îl primim pe Isus Cristos în inima, în sufletul nostru şi în trup”. (Patricia Sauciuc)

„Aflu lucruri foarte interesante la pregătire: despre Dumnezeu, despre Isus Cristos, chiar îmi place. Nu chiar trebuie să stie toţi oamenii tot ce învăţăm noi aici, dar ar fi bine totuşi. Îmi plac foarte mult preoţii şi animatorii mei. Am foarte multe emoţii pentru Sfânta Spovadă, pentru că mama mi-a spus că trebuie să ştiu ca pe „Tatăl nostru” ritualul şi am mai multe emoţii că poate uit ceva, decât că trebuie să îmi spun păcatele. Când o să avem examenul, o să învăţ foarte mult ca să îl iau cu FB, cum iau la şcoală. Nu putem trăi fără Sfânta Împărtăşanie pentru că fără ea nu putem lua alte sacramente şi ca să ne hrănim sufletul cu trupul şi sângele lui Isus Cristos. Îmi imaginez că în ziua aia o să fiu o prinţesă care merge la biserică să se împărtăşească. (Patricia Olaru)

În concluzie, să ne rugăm că aceşti copii să îl poată primi cu vrednicie pe Isus în inimile lor, care să îi călăuzească în întreaga lor viaţă.

Bianca Munteanu

Lasati un comentariu