Mesaj pentru luna iulie

Copilărie, „bibelou de porțelan”

Tocmai s-a încheiat luna iunie, o lună frumoasă prin culoarea florilor (în special crinii), prin gustul dulce al cireşilor („cireşar” se mai zice în popor), prin frumuseţea sărbătorilor (Înălţare, Rusalii, Preasfânta Treime, Joia Verde, sfântul Anton, sfinţii Petru şi Paul), frumoasă şi prin chipurile vesele ale copiilor. A fost luna în care copiii au fost în central atenţiei: Sărbătoarea Copiilor, Prima Sfântă Împărtăşanie, campusul la Slănic Moldova, catehezele, sunt doar câteva din evenimentele la care i-am avut în centru pe copii.

Am avut ocazia în această lună să fiu mai aproape de copii şi datorită evenimentelor amintite mai sus. Sunt încrezător în viitorul omenirii şi al Bisericii. Chiar dacă în ultima vreme, din păcate, a scăzut numărul copiilor datorită împrejurărilor vremii, dar şi datorită unei frici neîncrezătoare în Dumnezeu, cu toate acestea, copiii de azi au mai multe posibilităţi de a se dezvolta, de a creşte, au mai multe condiţii decât noi, cei din generaţiile de dinainte.

Sunt însă foarte „fragili”, „bibelouri de porţelan”, ca să parafrazez un vechi şi cunoscut cântec. De ce sunt fragili? Le lipseşte liantul, „materialul” care să-i facă rezistenţi în faţa loviturilor destul de dure ale vieţii: IUBIREA. Poate unii vă veţi întreba ce vreau să spun, că doar toate le faceţi pentru ei. E adevărat, dar se pare că un lucrul îl faceţi mai puţin: să petreceţi timp cu ei, să le descoperiţi bucuriile, dar şi gândurile lor şi frământările lor. Într-o zi a venit o mamă cu copiii ei la birou şi din vorbă în vorbă, aflu că din cauza lipsei timpului petrecut cu copiii, au ales să renunţe la tv. Am întrebat fete de vreo treisprezece ani, cum e fără tv şi au răspuns: „Wow, e aşa fain!”.

Spuneam că în această lună am avut şi eu ocazia să vorbesc mai îndeaproape cu cei mici. Wow, e aşa fain! Se vede câtă nevoie au ca cei mari să petreacă timp şi cu ei.

Au atâtea să povestească, au atâtea de împărtăşit şi mai ales, au nevoie să aibă lângă ei prieteni, nu părinţi sponsori, nu părinţi stăpâni, ci părinţi prieteni. Atunci siguranţa lor ar creşte, emoţional ar fi mai puternici, vor putea face faţă mai uşor greutăţilor vieţii.

Să avem grijă ca aceste „bibelouri de porţelan” să devină adevărate vase, adevărate fortăreţe de iubire, care să primească şi să dăruiască iubire.

Pr. paroh,

Francisc Fărcăşel