Ziua cea mare Nevoia de Isus

Învaţă-te să spui: Ajunge!

A venit vara. Involuntar îmi amintesc de copilărie. De banca pe care ne adunam copiii seara pe ulița bunicilor. De terenul strâmb de fotbal unde ca să înscrii trebuia să faci porțile din pietrele mai mari găsite pe drum. Pietre pe care trebuia să le dai la o parte în caz de trecea căruța sau vreo mașină. Îmi amintesc de pomii din curtea bunicilor ale căror fructe parcă nu aveau nici un gust față de fructele altor ve­cini. Căci na: mai luam şi noi „de poftă”. Țin minte drumul de dimineață până la cireadă şi înapoi. Ba chiar şi ciocolata pe care o primeam de la bunica drept răsplată. De zilele toride şi lungi în care timpul parcă stătea în loc. De prieteni. De acea lipsă de griji.
Îmi amintesc cu drag anii de liceu şi mai apoi de studenție (ceva mai recenți). Şi odată cu ei au mai apărut şi grijile.  Până la urmă ce să le faci: vin când ți-e viaţa mai dulce.
Şi timpul trece. Trece din ce în ce mai repede. Parcă nu mai există timp. Aud din ce în ce mai des: Nu mai am timp; ce repede trece timpul, să văd ce am mâine de făcut; timpul nu îmi permite, etc. Ba mai mult. Chiar şi copiii suferă de lipsă de timp. Recent mi-a zis un copil: „Părinte, săptămâna asta nu am timp nici măcar să beau apă”. Chiar aşa?
Ca să nu mai spun de tineri. Timpul lor este mai preţios decât tot. Nici nu mai îndrăznesc parcă să mă apropii de timpul lor. Până la urmă: „ce-i al tău e al tău”.
De ce?
Cercetătorul american David Eagleman explică: „Timpul este foarte elastic”, „Acesta se «întinde» atunci când resursele creierului sunt folosite intens, însă când experienţele pe care le trăim nu ne oferă nicio surpriză şi creierul nu este solicitat, timpul se comprimă”.
Pentru un copil, şase ore petrecute la joacă sunt echivalentul unei zile de douăzeci de ore pentru un adult. „Copiii trăiesc totul pentru prima dată, toate experienţele lor sunt noi. Pentru ei, timpul trece mai greu ca urmare a faptului că percep în mod constant informaţii noi despre lume. Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii trăiesc din ce în ce mai puţine experienţe noi, devenind mai obişnuiţi cu lumea înconjurătoare, care pare familiară. Astfel, percepem mai puţine informaţii despre lume, iar timpul nu se mai dilată”.
Vrei să nu treacă timpul aşa repede? Învaţă-te să spui: Ajunge! Ajunge cu viaţa monotonă, plictisită. Ajunge cu rutina. Ajunge cu un suflet moleşit. Să trăim experienţe noi. Să „dilatăm” timpul sufletesc cu noi experienţe. Învaţă-te să spui: Ajunge! Ajunge la ceea ce ne propune socie­tatea: ajunge cu grijile, cu bârfele, cu dorinţa de a fi cât mai sus.
Ajunge cu totul. Stop!
Cristos vă oferă „experienţe” noi! Chiar dacă e vară… E timpul…
Pr. vicar,
Andrei Stolnicu
A venit vara. Involuntar îmi amintesc de copilărie. De banca pe care ne adunam copiii seara pe ulița bunicilor. De terenul strâmb de fotbal unde ca să înscrii trebuia să faci porțile din pietrele mai mari găsite pe drum. Pietre pe care trebuia să le dai la o parte în caz de trecea căruța sau vreo mașină. Îmi amintesc de pomii din curtea bunicilor ale căror fructe parcă nu aveau nici un gust față de fructele altor ve­cini. Căci na: mai luam şi noi „de poftă”. Țin minte drumul de dimineață până la cireadă şi înapoi. Ba chiar şi ciocolata pe care o primeam de la bunica drept răsplată. De zilele toride şi lungi în care timpul parcă stătea în loc. De prieteni. De acea lipsă de griji.
Îmi amintesc cu drag anii de liceu şi mai apoi de studenție (ceva mai recenți). Şi odată cu ei au mai apărut şi grijile.  Până la urmă ce să le faci: vin când ți-e viaţa mai dulce.
Şi timpul trece. Trece din ce în ce mai repede. Parcă nu mai există timp. Aud din ce în ce mai des: Nu mai am timp; ce repede trece timpul, să văd ce am mâine de făcut; timpul nu îmi permite, etc. Ba mai mult. Chiar şi copiii suferă de lipsă de timp. Recent mi-a zis un copil: „Părinte, săptămâna asta nu am timp nici măcar să beau apă”. Chiar aşa?
Ca să nu mai spun de tineri. Timpul lor este mai preţios decât tot. Nici nu mai îndrăznesc parcă să mă apropii de timpul lor. Până la urmă: „ce-i al tău e al tău”.
De ce?
Cercetătorul american David Eagleman explică: „Timpul este foarte elastic”, „Acesta se «întinde» atunci când resursele creierului sunt folosite intens, însă când experienţele pe care le trăim nu ne oferă nicio surpriză şi creierul nu este solicitat, timpul se comprimă”.
Pentru un copil, şase ore petrecute la joacă sunt echivalentul unei zile de douăzeci de ore pentru un adult. „Copiii trăiesc totul pentru prima dată, toate experienţele lor sunt noi. Pentru ei, timpul trece mai greu ca urmare a faptului că percep în mod constant informaţii noi despre lume. Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii trăiesc din ce în ce mai puţine experienţe noi, devenind mai obişnuiţi cu lumea înconjurătoare, care pare familiară. Astfel, percepem mai puţine informaţii despre lume, iar timpul nu se mai dilată”.
Vrei să nu treacă timpul aşa repede? Învaţă-te să spui: Ajunge! Ajunge cu viaţa monotonă, plictisită. Ajunge cu rutina. Ajunge cu un suflet moleşit. Să trăim experienţe noi. Să „dilatăm” timpul sufletesc cu noi experienţe. Învaţă-te să spui: Ajunge! Ajunge la ceea ce ne propune socie­tatea: ajunge cu grijile, cu bârfele, cu dorinţa de a fi cât mai sus.
Ajunge cu totul. Stop!
Cristos vă oferă „experienţe” noi! Chiar dacă e vară… E timpul…
Pr. vicar,
Andrei Stolnicu

Lasati un comentariu