Când pe munte, când în apă Începutul anului şcolar

Pelerinaj al inimii

Acum câteva luni am aflat de la pr. Antal despre un pelerinaj în Polonia. Nu ştiam atunci care era tema pelerinajului sau cine organizează; ştiam doar că după întoarcerea de la Medjugorje ne propuseserăm să ajungem şi la sanctuarul de la Częstochowa iar acum era ocazia oferită de Domnul, aşa că nu ne-am gandit mult şi ne-am alăturat grupului de pelerini.

Prima oprire a fost chiar la Częstochowa. Am experimentat aici o trăire diferită faţă de ce-am simţit la Lourdes sau Medjugorje. Nu a mai fost o trăire la fel de intensă ca la celelalte sanctuare, însă speranţa cu care am plecat de aici, aceea că Sfânta Fecioară Maria ne va ajuta, a fost mai mare. Şi ştim că aşa va fi. Deşi am văzut şi la alte sanctuare obiecte lăsate de oameni vindecaţi miraculous prin mijlocirea Sfintei Maria, să vedem din nou numărul covârşitor de memoriale din cristal sau aur, cârjele şi alte obiecte  lăsate de cei vindecaţi ca dovadă a miilor de minuni săvârşite, ne-a făcut să resimţim un impuls extraordinar şi o încredere reîmprospătată în ajutorul Sf. Fecioare. Sunt mulţi care spun că nu e nimic special în a vizita un sanctuar, deoarece Dumnezeu este peste tot în aceeaşi măsură, însă trăirea e mai intensă la un sanctuar, văzând mărturiile atâtor oameni care au dobândit harul cerut prin încredinţarea lor Sf. Maria.

Următoarea vizită a fost la Sanctuarul Divinei Îndurări, unde se află şi mormântul sf. Faustina a Preasfântului Sacrament. Această vizită a constituit inima pelerinajului nostru, deşi nu se previziona astfel. Nu putem descrie în cuvinte trăirile intense experimentate aici. Oboaseala, durerea, grijile au dispărut complet, fiind înlocuite de o deschidere totală a sufletului, o pace interioară profundă. Te simţi eliberat de orice răutate. Tocmai împrumutasem de la un preot Jurnalui sf. Faustina, fără a şti că vom ajunge acolo. Prin sf. Faustina, o femeie simplă, cu trei clase,  Dumnezeu ne trimite tuturor mesajul de îndurare, ne îndeamnă să ne rugăm Divinei Îndurări, căci „dacă veţi asculta, veţi fi mântuiţi”. Aici am cerut iertare, îndurare; am iertat şi am simţit că suntem iertaţi, un sentiment de împăcare inefabil. Ne-am rugat ca sf. Faustina să ne ajute să nu dăm înapoi de la pornirile noastre  bune, ci să le săvârşim. Nu numai sufleteşte te simţi ocrotit în acest sanctuar, dar şi fizic. Biserica în sine este extraordinară, foarte primitoare, îngrijită şi foarte curată.

În ziua a patra a pelerinajului am vizitat lagărul nazist de la Auschwitz, unde au murit sfinţi precum sf. Maximilian Kolbe, Maria Sima, sf. Maria Benedicta a Crucii. Aici am experimentat sentimentul de vinovăţie, ştiind că atâţia nevinovaţi au murit din cauza răutăţii şi orgoliului uman. În fiecare celulă în care intram ne venea spontan să rostim „Odihna cea veşnică…” şi, totodată, făceam rugăciuni prin care ceream ajutorul, pentru că aici au murit mulţi martiri şi ne rugam pentru mijlocirea lor. La toate celulele se întâmpla astfel, însă în particular la celula nr. 16670, cea a sf. Maximilian Kolbe; te luau fiorii, ştiind că el şi-a dat viaţa pentru un necunoscut, pentru a-i oferi unui tată şansa de a reveni lângă copiii săi. Istoria sf. Maximilian a fost remarcată pentru că el a fost un preot, dar nu mă îndoiesc de faptul că aceste celule păstrează şi amintirea unor fapte asemănătoare rămase anonime. Văzând aceste locuri te ajută să te mântuieşti, îţi faci altfel examenul de conştiinţă trecând pe aici. La ieşire ne gândeam câţi nu şi-ar fi dorit să păşească pragul porţii cum îl păşeam noi… Locul a devenit ca un altar al jertfei. La zidul de execuţie sunt mereu lumânări aprinse şi flori, precum şi în celula sf. Maximilian Kolbe.

Nu am uitat că pelerinajul a fost organizat cu scopul de a merge pe urmele Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea şi am vizitat Wadowice, oraşul natal al papei, precum şi Cracovia, unde şi-a petrecut studenţia. Familia noastră s-a încrezut în Sfântul Părinte încă de la vizita sa în România. Atunci l-am văzut trecând atât de aproape de noi şi l-am auzit vorbind. L-am simţit ca pe un sfânt, iar de atunci fotografia sa stă atârnată în casa noastră. A fost o binecuvântare să atingem leagănul său, să intrăm în biserica în care a fost botezat, să mergem la universitatea unde s-a format ca intelectual.

În pelerinajul nostru am vizitat şi alte locuri, despre care ar fi multe de zis, dar pe care doar le vom menţiona de această dată: Catedrala „Sf. Maria” din Cracovia, castelul regal Wavel, devenit locul de încoronare al regilor polonezi, astăzi muzeu, Universitatea din Cracovia, unde a studiat papa Ioan Paul al II-lea, sanctuarul de la Kalwaria – micro Ierusalim de la poalele Carpaţilor, cu 42 de biserici de toate formele şi mărimile -, renumita mină de sare de la Wieliczka, unde s-a celebrat şi Sf. Liturghie ce a încheiat pelerinajul.

Am ajuns acasă mulţumiţi sufleteşte pentru experienţa pe care am trăit-o şi pentru oportunitatea de a vizita aceste locuri pline de har.

Ştefan Dămătăr

Albumul foto Pelerinaj al inimii (7-12 septembrie)

  1. Ciocan Vicentiu spune:

    M-a surprins placut sa citesc, in preajma Craciunului acest articol , care imi trezeste amintiri spirituale deosebite din “Pelerinajul inimii”. Nu pot sa uit sfintele liturghii celebrate de cei 3 preoti la locurile de pelerinaj si nu pot sa uit ca aproape de altar era intotdeauna “ministrantul” Stefan Damatar.
    Ma bucur ca face parte din parohia “Isus bunul pastor”, ma bucur ca am fost si eu prezent in aceasta “bisericuta” ad-hoc si m-as bucura daca in anul 2010 parohia din care face parte acest pelerin ar merge pe urmele Papei Ioan Paul al II-lea cu un grup propriu de pelerini , condus de “bunul pastor” Francisc Farcasel.
    Dumnezeu sa va binecuvanteze cu harurile sale in 2010
    prof. Vicentiu Ciocan, parohia Inima Neprihanita a Mariei.

Lasati un comentariu