Un milion de stele Vegheaţi… împreună şi la bine şi la greu!

De ce atâta ură?

Publicat in 28 Noiembrie 2011

Într-o eră a vitezei cum este cea în care ne-a fost dat să trăim, se spune că toţi oamenii aleargă; cei mai mulţi aleargă pentru a avea; unii aleargă doar ca să nu stea, alţii aleargă pentru că sunt prea înspăimântaţi ca să nu fie ajunşi de glasul conştiinţei; unii aleargă doar pentru că aşa le comandă alţii şi nu au pu­terea de a li se împotrivi; puţini sunt cei care aleargă pentru a fi, pentru a rămâne fiinţe vii, nelăsându-se înghiţiţi de glasul, voinţa sau legile turmei. Mulţi sunt cei care aleargă devoraţi de ură, sfâşiind totul în calea lor, pentru că – spune lumea – eşti naiv dacă nu urăşti azi.
Trăim tot mai mult într-o lume în care ne place să fim victime şi să dăm vina pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplă. Se caută mereu ţapii ispăşitori. Deşi ar trebui să recunoaştem – spunea Octavian Paler, că, dacă naziştii au impus ura de rasă, comuniştii ura de clasă, astăzi se practică ura, în forma ei simplistă, de antipatie faţă de tot şi toate. E foarte „chic”, e la modă să urăşti sau să discreditezi pe cineva.
Cred că are dreptate. Că am uitat să apreciem calitatea unui lucru care me­rită iubit. Am uitat sa ne comportăm civilizat, căci ura implică violenţă, mai înainte de toate. Ura aceasta care a cuprins aproape întreaga ţară, nu are cum să ne ajute. Ura între politicieni, ura între intelectuali, ura între şoferi, creştini, femei, bărbaţi, surori şi fraţi, copii şi părinţi…. Oare nu mai suntem capabili de iubire? Sau am fost vreodată capabili de iubire? Pentru a ajunge în vârf trebuie să dai din coate, să-ţi faci loc printre „hiene”. Iar hienele sunt duşmanii de moarte ai unui om aflat în moarte clinică, ţinut în viaţă de propria-i ignoranţă şi ură. Ura o simţim acasă, pe stradă, în autobuz, la şcoală, la serviciu, poate şi la biserică. Ura ne torturează şi totuşi ne-o provocăm singuri. Fără ură totul ar fi mult prea lipsit de culoare pentru lumea noastră colorată şi plină de viaţă. Urâm pe toţi şi pe toate, fără a discerne. Urâm pentru că toţi sunt hoţi, mafioţi, corupţi, urâm fără diferenţiere. Ce dacă  aruncăm acuzaţii fără nicio dovadă sau justificare? Dă bine la pu­blic. A împroşca cu noroi nu costă nimic, ba chiar ne poate aduce avantaje. De imagine. Înfrumuseţează imaginea dar  ruinează sufletul, face din el o carica­tură jalnică ce caută doar defectele celui pe care-l duşmăneşte şi uită să se bucure de minunăţiile în mijlocul cărora Dumnezeu ne-a aşezat. Pe cine aţi auzit vreodată să fie fericit că urăşte?
La Hiroshima, pe monumentul care aminteşte cele 140.000 de morţi de la prima bombă atomică, a fost scris: „Să se odihnească în pace toate sufletele de aici, pentru că noi nu vom repeta greşeala”.
Greşeala nu este bomba, dar ura: greşeala stă în a urî, pentru că ura este cea care duce la a ucide.
Cuvintele de la Hiroshima sunt, pentru moment, o imensă minciună. Să facem să devină un adevăr în lume, între noi. Şi pe acest front se vor juca toate posibilităţile de izbândă ale creştinismului!
Pr. vicar,
Emanuel Bejenaru

Într-o eră a vitezei cum este cea în care ne-a fost dat să trăim, se spune că toţi oamenii aleargă; cei mai mulţi aleargă pentru a avea; unii aleargă doar ca să nu stea, alţii aleargă pentru că sunt prea înspăimântaţi ca să nu fie ajunşi de glasul conştiinţei; unii aleargă doar pentru că aşa le comandă alţii şi nu au pu­terea de a li se împotrivi; puţini sunt cei care aleargă pentru a fi, pentru a rămâne fiinţe vii, nelăsându-se înghiţiţi de glasul, voinţa sau legile turmei. Mulţi sunt cei care aleargă devoraţi de ură, sfâşiind totul în calea lor, pentru că – spune lumea – eşti naiv dacă nu urăşti azi.

Trăim tot mai mult într-o lume în care ne place să fim victime şi să dăm vina pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplă. Se caută mereu ţapii ispăşitori. Deşi ar trebui să recunoaştem – spunea Octavian Paler, că, dacă naziştii au impus ura de rasă, comuniştii ura de clasă, astăzi se practică ura, în forma ei simplistă, de antipatie faţă de tot şi toate. E foarte „chic”, e la modă să urăşti sau să discreditezi pe cineva.

Cred că are dreptate. Că am uitat să apreciem calitatea unui lucru care me­rită iubit. Am uitat sa ne comportăm civilizat, căci ura implică violenţă, mai înainte de toate. Ura aceasta care a cuprins aproape întreaga ţară, nu are cum să ne ajute. Ura între politicieni, ura între intelectuali, ura între şoferi, creştini, femei, bărbaţi, surori şi fraţi, copii şi părinţi…. Oare nu mai suntem capabili de iubire? Sau am fost vreodată capabili de iubire? Pentru a ajunge în vârf trebuie să dai din coate, să-ţi faci loc printre „hiene”. Iar hienele sunt duşmanii de moarte ai unui om aflat în moarte clinică, ţinut în viaţă de propria-i ignoranţă şi ură. Ura o simţim acasă, pe stradă, în autobuz, la şcoală, la serviciu, poate şi la biserică. Ura ne torturează şi totuşi ne-o provocăm singuri. Fără ură totul ar fi mult prea lipsit de culoare pentru lumea noastră colorată şi plină de viaţă. Urâm pe toţi şi pe toate, fără a discerne. Urâm pentru că toţi sunt hoţi, mafioţi, corupţi, urâm fără diferenţiere. Ce dacă  aruncăm acuzaţii fără nicio dovadă sau justificare? Dă bine la pu­blic. A împroşca cu noroi nu costă nimic, ba chiar ne poate aduce avantaje. De imagine. Înfrumuseţează imaginea dar  ruinează sufletul, face din el o carica­tură jalnică ce caută doar defectele celui pe care-l duşmăneşte şi uită să se bucure de minunăţiile în mijlocul cărora Dumnezeu ne-a aşezat. Pe cine aţi auzit vreodată să fie fericit că urăşte?

La Hiroshima, pe monumentul care aminteşte cele 140.000 de morţi de la prima bombă atomică, a fost scris: „Să se odihnească în pace toate sufletele de aici, pentru că noi nu vom repeta greşeala”.

Greşeala nu este bomba, dar ura: greşeala stă în a urî, pentru că ura este cea care duce la a ucide.

Cuvintele de la Hiroshima sunt, pentru moment, o imensă minciună. Să facem să devină un adevăr în lume, între noi. Şi pe acest front se vor juca toate posibilităţile de izbândă ale creştinismului!

Pr. vicar,

Emanuel Bejenaru

Lasati un comentariu