Mesaj pentru luna octombrie Adu-ţi aminte…

Pe urmele sfântului Francisc

IMG_3722Pentru credincioşii parohiei noastre, sărbătoarea din 4 octombrie, a sfântului Francisc, a avut un motiv în plus de bucurie şi celebrare: onomastica părintelui nostru paroh, Francisc Fărcăşel.

După ce în cursul dimineţii am participat la Liturghia de hirotonire a diaconilor la Institutul Teologic Franciscan, la Liturghia de seară întreaga comunitate ne-am adunat, în intimitatea lăcaşului de cult, pentu a fi împreună, alături de părintele nostru paroh. Au fost prezenţi părinţii capucini, cei patru diaconi hirotoniţi în această zi, fraţii capucini, copiii, tinerii, corul mare, credincioşii.

La sfârşitul sfintei Liturghii, înainte de binecuvântarea finală acordată de părintele paroh, pr. vicar a făcut o asemănare între modelul prin excelenţă, părintele serafic, sfântul Francisc de Assisi, şi părintele paroh, Francisc Fărcăşel, afirmând că dacă cel dintâi a fost chemat să renoveze casa Domnului aflată în ruină, cel din urmă a primit chemarea de a întemeia o casă a Domnului, împreună cu comunitatea pe care să o păstorească.

Sărbătoarea nu s-a încheiat cu sfânta Liturghie. Fiecare a fost invitat să continuie bucuria acestei celebrări la Centrul Pastoral Parohial, unde cu dans şi voie bună (nelipsind nici un pahar de vin) atmosfera a continuat până seara târziu.

Album foto “Pe urmele sfântului Francisc” (4 octombrie)

  1. la multi ani parinte Domnul va ocrotiasca
    va doresc multi haruri de Dumnezeu
    sfantul Francisc patronul Dumna Vostra va Binecuvantiaza cu ajutorul sau

Lasati un comentariu