Încă nu s-a întors toată lumea din concediu. Copiii, în marea lor majoritate, încă sunt pe la bunici, pe la ţară. Cei din străinătate abia au plecat. Încă mai sunt proaspete amintirile de prin locurile vizitate. Ar fi oare o greşeală să vorbim despre şcoală? Nu! Două săptămâni trec foarte repede. Deja am văzut cozi prin magazine, la rechizitele şcolare. Boboceii, împreună cu părinţii lor, fac de zor probe la uniformele şcolare. Iar cele mai multe dintre şcoli au încă aerul de „proaspăt vopsit”.

Un vechi proverb românesc spune: „Ai carte, ai parte”. Parte de ce? Pe bună dreptate s-ar putea întreba unii, mai ales cei care sunt în anii terminali de şcoală. Azi, când se vorbeşte tot mai mult de disponibilizări, când atâţia şomeri nu-şi găsesc de lucru, chiar şi oameni cu facultate, te întrebi: Am parte? Parte de ce?

Atunci ce rost mai are să studiez, ce rost mai are să-mi bat capul cu atâta şcoală, dacă nu mi se oferă un loc de muncă?

Este adevărat că în ultimii 20 de ani, învăţământul românesc a suferit serioase transformări, dar la fel de adevărat este că rămânem încă tributari învăţământului din „epoca de aur”. Continuăm să dăm multe informaţii copiilor (pe care ei cu un simplu search le pot găsi pe internet) în loc să încercăm să formăm oameni, să le deschidem apetitul de a descoperi ei înşişi valorile vieţii, de a face din ei oameni tari care să facă faţă provocărilor timpului, care să nu clacheze la primul hop din viaţa lor.

Am pierdut deja foarte mult timp. Cât să mai aşteptăm să facă alţii ceva pentru noi? Care este atitudinea mea de mamă, de tată, de învăţător, de profesor, de elev sau student? Cum punem problema: Ce aştept eu de la viaţă sau ce fac eu pentru viaţa mea? Dumnezeu ne-a dăruit suficiente daruri, suficienţi

talanţi pe care să nu contenim nicio clipă, să-i multiplicăm. E adevărat că avem nevoie şi de suportul şi susţinerea celor care sunt în drept să o facă. Dar o atitudine a noastră, fermă cu noi, responsabilă, va reuşi, în timp, să schimbe şi atitudinea tuturor factorilor implicaţi în educaţia noii generaţii.

Din nou la şcoală… dar nu din nou cu aceeaşi atitudine. Din nou la şcoală… dar cu mai multă responsabilitate. Din nou la şcoală… dar nu pentru o notă mai bună ci pentru a deveni OAMENI.

Vă doresc mult succes!!!

Pr. paroh,

Francisc Fărcăşel

Marina

Album foto “Pierduţi prin pădure” (25 august)

Click pe imagine pentru a lectura revista în format electronic.

Să ne bucurăm în Domnul

Când noi azi sărbătorim

Adormirea Preacuratei

Şi triumful ei sublim.

Căci cu trupul ridicată

Ea a fost, în cerul sfânt,

Ca regină-ncununată

Peste ecr, peste pământ.

Luiza-Ramona Ungureanu

Încă de la ora 9.30, în apropiere de localitatea Cacica, judeţul Suceava, se putea zări de departe o mulţime impresionantă de copii şi tineri care se întindea pe aproximativ 200 de metri. În faţă erau prezenţi ministranţii îmbrăcaţi în veşminte specifice. De ici-colo, deasupra capetelor, fluturau pancarte pe care erau scrise numele comunităţilor din care proveneau grupurile de copii: Bacău, Iaşi, Roman, Adjudeni, Tămăşeni, Săbăoani etc. Cei mai mulţi dintre participanţi au primit diferite ecusoane şi însemne ale pelerinajului prin intermediul cărora îşi vor aminti de această zi minunată pe care au trăit-o împreună cu ceilalţi copii în jurul Mariei, la Cacica.

La ora 10.00 a ajuns PS Petru Gherghel. După salutul călduros de bun venit adresat tuturor participanţilor şi după o mică celebrare încheiată cu binecuvântarea, a urmat procesiunea spre sactuarul din Cacica. Cântecele închinate Mamei noastre cereşti şi rugăciunea ei preferată, Sfântul Rozariu, au devenit şi o ocazie foarte bună de a suporta mai uşor cele peste 30 de grade Celsius care se înregistrau la acea oră.

Sfânta Liturghie a început printr-un moment important care a avut loc în interiorul bisericii: dezvelirea noii icoane a Maicii Domnului care reproduce mai bine, aşa cum se exprima PS Petru Gherghel, imaginea Mariei de la Czestochowa, din Polonia. A urmat procesiunea din biserică spre altarul principal, acolo unde a continuat celebrarea sfintei Liturghii.

La predică, părintele Isidor Dâscă, parohul comunităţii Bacău Sfântul Nicolae şi decan de Bacău, s-a adresat, într-o primă fază, ministranţilor, amintind de întâlnirea care a avut loc la Roma. Vorbind despre patronul ministranţilor, sfântul Tarciziu, care şi-a dat viaţa apărând sfânta Împărtăşanie pentru a nu fi pângărită de păgâni, părintele le-a transmis acest mesaj: “Voi sunteţi asemenea sfântului Tarciziu atunci când slujiţi, ajutându-l pe preot la sfânta Liturghie: slujiţi-l pe Isus prezent în Euharistie! Este o misiune importantă să slujiţi cu dăruire atât de aproape de Dumnezeu”.

În continuare, predicatorul s-a adresat tuturor copiilor şi adolescenţilor prezenţi la pelerinaj, vorbindu-le despre maternitatea spirituală a Mariei. În cadrul unui interviu sugestiv, prezentat de părintele predicator, Maria spune aceste cuvinte: “Sunt mama spirituală a tuturor oamenilor. Am părăsit pământul, dar nu v-am lăsat orfani. Deoarece trăiesc în gloria lui Dumnezeu, pot să-i ajut pe toţi şi pretutindeni. Sunt mama care vă educă la credinţă, sunt învăţătoarea voastră care vă ajută să creşteţi în cunoaşterea evangheliei, sunt sora voastră care vă mângâie şi vă dă speranţă sigură, sunt călăuza voastră sigură spre ceruri. Isus m-a dat vouă ca mamă. Aici pe pământ aveţi o mamă, dar aveţi şi o mamă în cer, cea mai bună mamă”.

La finalul sfintei Liturghii, Excelenţa sa Henryk Józef Muszynski, arhiepiscop emerit de Gniezno şi primat emerit al Poloniei, şi-a manifestat bucuria de a fi participat la acest moment înălţător.

La ora 15.00 a urmat un moment artistic pregătit de copiii şi adolescenţii din trei parohii: Huşi Sfântul Anton, Bacău Sfânta Cruce şi Iaşi Sfânta Tereza.

Pelerinajul s-a încheiat printr-un moment de adoraţie prezidat de păstorul diecezei însoţit de patru ministranţi. Acolo, în faţa preasfântului sacrament, toţi copiii au simţit, cu siguranţă, prezenţa lui Isus şi mângâierea pe care Mama noastră cerească ne-o oferă. Ce poate fi mai frumos decât a şti şi a trăi cu această convingere că ai un prieten şi o mamă care chiar te iubesc…

Pr. Vasile Petrişor

La Sfânta Liturghie celebrată la ora 11.00 au fost prezenţi cinci preoţi, dorind astfel să fie aproape de credincioşii care au venit în faţa altarului, la celebrarea comunitară, pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru binecuvântarea revărsată în familiile lor. La intrarea în biserică tinerii au împărţit familiilor sărbătorite ecusoane pe care erau scrise numele lor şi numărul de ani de când formează o familie. Au ocupat primele locuri din biserică, iar în timpul Sfintei Liturghii au fost o prezenţă activă, fiind implicaţi în proclamarea lecturilor, rugăciunea credincioşilor, oferirea darurilor. La sfârşitul Sfintei Liturghii li s-a intonat, solemn, un „La mulţi ani!”.

Sărbătoarea familiei a continuat şi seara, începând cu ora 19.00, când, familiile aflate în sărbătoare, şi nu numai, s-au adunat la la Centrul Pastoral Parohial, pentru a fi împreună, într-o atmosferă plăcută în care toţi s-au simţit bine: voie bună, muzică, în care s-au regăsit toţi, dansuri, o mică gustare, concursuri ce au pus în evidenţă „munca de echipă” a familiilor participante sau abilităţile unuia dintre parteneri la diferite probe.

Dintre provocările de care cuplurile prezente au avut parte amintim: dansul pe ziar (pe diferite stiluri de muzică soţii trebuiau să dovedească o bună coordonare a mişcărilor pentru un dans care să nu depăşească perimetrul ziarului aflat pe jos), desfăcutul bomboanelor (unul dintre soţi ţinea în gură, între dinţi, o bomboană împachetată, care trebuia desfăcută de celălalt soţ fără alte ajutoare decât gura), bătutul cuielor (soţiile au avut la îndemână un ciocan, cuie şi o bucată de lemn în care trebuiau bătute cuiele, cât mai repede, ajutate fiind în acest sens, de soţi, care le turnau apă pe spate), dansul cu portocale (cuplurile, pe diferite dansuri, ţineau o portocală între capetele lor, trebuind să aibă grijă ca aceasta să nu cadă), dansul la scaune (doamnele dansau în jurul unor scaune, iar pe măsură ce se punea o melodie nouă, şi scădea numărul scaunelor, trebuiau să ocupe, cât mai repede, unul din scaunele rămase), separatul ouălor (soţii au arătat dacă într-adevăr îşi ajută soţile acasă la bucătărie, pregătind ouă pentru maioneză), recunoaşterea partenerului (bărbaţii aveau câte o eşarfă pe ochi care nu le permitea să-şi vadă partenerele şi trebuiau să le recunoască doar simţindu-le mâna) şi declaraţiile de dragoste (soţii, ca atunci când le-au cunoscut pe viitoarele lor consoarte, au fost în faţa provocării de a le face declaraţii de dragoste, în care trebuiau să se regăsească şi patru cuvinte de bază: vacă, usturoi, lună, ambreiaj). Toată seara a fost un climat deosebit de frumos, în care cei prezenţi s-au simţit extraordinar. Redăm mai jos cele trei declaraţii de dragoste făcute:

„Sub clar de lună te privesc, sub picioare până şi usturoiul se usucă de dragostea arzătoare ce ţi-o port. Dar ambreiajul să-l călcăm şi-n a cincea să băgăm şi spre casă să plecăm în viteza vacii nebune”

„În clar de lună pe un câmp de flori îţi dăruiesc o căpăţână de usturoi, o vacă să o mulgi şi o maşină cu ambreiaj stricat. Te iubesc!”

„Aşa cum vaca a fost creată ca să ne hrănească cu laptele ei, la fel şi tu ai fost creată ca să îmi luminezi viaţa, să îmi arăţi iubirea, ca să îţi arăt cât de mult te iubesc! Aş face cumpărături chiar şi doar un căţel de usturoi, aş face tot acest drum, acest efort doar pentru tine. Nu îţi pot promite luna de pe cer căci nu vreau să îţi hrănesc sufletul cu iluzii, însă îţi promit o viaţă cu cât mai multe zâmbete şi lacrimi multe, dar lacrimi de fericire. Nu îmi pasă că vei distruge al maşinii ambreiaj până vei învăţa să conduci, pentru că practicând condusul vei învăţa să conduci aşa cum şi eu, întâlnindu-te, cunoscându-te tot mai mult, am învăţat să te iubesc, am învăţat să fiu fericit doar iubindu-te!”

Pr. Iulian Roca

Album foto “Sărbătoarea familiei” (8 august)

Mulţi afirmă că ţara noastră este bogată în diferitele forme de relief, cu vegetaţia şi fauna lor caracteristică, fiind astfel o ţară foarte frumoasă şi înzestrată de Dumnezeu. Am putut observa şi noi aceasta, pe drumuri de munte: aer proaspăt, curat, iarba verde ce înveşmântă versanţii, râuri ce-şi croiesc drum printre roci şi le străbat cu susurul lor atât de plăcut auzului, acea atmosferă calmă şi liniştită pe care doar muntele, în taina sa, o poate oferi drumeţului ce caută să uite de haosul aglomeraţiei, de agitaţia şi atmosfera mediului în care locuieşte.

Şi cum Dumnezeu e pretutindeni, nici noi nu am dorit să-l lăsăm deoparte, undeva aici, în Roman, ci am vrut să-i aducem laudă pentru toate lucrările sale minunate, pentru toate darurile măreţe pe care le-a lăsat în această ţară pe care adesea nu ştim să o preţuim, prin momente de rugăciune, dar mai ales, prin Sfânta Liturghie celebrată în mijlocul naturii, în mijlocul creaţiei sale.

Au fost într-adevăr zile minunate, petrecute împreună, a căror frumuseţe îşi are desăvârşirea pe drumuri de munte!

Andreea Ghiuzan

Album foto “Pe drumuri de munte…” (2-5 august)

Deşi la început părea a fi un an „secetos” în ceea ce priveşte sacramentul căsătoriei, din cauza mult mediatizatei crize, realitatea este alta: criza nu a speriat tinerii care şi-au propus să se căsătorească (cel puţin nu în parohia noastră). Nu mai puţin de 37 de tineri din parohie au decis să se căsătorească. Vom celebra în acest an (şi mai ales în această vară, nu mai puţin de 25 de căsătorii).
Deşi trăim într-o societate în care valorile familiei nu mai sunt preţuite, deşi în ultima vreme, tot mai multe familii sunt lovite din toate părţile de către diferite legi ale parlamentului, cu toate acestea sunt mulţi tineri care doresc să pornească pe acest drum. Ce îi face să ia această decizie? Din ceea ce îmi spun ei, atunci când îi întreb la cateheză, vor ca Dumnezeu să le binecuvânteze relaţia, să nu trăiască în păcat.
Mulţi dintre ei sunt plecaţi de câţiva ani la muncă în ţară sau străinătate. Au înţeles că nimic bun nu se poate realiza fără Dumnezeu. Să fie acesta un nou început al societăţii? Să fi înţeles oamenii că fără ajutorul lui Dumnezeu nimic nu este posibil? Cert este că cei mai mulţi dintre ei prezintă un viu interes pentru momentele de pregătire, înţelegând că preotul, biserica, prin aceste întâlniri, nu doresc decât să şi-i apropie, că vor să le fie adevărate călăuze pe drumul, necunoscut şi atât de primejdios, pe care păşesc.
Am păstrat legătura cu multe dintre familiile care în ultimii ani s-au căsătorit în parohia noastră. Oridecâte ori au avut o problemă sau o veste bună, au apelat la mine, m-au anunţat şi pe mine. Cred că este un început bun. Nu vom avea pretenţia că vom schimba lumea dar o speranţă există. Noile familii înţeleg tot mai mult necesitatea credinţei în viaţa lor, înţeleg rolul pe care Cristos îl are în viaţa de familie, aşa cum odinioară, invitat fiind la nunta din Cana Galileii, i-a binecuvântat pe tinerii care s-au căsătorit şi i-a scăpat de o mare ruşine.
Fie ca Domnul să lumineze tot mai mult tinerii în luarea unei decizii bune şi să le ea curaj şi putere să lupte împreună, pe drumul vieţii pe care au pornit.

Pr. paroh,
Francisc Fărcăşel

Custodia Fraţilor Capucini români a trăit sâmbătă, 31 iulie 2010, un moment deosebit: profesiunea solemnă a trei fraţi studenţi, Daniel-Cosmin Constantin, Anton Tancău şi Irimia Bejan, care, înconjuraţi de confraţi, părinţi, rude, şi prieteni, şi-au exprimat dorinţa de a trăi toată viaţa lor călcând pe urmele lui Cristos, după exemplul sfântului Francisc, al fericitului Ieremia şi al celorlalţi sfinţi capucini, în sărăcie, ascultare şi curăţenie trupească şi sufletească.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de către pr. Leonardo Izzo, ministrul provincial al capucinilor din Napoli (de care aparţine şi custodia română), avându-i alături pe pr. Leon Budău, custodele fraţilor capucini din România, pe decanii de Trotuş şi Bacău, pr. Iosif Păuleţ şi pr. Isidor Dâscă, pe părinţii parohi ai comunităţilor parohiale de provenienţă (Buzău, Lespezi şi Galbeni), pe reprezentanţii confraţilor conventuali, pe alţi preoţi din împrejurimi, şi, bineînţeles, pe confraţii capucini din ţară şi din Italia.

După proclamarea sfintei Evanghelii, a avut loc momentul atât de aşteptat, cel al consacrării pe viaţă lui Dumnezeu al acestor trei suflete generoase, care, prin gestul lor, vor să spună (printre altele!) tinerilor din ziua de azi că o viaţă dăruită pe deplin lui Dumnezeu nu este altceva decât o “abandonare” în braţele binelui suprem, cel atât de frumos cântat de Francisc în “Laudă Dumnezeului Celui Preaînalt”.

Lor în special, dar şi tuturor iubitorilor spiritualităţii franciscane, le sunt dedicate următoarele versuri:

Profesiune de credinţă

Credinţa mea? Nimic de n-aş avea,

Bune Isuse, să rămân aş vrea pe veci cu tine…

Ruină chiar de-aş fi printre ruine,

Să mă-nfăşoare-n veci iubirea ta…

Fără nimic de-al meu, iubire sau speranţă,

doar ţie, Doamne sfinte, voiesc ca să mă dărui,

în viaţa ta de veci eu năzui să mă nărui,

chiar dacă nu-s decât o păcătoasă zdreanţă…

Flămând şi gol, împins de toţi spre moarte,

Vestea-ţi cea bună în veci vreau s-o trăiesc,

Aievea-n gând şi-n faptă mereu să te-ntâlnesc,

Tu, cel atât de bun, Părintele a toate!

Morţii să-i las aş vrea doar să-şi îngroape roada;

Chemării tale – prinos să-i dau prin fapte bune,

Sămânţa ta în mine un rod bogat s-adune,

Cuvintele-ţi s-alunge din mine-n veci tăgada!

Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap.

Album foto “Oneşti – profesiune solemnă” (31 iulie)

Întâlnirea a avut ca obiectiv găsirea soluţiilor la probleme precum discriminarea persoanelor defavorizate şi acceptarea lor în grupurile sociale. În decursul acestor zile au fost dezbătute, în grupuri mici, teme precum: politica UE privind includerea socială şi sărăcia, educaţia, copiii cu risc, combaterea excluderii sociale, drepturile omului.

Modalitatea prin care aceste subiecte au fost abordate a fost una mai mult practică, astfel încât cu ajutorul jocurilor de echipă am experimentat sărăcia prin diferite sarcini pe care oamenii le fac pentru a se întreţine: de exemplu, am dormit o noapte pe plajă înveliţi doar cu ziare; de asemenea, am experimentat situaţia dificila a persoanelor cu handicap, petrecând o după-amiază cu un grup de copii cu probleme afective. Pe parcursul exerciţiilor, am fost puşi în postura de a ne observa reacţiile la schimbările regulilor din societate.

Întâlnirea a avut şi un caracter multicultural, nelipsind dansurile, poveştile şi mâncărurile tradiţionale ale diferitelor culturi, momente care ne-au apropiat şi ne-au îmbogăţit.

Concluzia întâlnirii a constat în realizarea unor proiecte de colaborare şi propunerea de schimburi de experienţă între ţările participante, cu scopul găsirii soluţiilor pentru combaterea discriminării şi a sărăciei.

Celina Dumitru