Binecuvântarea familiilor Statistică parohială 2016

Postul Mare

Ştim din experienţa cotidiană că fiecare eveniment important din viaţa omului necesită o perioadă de pregătire. Marile evenimente ale vieţii noastre cer a fi pregătite.
Biserica urmează şi ea aceeaşi logică, astfel încât, înaintea celebrării celor două mari mistere ale mântuirii noastre (Crăciunul şi Paştele), ne propune să parcurgem şi noi un astfel de drum de pregătire: este vorba de timpul Adventului, respectiv cel al Postului Mare.
Începând cu miercurea cenuşii vom intra în timpul Postului Mare, un timp sfânt de pregătire pentru Învierea Domnului. Începem un timp de post pe care l-am început şi anul trecut şi în alţi ani. Dar oare am schimbat ceva în viaţa şi comportamentul nostru. Ce este postul?
Postul este un drum spre lumină care ne determină să intrăm în noi înşine şi acolo să-l întâlnim pe Dumnezeu.
Postul nu înseamnă doar a mânca mai puţin şi cu aceasta gata, mi-am făcut datoria. A posti înseamnă a renunța la tot ceea ce ne împiedică să-i dăm primul loc lui Dumnezeu.
Posteşte de la televizor şi internet pentru a dedica mai mult timp lui Dumnezeu. Posteşte faţă de orice altă realitate căreia îi suntem sclavi.
O altă formă de penitență, caritatea, pomana ca şi fruct al postului şi al jertfelor. Ea înseamnă de fapt a-i înapoia lui Dumnezeu ceea ce el ne-a dat gratis. E semnul că nu banul face viaţa omului. Întrebați un bolnav: la ce-i folosesc banii, dacă-i lipseşte sănătatea?
Pomana este semnul încrederii noastre în Domnul care are mereu grijă de noi. A împărţi timpul tău cu cel care e singur, a împărţi ceea ce ai primit cu cei care au puţin, a împărţi credinţa ta în Dumnezeu cu cei care încă o caută, aceasta e adevărata pomană. Important nu e cât dăm, ci mai degrabă iubirea pe care o punem în ceea ce oferim.
O altă formă de penitenţă e rugă­ciu­nea. E întâlnirea personală cu Domnul care ne ascultă. Înseamnă a-l găsi pe Isus acolo unde se află: la liturghie şi în Tabernacol, înseamnă a regăsi sacramentul Milostivirii.
La capătul acestor zile de post nu se află durerea necruţătoare a morţii, ci viaţa nouă, o viaţă de oameni înviaţi, învingători ai morţii.
Dar nu se poate ajunge la bucuria Învierii fără a parcurge drumul crucii. Nu există înviere fără cruce. Cristos a mântuit lumea nu în momentul în care predica, nu în momentul în care făcea minuni, ci în momentul în care atârna pe lemnul crucii. Pe parcusul acestui post să ne apropiem mai mult de crucea Mântuitorului, participând la calea Sfintei Cruci.
Să acordăm acestui timp toată atenţia, pentru că este un timp de har şi de mântuire pentru viaţa noastră. Să-l lăsăm pe Tatăl ceresc să atingă sufletul nostru. Prin rugăciune, post şi fapte bune, să parcurgem împreună cu Isus drumul Calvarului pentru a ajunge la înviere, la bucurie şi la viaţă.
Pr. vicar,
Ciprian – Ovidiu Solomon

Ştim din experienţa cotidiană că fiecare eveniment important din viaţa omului necesită o perioadă de pregătire. Marile evenimente ale vieţii noastre cer a fi pregătite.

Biserica urmează şi ea aceeaşi logică, astfel încât, înaintea celebrării celor două mari mistere ale mântuirii noastre (Crăciunul şi Paştele), ne propune să parcurgem şi noi un astfel de drum de pregătire: este vorba de timpul Adventului, respectiv cel al Postului Mare.

Începând cu miercurea cenuşii vom intra în timpul Postului Mare, un timp sfânt de pregătire pentru Învierea Domnului. Începem un timp de post pe care l-am început şi anul trecut şi în alţi ani. Dar oare am schimbat ceva în viaţa şi comportamentul nostru. Ce este postul?

Postul este un drum spre lumină care ne determină să intrăm în noi înşine şi acolo să-l întâlnim pe Dumnezeu.

Postul nu înseamnă doar a mânca mai puţin şi cu aceasta gata, mi-am făcut datoria. A posti înseamnă a renunța la tot ceea ce ne împiedică să-i dăm primul loc lui Dumnezeu.

Posteşte de la televizor şi internet pentru a dedica mai mult timp lui Dumnezeu. Posteşte faţă de orice altă realitate căreia îi suntem sclavi.

O altă formă de penitență, caritatea, pomana ca şi fruct al postului şi al jertfelor. Ea înseamnă de fapt a-i înapoia lui Dumnezeu ceea ce el ne-a dat gratis. E semnul că nu banul face viaţa omului. Întrebați un bolnav: la ce-i folosesc banii, dacă-i lipseşte sănătatea?

Pomana este semnul încrederii noastre în Domnul care are mereu grijă de noi. A împărţi timpul tău cu cel care e singur, a împărţi ceea ce ai primit cu cei care au puţin, a împărţi credinţa ta în Dumnezeu cu cei care încă o caută, aceasta e adevărata pomană. Important nu e cât dăm, ci mai degrabă iubirea pe care o punem în ceea ce oferim.

O altă formă de penitenţă e rugă­ciu­nea. E întâlnirea personală cu Domnul care ne ascultă. Înseamnă a-l găsi pe Isus acolo unde se află: la liturghie şi în Tabernacol, înseamnă a regăsi sacramentul Milostivirii.

La capătul acestor zile de post nu se află durerea necruţătoare a morţii, ci viaţa nouă, o viaţă de oameni înviaţi, învingători ai morţii.

Dar nu se poate ajunge la bucuria Învierii fără a parcurge drumul crucii. Nu există înviere fără cruce. Cristos a mântuit lumea nu în momentul în care predica, nu în momentul în care făcea minuni, ci în momentul în care atârna pe lemnul crucii. Pe parcusul acestui post să ne apropiem mai mult de crucea Mântuitorului, participând la calea Sfintei Cruci.

Să acordăm acestui timp toată atenţia, pentru că este un timp de har şi de mântuire pentru viaţa noastră. Să-l lăsăm pe Tatăl ceresc să atingă sufletul nostru. Prin rugăciune, post şi fapte bune, să parcurgem împreună cu Isus drumul Calvarului pentru a ajunge la înviere, la bucurie şi la viaţă.

Pr. vicar,

Ciprian – Ovidiu Solomon

Lasati un comentariu