Un pic de bunătate Preasfânta Inimă a lui Isus

Înălțarea Domnului

S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul apostolilor. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Cristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii. Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta s-a înălțat la cer (Lc 24, 51), în timp ce un nor l-a făcut nevăzut pentru ochii lor (Fap 1,9).
Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă. Misterul Înălțării face parte integrată din Misterul Sfintelor Paști. Isus, cel care mântuiește pe deplin după pla­nul Tatălui, nu este doar Isus din iesle sau de pe cruce, ci este Cristos înviat și glorificat, Mesia și Domn, în deplinătatea puterii sale de Preot unic, universal și veșnic, ultimul Adam devenit Spirit dătător de viață. Misterul înălțării constituie inaugurarea regalității universale și cosmice a Domnului și a stăpânirii sale asupra Bisericii și asupra lumii. Această solemnitate a Înălțării este cu adevărat sărbătoarea lui Cristos Rege. Înălțarea ni-L prezintă pe Cristos care se întoarce la Tatăl în slavă, încheind astfel parabola vieții sale pămăntești. Este semnul că „acum totul s-a săvârșit”, Tatăl a ascultat rugăciunea Fiului: „Iată, a venit ceasul. Preamărește pe Fiul tău, ca și Fiul să te preamărească pe Tine… Eu am arătat slava ta pe pământ, împlinind lucrul pe care mi l-ai dat să-l fac”. Înălțarea este urmarea și încoronarea Învierii și este argumentul credinței noastre.
Înălțarea lui Isus dă sens vieții noastre, ne luminează cu privire la moartea noastră, a fiecăruia în parte. Cum am putea trăi cu bucurie dacă nu ar fi Învierea și Înălțarea lui Cristos care să ne asigure de triumful vieții?  Sfântul Pavel spune: „Noi știm că învelișul în care locuim, adică trupul nostru pământesc, este distrus.
Știm însă că avem în cer o altă locuință construită de Dumnezeu care este veșnică. Cât trăim în acest înveliș pământesc, gemem apăsați de o povară mare. De fapt, nu vrem să fim lipsiți de învelișul pământesc, ci să-l primim și pe cel ceresc. Astfel, ceea ce a fost sortit morții va fi absorbit de viață.
Dumnezeu ne-a pregătit pentru aceasta și drept garanție ni l-a dat pe Duhul Său”.
Deşi prin Înălţarea Domnului activitatea Sa pământească lua sfârşit, Isus le-a spus ucenicilor chiar în momentul Înălţării: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”. El s-a înălţat pentru a trimite în lume Duhul Sfânt, aşa cum promisese: „Voi ruga pe Tatăl să vă trimită un alt Mângâitor ca să fie cu voi în veac”. Acest lucru se va întâmpla zece zile mai târziu, de Rusalii când, prin Coborârea  Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, aceştia s-au transformat din oameni timizi şi simpli, în misionari îndrăzneţi şi înţelepţi, care au răspândit învăţătura creştină în toată lumea.
După Înviere, Isus li s-a arătat de mai multe ori, în diferite locuri, ucenicilor sau oamenilor care L-au cunoscut şi au crezut că El este Mesia.
Ultima întâlnire a Mântuitorului cu ucenicii şi Înălţarea la cer, prezentate în cartea Faptele Apostolilor, exprimă încheierea activităţii Sale pământeşti şi încetarea modului în care El a fost prezent până atunci în lume.
Mântuitorul se înalţă la cer pentru a face posibilă venirea Duhului Sfânt peste apostoli şi formarea Bisericii. Isus pleacă vizibil dintre noi, dar rămâne în mod invizibil; pleacă fizic, dar rămâne în mod tainic şi sacramental, căci, începând cu înălţarea, „acolo unde doi sau trei se adună în numele lui Isus, acolo este prezent şi el în mijlocul lor” (Mt 18,20).
Începând cu Înălţarea lui Isus la cer, atunci când ne adunăm pentru „frângerea pâinii” (cf. Fap 2,42), adică pentru sfânta Liturghie şi pentru primirea Euharistiei, unde ne împărtăşim cu trupul şi sângele lui Cristos (cf. 1Cor 10,16), nu numai că ne întâlnim, ci ne împărtăşim cu trupul şi sângele său, care schimbă totul în bine în cel care se împărtăşeşte.
Înălțarea rămâne peste veacuri îndemn la fapte, în vederea desăvârșirii personale și comunitare, de a trăi asemenea primilor creștini de la Ierusalim în adorarea lui Dumnezeu și în comuniune frățească. Aceasta va fi mărturia noastră în fața oamenilor, a istoriei, dar și față de Cristos care se va întoarce.
Înălţarea Domnului cu trupul de pe pământ la cer este pentru oameni chezăşia mântuirii şi îndumnezeirii noastre după cuvintele Domnului care îndemna pe apostoli cât şi un îndemn și pentru noi toţi. Prin sfânta Sa înălţare, Mântuitorul Isus Cristos, uneşte cele cereşti cu cele pământeşti, deschide calea către cer a fiecărui dintre noi şi ne asigură de marea Sa iubire față de noi, dorind ca să fim împreună cu El.
prof. Paula Mătălică
S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul apostolilor. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Cristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii. Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta s-a înălțat la cer (Lc 24, 51), în timp ce un nor l-a făcut nevăzut pentru ochii lor (Fap 1,9).
Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă. Misterul Înălțării face parte integrată din Misterul Sfintelor Paști. Isus, cel care mântuiește pe deplin după pla­nul Tatălui, nu este doar Isus din iesle sau de pe cruce, ci este Cristos înviat și glorificat, Mesia și Domn, în deplinătatea puterii sale de Preot unic, universal și veșnic, ultimul Adam devenit Spirit dătător de viață. Misterul înălțării constituie inaugurarea regalității universale și cosmice a Domnului și a stăpânirii sale asupra Bisericii și asupra lumii. Această solemnitate a Înălțării este cu adevărat sărbătoarea lui Cristos Rege. Înălțarea ni-L prezintă pe Cristos care se întoarce la Tatăl în slavă, încheind astfel parabola vieții sale pămăntești. Este semnul că „acum totul s-a săvârșit”, Tatăl a ascultat rugăciunea Fiului: „Iată, a venit ceasul. Preamărește pe Fiul tău, ca și Fiul să te preamărească pe Tine… Eu am arătat slava ta pe pământ, împlinind lucrul pe care mi l-ai dat să-l fac”. Înălțarea este urmarea și încoronarea Învierii și este argumentul credinței noastre.
Înălțarea lui Isus dă sens vieții noastre, ne luminează cu privire la moartea noastră, a fiecăruia în parte. Cum am putea trăi cu bucurie dacă nu ar fi Învierea și Înălțarea lui Cristos care să ne asigure de triumful vieții?  Sfântul Pavel spune: „Noi știm că învelișul în care locuim, adică trupul nostru pământesc, este distrus.
Știm însă că avem în cer o altă locuință construită de Dumnezeu care este veșnică. Cât trăim în acest înveliș pământesc, gemem apăsați de o povară mare. De fapt, nu vrem să fim lipsiți de învelișul pământesc, ci să-l primim și pe cel ceresc. Astfel, ceea ce a fost sortit morții va fi absorbit de viață.
Dumnezeu ne-a pregătit pentru aceasta și drept garanție ni l-a dat pe Duhul Său”.
Deşi prin Înălţarea Domnului activitatea Sa pământească lua sfârşit, Isus le-a spus ucenicilor chiar în momentul Înălţării: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”. El s-a înălţat pentru a trimite în lume Duhul Sfânt, aşa cum promisese: „Voi ruga pe Tatăl să vă trimită un alt Mângâitor ca să fie cu voi în veac”. Acest lucru se va întâmpla zece zile mai târziu, de Rusalii când, prin Coborârea  Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, aceştia s-au transformat din oameni timizi şi simpli, în misionari îndrăzneţi şi înţelepţi, care au răspândit învăţătura creştină în toată lumea.
După Înviere, Isus li s-a arătat de mai multe ori, în diferite locuri, ucenicilor sau oamenilor care L-au cunoscut şi au crezut că El este Mesia.
Ultima întâlnire a Mântuitorului cu ucenicii şi Înălţarea la cer, prezentate în cartea Faptele Apostolilor, exprimă încheierea activităţii Sale pământeşti şi încetarea modului în care El a fost prezent până atunci în lume.
Mântuitorul se înalţă la cer pentru a face posibilă venirea Duhului Sfânt peste apostoli şi formarea Bisericii. Isus pleacă vizibil dintre noi, dar rămâne în mod invizibil; pleacă fizic, dar rămâne în mod tainic şi sacramental, căci, începând cu înălţarea, „acolo unde doi sau trei se adună în numele lui Isus, acolo este prezent şi el în mijlocul lor” (Mt 18,20).
Începând cu Înălţarea lui Isus la cer, atunci când ne adunăm pentru „frângerea pâinii” (cf. Fap 2,42), adică pentru sfânta Liturghie şi pentru primirea Euharistiei, unde ne împărtăşim cu trupul şi sângele lui Cristos (cf. 1Cor 10,16), nu numai că ne întâlnim, ci ne împărtăşim cu trupul şi sângele său, care schimbă totul în bine în cel care se împărtăşeşte.
Înălțarea rămâne peste veacuri îndemn la fapte, în vederea desăvârșirii personale și comunitare, de a trăi asemenea primilor creștini de la Ierusalim în adorarea lui Dumnezeu și în comuniune frățească. Aceasta va fi mărturia noastră în fața oamenilor, a istoriei, dar și față de Cristos care se va întoarce.
Înălţarea Domnului cu trupul de pe pământ la cer este pentru oameni chezăşia mântuirii şi îndumnezeirii noastre după cuvintele Domnului care îndemna pe apostoli cât şi un îndemn și pentru noi toţi. Prin sfânta Sa înălţare, Mântuitorul Isus Cristos, uneşte cele cereşti cu cele pământeşti, deschide calea către cer a fiecărui dintre noi şi ne asigură de marea Sa iubire față de noi, dorind ca să fim împreună cu El.
prof. Paula Mătălică

Lasati un comentariu