Starea familiilor în 2014 Antrenează-te!

Dă valoare Postului

Cu Miercurea Cenuşii începem Postul Mare, timp de pregătire pentru celebrarea Paştelui. Gestul liturgic al impunerii cenuşii ne reaminteşte de condiţia noastră: suntem trecători pe acest pământ. De aceea, timpul vieţii pământeşti îl avem la dispoziţie pentru a câştiga viaţa veşnică: „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii!”
Timpul Postului Mare trebuie să ne ajute să recunoaştem condiţia noastră neputincioasă şi să ne înfrânăm pornirile dezordonate. Esenţa acestui post este redescoperirea iubirii lui Dumnezeu. Îndemnul la convertire înseamnă tocmai îndemnul de a renunţa la păcat şi de a ne întoarce către Dumnezeu cu gândul şi fapta. Adică, a lăsa să ne transpară credinţa în comportamentul nostru vizibil: să fim milostivi, dispuşi să ascultăm, răbdători cu ceilalţi.
Ceea ce suntem este darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu, însă ceea ce devenim este darul pe care îl facem noi lui Dumnezeu şi lumii. Tocmai de aceea nu trebuie să aşteptăm momentul potrivit, ci trebuie să-l creăm. Perioada Postului Mare este cea mai potrivită pentru a practica, cu o mai mare intensitate, cei trei piloni ai acestui timp: postul, pomana şi rugăciunea. Ele ne amintesc de cele trei relaţii care constituie ţesutul existenţei noastre: cu alţii, cu Dumnezeu şi cu bunurile noastre.
Postul ne ajută să fim mai stăpâni pe dorinţele noastre, pomana ne face mai sensibili faţă de nevoile aproapelui, iar rugăciunea ne pune în dialog cu Dumnezeu. Practicarea lor ajută să dăm importanţa justă, să relativizăm multele lucruri care adesea întunecă zilele noastre şi să-l punem pe Dumnezeu în centru. Toate trei sunt realităţi frumoase, sfinte şi importante, dar care au valoare numai dacă sunt instrumente pentru o schimbare interioară profundă.
Milostivirea, iertarea şi pomana sunt câteva din roadele concrete ale Postului Mare. Ele înseamnă de fapt a-i înapoia lui Dumnezeu ceea ce el ne-a dat în mod gratuit, sunt semnul că nu banul face viaţa omului. Îl poţi întreba pe un bolnav la ce-i folosesc banii, dacă-i lipseşte sănătatea şi vei constata. Milostivirea, iertarea şi pomana sunt semnul încrederii noastre în Domnul, care are mereu grijă de noi. A împărţi timpul cu cel care e singur, a împărţi ceea ce ai pri­mit cu cei care au mai puţin, a împărţi credinţa în Dumnezeu cu cei care încă o mai caută, acestea sunt semne concrete de trăire creş­tină. Important nu e cât dăm, ci mai degrabă iubirea pe care o punem în ceea ce oferim. Foamea nu e numai după pâine, ci există foame de iubire: de a fi iubiţi şi de a iubi.
A fi sensibili la necesităţile mate­riale şi spirituale ale semenilor noştri ne pune în faţă valoarea dăruirii. Ceea ce suntem, ceea ce am primit nu putem ţine doar pentru noi, ci trebuie să împărţim cu ceilalţi, mai ales cu cei care au mari lipsuri.
Un cuvânt bun sau un sfat este enorm de mult pentru cel care este trist sau îngrijorat. Cu atât mai mult bine pot face talentele, calităţile noastre, care nu rămân ascunse ci „strălucesc” pentru binele tuturor. Însă dorinţa de a face binele nu trebuie să se manifeste doar „din când în când”, ci trebuie să fie o angajare cons­tantă şi concretă.
Sfântul Augustin spunea: „Să nu şchiopătezi. Caritatea are două picioare, care sunt picioarele iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Ai grijă să nu şchiopătezi, ci aleargă cu amândouă picioarele către Dumnezeu”. Posibilităţi sunt multe şi diferite, dar depinde de „înclina­ţiile” şi dorinţa fiecăruia de a pune în valoare proprii talanţi.
Îndemn, pe fiecare creştin ca în timpul Postului Mare să renunţe cu drag la ceva, mai ales la păcate, să vină în ajutorul aproapelui, mai ales cu iubire, să se roage mai mult, mai ales mai bine.
Monica Erdeş
Cu Miercurea Cenuşii începem Postul Mare, timp de pregătire pentru celebrarea Paştelui. Gestul liturgic al impunerii cenuşii ne reaminteşte de condiţia noastră: suntem trecători pe acest pământ. De aceea, timpul vieţii pământeşti îl avem la dispoziţie pentru a câştiga viaţa veşnică: „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii!”
Timpul Postului Mare trebuie să ne ajute să recunoaştem condiţia noastră neputincioasă şi să ne înfrânăm pornirile dezordonate. Esenţa acestui post este redescoperirea iubirii lui Dumnezeu. Îndemnul la convertire înseamnă tocmai îndemnul de a renunţa la păcat şi de a ne întoarce către Dumnezeu cu gândul şi fapta. Adică, a lăsa să ne transpară credinţa în comportamentul nostru vizibil: să fim milostivi, dispuşi să ascultăm, răbdători cu ceilalţi.
Ceea ce suntem este darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu, însă ceea ce devenim este darul pe care îl facem noi lui Dumnezeu şi lumii. Tocmai de aceea nu trebuie să aşteptăm momentul potrivit, ci trebuie să-l creăm. Perioada Postului Mare este cea mai potrivită pentru a practica, cu o mai mare intensitate, cei trei piloni ai acestui timp: postul, pomana şi rugăciunea. Ele ne amintesc de cele trei relaţii care constituie ţesutul existenţei noastre: cu alţii, cu Dumnezeu şi cu bunurile noastre.
Postul ne ajută să fim mai stăpâni pe dorinţele noastre, pomana ne face mai sensibili faţă de nevoile aproapelui, iar rugăciunea ne pune în dialog cu Dumnezeu. Practicarea lor ajută să dăm importanţa justă, să relativizăm multele lucruri care adesea întunecă zilele noastre şi să-l punem pe Dumnezeu în centru. Toate trei sunt realităţi frumoase, sfinte şi importante, dar care au valoare numai dacă sunt instrumente pentru o schimbare interioară profundă.
Milostivirea, iertarea şi pomana sunt câteva din roadele concrete ale Postului Mare. Ele înseamnă de fapt a-i înapoia lui Dumnezeu ceea ce el ne-a dat în mod gratuit, sunt semnul că nu banul face viaţa omului. Îl poţi întreba pe un bolnav la ce-i folosesc banii, dacă-i lipseşte sănătatea şi vei constata. Milostivirea, iertarea şi pomana sunt semnul încrederii noastre în Domnul, care are mereu grijă de noi. A împărţi timpul cu cel care e singur, a împărţi ceea ce ai pri­mit cu cei care au mai puţin, a împărţi credinţa în Dumnezeu cu cei care încă o mai caută, acestea sunt semne concrete de trăire creş­tină. Important nu e cât dăm, ci mai degrabă iubirea pe care o punem în ceea ce oferim. Foamea nu e numai după pâine, ci există foame de iubire: de a fi iubiţi şi de a iubi.
A fi sensibili la necesităţile mate­riale şi spirituale ale semenilor noştri ne pune în faţă valoarea dăruirii. Ceea ce suntem, ceea ce am primit nu putem ţine doar pentru noi, ci trebuie să împărţim cu ceilalţi, mai ales cu cei care au mari lipsuri.
Un cuvânt bun sau un sfat este enorm de mult pentru cel care este trist sau îngrijorat. Cu atât mai mult bine pot face talentele, calităţile noastre, care nu rămân ascunse ci „strălucesc” pentru binele tuturor. Însă dorinţa de a face binele nu trebuie să se manifeste doar „din când în când”, ci trebuie să fie o angajare cons­tantă şi concretă.
Sfântul Augustin spunea: „Să nu şchiopătezi. Caritatea are două picioare, care sunt picioarele iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Ai grijă să nu şchiopătezi, ci aleargă cu amândouă picioarele către Dumnezeu”. Posibilităţi sunt multe şi diferite, dar depinde de „înclina­ţiile” şi dorinţa fiecăruia de a pune în valoare proprii talanţi.
Îndemn, pe fiecare creştin ca în timpul Postului Mare să renunţe cu drag la ceva, mai ales la păcate, să vină în ajutorul aproapelui, mai ales cu iubire, să se roage mai mult, mai ales mai bine.
Monica Erdeş

Lasati un comentariu