Maria şi misterele Rozariului Iubește!

De ce aş fi o oiţă?

Nu ascund faptul că mă simt privilegiat deoarece sunt parohul (primul paroh) al unei parohii cu un „patron” unic în România: Isus, Bunul Păstor. Dacă ocrotitorul este păstor, Bunul Păstor, asta înseamnă că noi, cei care suntem ocrotiţi de Bunul Păstor, suntem oiţe.
De ce-aş fi oiţă în turma Bunului Păstor? Dacă luăm în calcul mentalitatea actuală, a spune că eşti „oaie”, are sens peiorativ şi înseamnă că eşti prost, supus (e vorba de o supunere orbească).
Dacă, însă, mergem la esenţă, vom vedea că oaia nu doar că nu e proastă, ba mai mult, ea este prietena păstorului, este cea cu care păstorul, în literatură, vorbeşte, se sfătuieşte cu ea, este cea care îl apără, îl pune în gardă de pericol (vezi balada „Mioriţa”).
De la oaie, păstorul are multe foloase: lână, blană, piele, pentru îmbrăcăminte şi covoare, lapte, brânză şi alte produse lactate şi, la nevoie, chiar şi carne. Este animalul domestic cel mai răspândit în lume cu peste un miliard de capete (cf. Wikipedia); este animalul cel mai des menţionat în biblie cu aproape patru sute de referiri (dacă includem şi referirea la turme). Aceasta se datorează mai multor realităţi: în vremea lui Isus şi în vremea scrierii Bibliei, oile erau foarte importante, atât pentru viaţa nomadă a popoarelor, cât şi pentru cali­tăţile oilor şi a păstorilor, care au fost surse de referinţă pentru viaţa spirituală.
În condiţiile de păstorire, o zonă săracă în apă, oile erau dependente total de păstor, atât pentru protecţia de animalele sălbatice, cât şi pentru a le conduce „la păşuni verzi şi ape liniştite”. Ele sunt predispuse la rătăcire şi incapabile, singure, să-şi găsească drumul spre turmă.
Faptul că oiţele sunt neajutorate, scoate în evidenţă cali­tăţile şi acţiunile unui bun păstor: protejarea turmei şi conducerea ei spre pă­şuni şi apă, iar în arşiţa zilei, la locuri umbroase şi răcoroase. Păstorul bun este şi medic pentru oile rănite (Psalmul 23 este practic un „manual” despre activităţile zilnice ale păstorului).
Păstorii erau mereu lângă turmă, aşadar, adevăraţi protectori. Relaţia cu oile este una apropiată: le ştie pe nume, le cântă, le pansează, o caută pe cea rătăcită, lăsându-le pe celelalte în siguranţă. De aici şi legătura strânsă între ascultarea, docilitatea şi inocenţa morală a oiţei şi conducerea exemplară şi plină de grijă şi iubire a păstorului.
De ce-aş fi „oiţă” în „turma” Bunului Păstor? Personal, pentru că mă simt iubit şi ocrotit. Faptul că Păstorul mă cheamă şi mă ştie pe nume, îmi arată că nu sunt oaie într-o turmă, ci sunt OIŢĂ… iar oiţa are un nume dat de păstor, oiţa este iubită şi preţuită pentru că, pentru adevăratul păstor, fiecare oiţă e importantă.
Bunul Păstor, Isus, să binecuvânteze parohia noastră şi pe toţi care vor dori să facă parte din turma sa mare: BISERICA!
Pr. paroh,
Francisc Fărcăşel

Nu ascund faptul că mă simt privilegiat deoarece sunt parohul (primul paroh) al unei parohii cu un „patron” unic în România: Isus, Bunul Păstor. Dacă ocrotitorul este păstor, Bunul Păstor, asta înseamnă că noi, cei care suntem ocrotiţi de Bunul Păstor, suntem oiţe.

De ce-aş fi oiţă în turma Bunului Păstor? Dacă luăm în calcul mentalitatea actuală, a spune că eşti „oaie”, are sens peiorativ şi înseamnă că eşti prost, supus (e vorba de o supunere orbească).

Dacă, însă, mergem la esenţă, vom vedea că oaia nu doar că nu e proastă, ba mai mult, ea este prietena păstorului, este cea cu care păstorul, în literatură, vorbeşte, se sfătuieşte cu ea, este cea care îl apără, îl pune în gardă de pericol (vezi balada „Mioriţa”).

De la oaie, păstorul are multe foloase: lână, blană, piele, pentru îmbrăcăminte şi covoare, lapte, brânză şi alte produse lactate şi, la nevoie, chiar şi carne. Este animalul domestic cel mai răspândit în lume cu peste un miliard de capete (cf. Wikipedia); este animalul cel mai des menţionat în biblie cu aproape patru sute de referiri (dacă includem şi referirea la turme). Aceasta se datorează mai multor realităţi: în vremea lui Isus şi în vremea scrierii Bibliei, oile erau foarte importante, atât pentru viaţa nomadă a popoarelor, cât şi pentru cali­tăţile oilor şi a păstorilor, care au fost surse de referinţă pentru viaţa spirituală.

În condiţiile de păstorire, o zonă săracă în apă, oile erau dependente total de păstor, atât pentru protecţia de animalele sălbatice, cât şi pentru a le conduce „la păşuni verzi şi ape liniştite”. Ele sunt predispuse la rătăcire şi incapabile, singure, să-şi găsească drumul spre turmă.

Faptul că oiţele sunt neajutorate, scoate în evidenţă cali­tăţile şi acţiunile unui bun păstor: protejarea turmei şi conducerea ei spre pă­şuni şi apă, iar în arşiţa zilei, la locuri umbroase şi răcoroase. Păstorul bun este şi medic pentru oile rănite (Psalmul 23 este practic un „manual” despre activităţile zilnice ale păstorului).

Păstorii erau mereu lângă turmă, aşadar, adevăraţi protectori. Relaţia cu oile este una apropiată: le ştie pe nume, le cântă, le pansează, o caută pe cea rătăcită, lăsându-le pe celelalte în siguranţă. De aici şi legătura strânsă între ascultarea, docilitatea şi inocenţa morală a oiţei şi conducerea exemplară şi plină de grijă şi iubire a păstorului.

De ce-aş fi „oiţă” în „turma” Bunului Păstor? Personal, pentru că mă simt iubit şi ocrotit. Faptul că Păstorul mă cheamă şi mă ştie pe nume, îmi arată că nu sunt oaie într-o turmă, ci sunt OIŢĂ… iar oiţa are un nume dat de păstor, oiţa este iubită şi preţuită pentru că, pentru adevăratul păstor, fiecare oiţă e importantă.

Bunul Păstor, Isus, să binecuvânteze parohia noastră şi pe toţi care vor dori să facă parte din turma sa mare: BISERICA!

Pr. paroh,

Francisc Fărcăşel

  1. s.ewa spune:

    Buna, ms pentru o scrisoare frumoasa parinte.
    Si eu ma simt oita iubita de Dumnezeu, mai ales de Isus. Si asta ma da multa bucurie.
    Sarbatori frumoase de hram in parohie!

Lasati un comentariu