Din nou la şcoală Zilele Acţiunii Catolice

Multumim surorilor

Zi de zi, că e frig sau cald, că e vară sau iarnă, că plouă sau e soare, uneori îmbrăcate în alb, alteori în negru, în funcţie de sezonul cald sau rece, trei persoane se îndreaptă spre biserică, la liturghie, adoraţie, rozariu, rugăciune, cateheză sau pentru a pregăti florile de pe altar. Sunt Surorile Sfintei Doroteea, Fiicele Sfintelor Inimi ale lui Isus şi Maria: Sr. Cecilia, Sr. Emilia şi Sr. Elseena (şi înaintea ei, Sr. Ewa sau Sr. Maria Rosa).

La 1 septembrie au împlinit 3 ani de când surorile s-au mutat în casa nouă de pe malul Moldovei, din spatele blocului 5, de pe str. Sucedava, dar ele au fost de la începutul parohiei membre active, implicându-se prin trăirea credinţei şi a carismei, dar şi prin ajutorul pe care ni l-au oferit în diferite împrejurări.

Mai multe despre viaţa lor, veţi descoperi în paginile revistei. Cuvântul meu însă vrea să fie un semn de recunoştinţă pentru tot ce fac surorile pentru parohia noastră. În primul rând mărturia de credinţă pe care o dau, fie că sunt din Italia, India sau Polonia, faptul că au lăsat ţara şi pe cei dragi pentru a ne fi alături în această perioadă de început. Apoi liturghiile, adoraţiile şi rugăciunile pe care le oferă pentru binele parohiei. Nu uităm nici de ajutorul pe care ni-l dau la cateheze, ştiut fiind faptul că au o mare experienţă în domeniul educaţiei copiilor şi tinerilor şi că oferă găzduire la 20 de fete de liceu din localităţile din jurul Romanului, cu posibilităţi modeste.

Deasemenea, vizitele şi cuvintele bune la persoanele defavorizate sau în suferinţă de la spital, azil sau casa de copii. O mână de ajutor consistentă am primit şi atunci când necesităţile la construcţie erau mari. Au găsit întotdeauna o posibilitate de a ne fi alături, fie financiar, fie moral, fie spiritual.

În această lună surorile sunt în mare sărbătoare şi suntem cu toţii invitaţi. Congregaţia lor împlineşte 175 de ani de la înfiinţare. Se împlinesc 10 ani de când fondatorul congregaţiei Giovanni Antonio Farina a fost beatificat de papa Ioan Paul al II-lea; şi o a treia aniversare, 50 de ani de la canonizarea sorei Maria Bertilla, figură reprezentativă a congregaţiei, de către papa Ioan al XXIII-lea.

Cu această ocazie vom celebra şi hramul mănăstirii, moment de aducere de mulţumire lui Dumnezeu pentru harurile primite de surori, de mulţumire şi recunoştinţă pentru tot ce fac ele pentru comunitatea noastră.

Mulţumim surorilor!

Pr. paroh,

Francisc Fărcăşel

  1. Multumesc Perintelui paroh Francisc pentru cuvinte asa calde , si pentru prietenie, da parte mie am stat cu bucurie alatur Dumna Vostra si alatur tot persone din Parohia IBP in mod particular cu tineri si copii, si va amintesc toti cu mare bucurie si va doresc binecuventare de Domnul pentru toate persone din parohia si pentru parintele Paroh si vicar, si va stau mereu alatur cu rugaciuniea mea. Va cer si pentru mine amintire in rugaciunea .
    cu drag Sora Ewa

  2. Cuvintele sincere si cu multa prietenie ale parintelui paroh din acest articol arata o viata frumoasa, si din propria experienta pot spune ca este asa.Sunt 3 persoane acolo care sunt mereu aproape , la orice ora .Le multumesc suroirlor pentru ca au fost langa mine mereu si m.au ajutat la formarea mea pentru viata.
    Cu mult drag Andreea

Lasati un comentariu