Înălțarea Domnului Redeșteptarea conștiinței

Preasfânta Inimă a lui Isus

După ce în luna mai ne-am îndreptat atenţia spre sfânta Fecioară Maria, luna florilor fiind cunoscută ca Luna Maicii Domnului, iată-ne la începutul lunii iunie, lună pe care Biserica o dedică Inimii Preasfinte a lui Isus.
Într-o zi un copil a fost primit în audiență la papa. Papa a fost mulțumit și i-a plăcut cum acel copil a recitat un psalm şi, ca să l răsplătească, a deschis un sertar, în care avea mai multe bomboane, zicându-i: Ia de aici câte vrei! Copilul s-a repezit să ia, dar s-a oprit şi, întorcându-se spre pontif, i-a spus: Daţi-mi Sanctitatea voastră, pentru că aveţi mâna mai mare!
În această lună să cerem și noi același lucru, să cerem ca Isus să împartă belșugul harurilor sale pentru că noi suntem prea mici, pentru că mâinile și inimile noastre nu pot cuprinde imensa sa iubire.
Pentru a mântui omul, Dumnezeu doreşte să îi dea o „inimă nouă”, fidelă dorinţei sale de iubire. Această inimă este inima lui Cristos, modelul tuturor inimilor, care a fost străpunsă de o suliţă pe cruce, devenind astfel pentru toţi izvorul inepuizabil al vieţii eterne. Această inimă este acum garanţia spe­ranţei pentru fiecare om.
Avem nevoie de inimă pentru „a vedea”. De câte ori inima, închisă din diferite motive, nu ne închide şi ochii?! Conduşi de orgoliu, de egoism, vedem numai nedreptăţile suferite, vedem defectele altora, şi nu calităţile lor. Suntem orbi pentru că inima noastră nu e convertită, are nevoie de vindecare. Dragostea nu înseamnă a te uita lung unul la celălalt, ci a te uita împreună în aceeaşi direcţie. Cu alte cuvinte, ochii sunt repede copleşiţi de ceea ce este cel mai aproape, de persoana care e în faţa noastră, privirea inimii trece însă mai departe, tânjeşte spre înălţimi, spre mai mult, mai bine, mai frumos.
Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi. Cu alte cuvinte, ochii surprind repede doar ambalajul, exteriorul, aspectele formale, forma; în schimb, privirea inimii merge până în adâncuri, la esenţă, la valoare, la ceea ce ascund măştile pe care le afişăm noi.
Pentru a vorbi cu Dumnezeu nu este nevoie de literatură. Cea mai bună modalitate este modalitatea fiecăruia dintre noi: cu sinceritate şi simplitate.
De aceea şi-a asumat Dumnezeu, în Isus Cristos, o inimă omenească, pentru ca noi să avem mai uşor acces la el, la inima sa, adică la iubirea şi îndurarea sa.
Să învăţăm aşadar să mai privim şi cu ochii inimii! Să-i cerem Domnului să pună în noi inima sa, să facă inima noastră asemenea cu inima sa, o inimă care e deschisă faţă de cei săraci, faţă de cei umili, faţă de toţi oamenii.
Ne încredinţăm acestei Inimi, pe noi înşine şi pe toţi cei dragi ai noştri: Inimă Preasfântă a lui Isus, miluieşte-ne pe noi!
Isuse cu inima blândă și smerită fă inima noastră asemenea cu inima ta!
Pr. vicar,
Ciprian-Ovidiu Solomon
După ce în luna mai ne-am îndreptat atenţia spre sfânta Fecioară Maria, luna florilor fiind cunoscută ca Luna Maicii Domnului, iată-ne la începutul lunii iunie, lună pe care Biserica o dedică Inimii Preasfinte a lui Isus.
Într-o zi un copil a fost primit în audiență la papa. Papa a fost mulțumit și i-a plăcut cum acel copil a recitat un psalm şi, ca să l răsplătească, a deschis un sertar, în care avea mai multe bomboane, zicându-i: Ia de aici câte vrei! Copilul s-a repezit să ia, dar s-a oprit şi, întorcându-se spre pontif, i-a spus: Daţi-mi Sanctitatea voastră, pentru că aveţi mâna mai mare!
În această lună să cerem și noi același lucru, să cerem ca Isus să împartă belșugul harurilor sale pentru că noi suntem prea mici, pentru că mâinile și inimile noastre nu pot cuprinde imensa sa iubire.
Pentru a mântui omul, Dumnezeu doreşte să îi dea o „inimă nouă”, fidelă dorinţei sale de iubire. Această inimă este inima lui Cristos, modelul tuturor inimilor, care a fost străpunsă de o suliţă pe cruce, devenind astfel pentru toţi izvorul inepuizabil al vieţii eterne. Această inimă este acum garanţia spe­ranţei pentru fiecare om.
Avem nevoie de inimă pentru „a vedea”. De câte ori inima, închisă din diferite motive, nu ne închide şi ochii?! Conduşi de orgoliu, de egoism, vedem numai nedreptăţile suferite, vedem defectele altora, şi nu calităţile lor. Suntem orbi pentru că inima noastră nu e convertită, are nevoie de vindecare. Dragostea nu înseamnă a te uita lung unul la celălalt, ci a te uita împreună în aceeaşi direcţie. Cu alte cuvinte, ochii sunt repede copleşiţi de ceea ce este cel mai aproape, de persoana care e în faţa noastră, privirea inimii trece însă mai departe, tânjeşte spre înălţimi, spre mai mult, mai bine, mai frumos.
Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi. Cu alte cuvinte, ochii surprind repede doar ambalajul, exteriorul, aspectele formale, forma; în schimb, privirea inimii merge până în adâncuri, la esenţă, la valoare, la ceea ce ascund măştile pe care le afişăm noi.
Pentru a vorbi cu Dumnezeu nu este nevoie de literatură. Cea mai bună modalitate este modalitatea fiecăruia dintre noi: cu sinceritate şi simplitate.
De aceea şi-a asumat Dumnezeu, în Isus Cristos, o inimă omenească, pentru ca noi să avem mai uşor acces la el, la inima sa, adică la iubirea şi îndurarea sa.
Să învăţăm aşadar să mai privim şi cu ochii inimii! Să-i cerem Domnului să pună în noi inima sa, să facă inima noastră asemenea cu inima sa, o inimă care e deschisă faţă de cei săraci, faţă de cei umili, faţă de toţi oamenii.
Ne încredinţăm acestei Inimi, pe noi înşine şi pe toţi cei dragi ai noştri: Inimă Preasfântă a lui Isus, miluieşte-ne pe noi!
Isuse cu inima blândă și smerită fă inima noastră asemenea cu inima ta!
Pr. vicar,
Ciprian-Ovidiu Solomon

Lasati un comentariu