10 ANI DE NOTA 10! Raze de speranta nr.151

Indulgenţă plenară cu ocazia celebrării centenarului apariţiilor Maicii Domnului de la Fatima

Sfinţiile Voastre,
dragi fraţi şi surori,
Pentru momentul celebrării centenarului apariţiilor Maicii Domnului de la Fatima, Sfântul Părinte papa Francisc, a dispus ca, în anul jubiliar dedicat retrăirii acestui sfânt moment, să se poată obţine „indulgenţa plenară” în următoarele condiţii, aşa cum le precizează rectorul sanctuarului de la Fatima.
Pentru ca un credincios să obţină indulgenţa plenară în acest an jubiliar, pe lângă respectarea normelor gene­rale recerute pentru obţinerea unei indulgenţe plenare, cum sunt Spovada, detaşarea interioară de păcat, împărtăşania sacramentală, la care se adaugă o rugăciune după intenţia Sfântului Părinte papa (de exp: „Adu-ţi aminte”), acesta trebuie să împlinească şi una dintre următoarele trei condiţii speciale:
1. Un pelerinaj la sanctuar
Prima cale este aceea a unui pelerinaj la sanctuarul de la Fatima şi participarea la o celebrare sau rugăciune dedicată Fecioarei Maria. În plus, credinciosul trebuie să se roage „Tatăl nostru”, să recite „Crezul” şi să o invoce pe Maica lui Dumnezeu.
2. O rugăciune în faţa oricărei statui a Fecioarei de la Fatima
A doua cale se aplică „credincioşilor care vizitează cu devoţiune o statuie a Fecioarei de la Fatima, expusă solemn spre venerare publică în orice biserică, oratoriu sau loc cuvenit în zilele aniversării apariţiei, adică în ziua a 13-a a fiecărei luni din mai până în octombrie 2017, acolo participând cu devoţiune la o celebrare sau o rugăciune în onoarea Fecioarei Maria”. Rectorul sanctuarului a subliniat că vizita la statuia Fecioarei nu trebuie să fie doar la Fatima, nici măcar exclusiv în Portugalia, ci oriunde în lume. Cei care doresc indulgenţa trebuie să se roage „Tatăl nostru”, „Crezul” şi să o invoce pe Fecioara de la Fatima.
3. Pentru bătrâni şi infirmi
A treia cale de obţinere a indulgenţei plenare se aplică celor care, din cauza vârstei, a bolii sau din altă cauză gravă, nu pot urma una dintre primele două căi. Aceştia se pot ruga în faţa unei statui a Fecioarei de la Fatima şi trebuie să se unească spiritual cu celebrările jubi­liare din zilele apariţiilor, adică 13 ale lunii, din mai până în octombrie 2017. De asemenea, trebuie „să ofere lui Dumnezeu cel milostiv, cu încredere, prin Maria, rugăciunile şi suferinţele lor sau sacrificiile pe care le fac în propria lor viaţă”.
Este firesc, de asemenea, ca în acest an jubiliar, să se găsească şi alte iniţiative particulare sau publice, care să fie mereu în practica zilnică a unui creştin bun, cum ar fi: participarea la jertfa sfintei Liturghii, la recitarea sfântului Rozariu în zilele de 13 ale lunii, rugăciuni înaintea statuii Maicii Domnului, diferite acte de caritate şi de evlavie, conform cu tradiţiile locale, rugăciuni în familie în fiecare sâmbătă a săptămânii, vizitarea celor bolnavi, etc.
Implorăm, pentru întreaga Biserică, ocrotirea Fecioarei Maria de la Fatima, şi încredinţăm Mamei noastre cereşti familiile noastre creştine, toate tinerele şi mamele noastre care au în Maria o icoană a iubirii curate şi devotate.
Unindu-ne cu Sfântul Părinte papa Francisc, cu întreaga Biserică şi cu toţi pelerinii care vor ajunge la Fatima, în acest an binecuvântat, îndreptăm spre ea, Maica şi ocrotitoarea noastră, Fecioară Maria, strigătul nostru plin de încredere şi de recunoştinţă: „Sub ocrotirea ta alergăm, sfântă Născătoare de Dumnezeu, nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte oricând de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată”. Amin!
+ Petru Gherghel
episcop de Iaşi
Fatima
Oraşul Fatima din Portugalia, cu o populaţie de aproximativ 15.000 de locuitori, fiind format din câteva cartiere care altădată erau cătune învecinate (Cova da Iria, Aljustrel, Lomba D’Égua şi Moita Redonda), este cunoscut ca un important centru marian, sub numele de Fatima, Cidade da Paz sau Terra de Milagres e Apariçoes.
El a devenit, în anul 2017, centrul mondial al lumii catolice, datorită centenarului apariţiilor sfintei Fecioare Maria la 13 mai, celor trei păstoraşi, Lucia (10 ani) şi verişorii ei, Francisc (9 ani) şi Iacinta (7 ani), aflaţi cu oile la păscut, în locul denumit local „Cova da Iria – Grota Sfintei Irina”, lângă satul Fatima.
Sanctuarul de la Fatima, construit în zona unde cei trei copii au avut viziunile cu „Doamna din lumină”, cuprinde mai multe clădiri, biserici, altare şi monumente cu semnificaţie religioasă sau centre de binefacere. Apărute treptat în ultimii 99 de ani, ele sunt preponde­rent de factură modernă, cu excepţia bisericii „Maica Domnului”, care a respectat uzanţele estetice ale perioadei interbelice portugheze şi ri­gorile dogmatice.
Sanctuarul este compus din Capela Apariţiilor, bazilica şi colonadele, biserica „Sfânta Treime”, zona de rugăciune, Casa Fecioarei de pe Muntele Carmel (cu zona parohiei) şi „Doamna Îndu­rerată” (cu pacienţii din zonă), Piaţa „Pius al XII-lea” şi Centrul „Paul al VI-lea”.
Dintre toate acestea Capela Apariţiilor este „inima” sanctuarului de la Fatima. Ridicată între 28 aprilie şi 15 iunie 1919, a fost restaurată şi redeschisă la 13 ianuarie 1923.
Piedestalul pe care se află statuia Fecioarei marchează locul unde se afla stejarul verde în care a apărut Doamna Rozariului în cinci dintre cele şase apariţii, respectiv mai, iunie, iulie, septembrie şi octombrie.
Celelalte locuri mai importante ale sanctuarului de la Fatima sunt: bazilica „Sfânta Fecioară a Rozariului de la Fatima” care a primit de la papa Pius al XII-lea titlul de „bazilică” în noiembrie 1954; biserica „Preasfânta Treime” sau bazilica mică inaugurată în anul 2007; zona de rugăciune sau „Piaţa” care este ca o biserică mare şi poate primi 300.000 de pelerini.
Prof. Vicenţiu Ciocan
Sfinţiile Voastre,
dragi fraţi şi surori,
Pentru momentul celebrării centenarului apariţiilor Maicii Domnului de la Fatima, Sfântul Părinte papa Francisc, a dispus ca, în anul jubiliar dedicat retrăirii acestui sfânt moment, să se poată obţine „indulgenţa plenară” în următoarele condiţii, aşa cum le precizează rectorul sanctuarului de la Fatima.
Pentru ca un credincios să obţină indulgenţa plenară în acest an jubiliar, pe lângă respectarea normelor gene­rale recerute pentru obţinerea unei indulgenţe plenare, cum sunt Spovada, detaşarea interioară de păcat, împărtăşania sacramentală, la care se adaugă o rugăciune după intenţia Sfântului Părinte papa (de exp: „Adu-ţi aminte”), acesta trebuie să împlinească şi una dintre următoarele trei condiţii speciale:
1. Un pelerinaj la sanctuar
Prima cale este aceea a unui pelerinaj la sanctuarul de la Fatima şi participarea la o celebrare sau rugăciune dedicată Fecioarei Maria. În plus, credinciosul trebuie să se roage „Tatăl nostru”, să recite „Crezul” şi să o invoce pe Maica lui Dumnezeu.
2. O rugăciune în faţa oricărei statui a Fecioarei de la Fatima
A doua cale se aplică „credincioşilor care vizitează cu devoţiune o statuie a Fecioarei de la Fatima, expusă solemn spre venerare publică în orice biserică, oratoriu sau loc cuvenit în zilele aniversării apariţiei, adică în ziua a 13-a a fiecărei luni din mai până în octombrie 2017, acolo participând cu devoţiune la o celebrare sau o rugăciune în onoarea Fecioarei Maria”. Rectorul sanctuarului a subliniat că vizita la statuia Fecioarei nu trebuie să fie doar la Fatima, nici măcar exclusiv în Portugalia, ci oriunde în lume. Cei care doresc indulgenţa trebuie să se roage „Tatăl nostru”, „Crezul” şi să o invoce pe Fecioara de la Fatima.
3. Pentru bătrâni şi infirmi
A treia cale de obţinere a indulgenţei plenare se aplică celor care, din cauza vârstei, a bolii sau din altă cauză gravă, nu pot urma una dintre primele două căi. Aceştia se pot ruga în faţa unei statui a Fecioarei de la Fatima şi trebuie să se unească spiritual cu celebrările jubi­liare din zilele apariţiilor, adică 13 ale lunii, din mai până în octombrie 2017. De asemenea, trebuie „să ofere lui Dumnezeu cel milostiv, cu încredere, prin Maria, rugăciunile şi suferinţele lor sau sacrificiile pe care le fac în propria lor viaţă”.
Este firesc, de asemenea, ca în acest an jubiliar, să se găsească şi alte iniţiative particulare sau publice, care să fie mereu în practica zilnică a unui creştin bun, cum ar fi: participarea la jertfa sfintei Liturghii, la recitarea sfântului Rozariu în zilele de 13 ale lunii, rugăciuni înaintea statuii Maicii Domnului, diferite acte de caritate şi de evlavie, conform cu tradiţiile locale, rugăciuni în familie în fiecare sâmbătă a săptămânii, vizitarea celor bolnavi, etc.
Implorăm, pentru întreaga Biserică, ocrotirea Fecioarei Maria de la Fatima, şi încredinţăm Mamei noastre cereşti familiile noastre creştine, toate tinerele şi mamele noastre care au în Maria o icoană a iubirii curate şi devotate.
Unindu-ne cu Sfântul Părinte papa Francisc, cu întreaga Biserică şi cu toţi pelerinii care vor ajunge la Fatima, în acest an binecuvântat, îndreptăm spre ea, Maica şi ocrotitoarea noastră, Fecioară Maria, strigătul nostru plin de încredere şi de recunoştinţă: „Sub ocrotirea ta alergăm, sfântă Născătoare de Dumnezeu, nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte oricând de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată”. Amin!
+ Petru Gherghel
episcop de Iaşi

Lasati un comentariu