Trăiește credința! Suflet drag, ți-e bine?

Ca un țesător…

„Ca un ţesător îmi taie firul vieţii…” (Is 38,12)
Păşind cu sfială în trecut, ne amintim emoţionaţi de casele „bătrâneşti”, zidite din nisip, ce aparţin bunicilor noştri. Parcă retrăim imaginea odăilor în care găseam covoarele viu colorate, ţesute cu grijă la vestitul „război”; carpetele sugestive atârnate de-a lungul pereţilor; ciucurii mileurilor pe care se aşezau, cu atâta grijă, frumoasele bibelouri; ghemurile care se deosebeau unul de celălat prin nuanţa iţei, care folosea la croirea hainelor.
Privim cu nostalgie la complexitatea „războiului de ţesut”, manevrat cu o precizie uluitoare de bunicile noastre care, aşezate lângă sobă, lucrau, cu atâta îndemânare, pentru ca ţesătura să capete conturul dorit şi care mânuiau arhaicul „război” ca şi cum acesta ar fi făcut parte din profunzimea fiinţei lor.
În cele mai multe case, se afla şi vechiul dulap rânduit să fie umplut cu creaţiile pe care, cu atâta răbdare, ele le făureau, iar deasupra acestuia se păstra renumita „zestre”, hărăzită copiilor şi nepoţilor.
Anii au trecut. Vechile „războaie” au fost uşor înlocuite cu maşinile de urzit. Industria modei include vechile ţesături într-o tradiţie populară depăşită. Există acum o multitudine de maşinării care uşurează munca ţesătorului: avem maşini de ţesut, de bobinat şi de tors, maşini pentru a face ciucuri şi covoare, maşini de pregătit fibre, etc.
Cu toate acestea, şi atunci ca şi acum, măiestria şi originalitatea unui croitor, iese mereu în evidenţă, tocmai prin unicitatea creaţiilor sale. Dacă, nu de mult, acestea erau prezentate pe gardurile curţilor sau în jurul bisericii, cu ocazia marelor sărbători, acum ele sunt evidenţiate în marile săli de modă, unde pot fi admirate şi, de ce nu, cumpărate.
Profetul Isaia, îl descrie pe Dumnezeu ca un ţesător priceput care, din iţele vieţii, a creat un univers… şi care, în măiestria-i divi­nă, curmă din acele iţe, pentru ca întreaga croială să realizeze planul său din veşnicie.
Imaginea unui Dumnezeu care ţese, a unui Dumnezeu aşezat la oblăduirea „războiului de ţesut”, nu poate decât să fascineze profun­zimea unei inimi sincere.
Iscusinţa şi acurateţea cu care mâinile Lui nuanţează covorul creaţiei, folosindu-se de firele şi de mătăsurile cele mai fine, de culorile vii ale florilor şi păsărilor, de iubirea pe care o sădeşte în inima fiecăreia dintre lucrările sale, dau mărturie de grija şi atenţia pe care El, „Bătrânul croitor”, le are faţă de cei pe care îi iubeşte.
Multitudinea de vietăţi, unicitatea fiecărei creaturi, speranţa cusută în sufletele sfioase ale oamenilor, fac din „Ţesătorul veşnic” cel mai priceput şi creativ ţesător de modă.
El îşi prezintă lucrările sale în cea mai mare sală de modă din univers: Sala cea mare a Paradisului, sala unde cele mai minunate ţesături ale sale îşi găsesc admiraţia şi aplauzele unui „auditoriu” nerăbdător.
Asemenea bunicilor noastre, el îşi aşează, pe dulapul din „odaia” sa îmbrăcată cu aur, zestrea iţelor iubirii speranţei şi credinţei pe care le oferă sufletelor fertile.
Privind la cele mai frumoase creaţii ale marelui ţesător, Biserica admiră, în prima zi a lunii Noiembrie, cele mai frumoase găteli şi podoabe, minu­natele îmbinări între firele iubirii, speranţei şi credinţei care, în mod armonios, împletesc ceata slăvită a sfinţilor şi martirilor.
Iar, la fel ca la orice prezentare de modă, cele mai accentuate şi mai calde aplauze îi revin, într-un final, creatorului. La fel şi Biserica, în următoarea zi, la 2 Noiembrie, cins­teşte tocmai sublima fineţe cu care El şi-a folosit priceperea în întreaga sa muncă, umplută cu răbdare.
Ne rugăm Domnului să umple dulapul cu alte noi „tezaure”, cu alte noi fire care să înfrumuseţeze lucrarea minunată începută în planul său veşnic.
Fiecare dintre aceste două zile poartă cu sine câte o invitaţie.
Prima, ne invită să admirăm. Asemenea unui mire care îşi contemplă mireasa îmbrăcată cu rochia albă, la fel şi noi suntem chemaţi să admirăm sfinţii îmbrăcaţi cu hainele cele mai aurite şi cele mai strălucitoare, cu care s-au prezentat în ziua nunţii lor veşnice în faţa Mirelui lor.
Cea de-a doua zi ne cheamă la aşteptare şi comuniune. Aşa cum o omidă aşteaptă să fie îmbrăcată în haina unui fluture colorat, aşa este dator fiecare dintre noi să participe, încă de pe acum, la lucrarea pe care Dumnezeu, prin mâinile sale, vrea să o croiască cu noi.
De asemenea este necesar să-i cerem Domnului să desăvârşească acel „dulap încărcat” cu noi ţesături; cu cei care aşteaptă să apară în „sala cea mare” în care el îşi ţine banchetele şi îşi prezintă grandoarea sfinţeniei.
„Ca un ţesător…”
Pr. vicar,
„Ca un ţesător îmi taie firul vieţii…” (Is 38,12)
Păşind cu sfială în trecut, ne amintim emoţionaţi de casele „bătrâneşti”, zidite din nisip, ce aparţin bunicilor noştri. Parcă retrăim imaginea odăilor în care găseam covoarele viu colorate, ţesute cu grijă la vestitul „război”; carpetele sugestive atârnate de-a lungul pereţilor; ciucurii mileurilor pe care se aşezau, cu atâta grijă, frumoasele bibelouri; ghemurile care se deosebeau unul de celălat prin nuanţa iţei, care folosea la croirea hainelor.
Privim cu nostalgie la complexitatea „războiului de ţesut”, manevrat cu o precizie uluitoare de bunicile noastre care, aşezate lângă sobă, lucrau, cu atâta îndemânare, pentru ca ţesătura să capete conturul dorit şi care mânuiau arhaicul „război” ca şi cum acesta ar fi făcut parte din profunzimea fiinţei lor.
În cele mai multe case, se afla şi vechiul dulap rânduit să fie umplut cu creaţiile pe care, cu atâta răbdare, ele le făureau, iar deasupra acestuia se păstra renumita „zestre”, hărăzită copiilor şi nepoţilor.
Anii au trecut. Vechile „războaie” au fost uşor înlocuite cu maşinile de urzit. Industria modei include vechile ţesături într-o tradiţie populară depăşită. Există acum o multitudine de maşinării care uşurează munca ţesătorului: avem maşini de ţesut, de bobinat şi de tors, maşini pentru a face ciucuri şi covoare, maşini de pregătit fibre, etc.
Cu toate acestea, şi atunci ca şi acum, măiestria şi originalitatea unui croitor, iese mereu în evidenţă, tocmai prin unicitatea creaţiilor sale. Dacă, nu de mult, acestea erau prezentate pe gardurile curţilor sau în jurul bisericii, cu ocazia marelor sărbători, acum ele sunt evidenţiate în marile săli de modă, unde pot fi admirate şi, de ce nu, cumpărate.
Profetul Isaia, îl descrie pe Dumnezeu ca un ţesător priceput care, din iţele vieţii, a creat un univers… şi care, în măiestria-i divi­nă, curmă din acele iţe, pentru ca întreaga croială să realizeze planul său din veşnicie.
Imaginea unui Dumnezeu care ţese, a unui Dumnezeu aşezat la oblăduirea „războiului de ţesut”, nu poate decât să fascineze profun­zimea unei inimi sincere.
Iscusinţa şi acurateţea cu care mâinile Lui nuanţează covorul creaţiei, folosindu-se de firele şi de mătăsurile cele mai fine, de culorile vii ale florilor şi păsărilor, de iubirea pe care o sădeşte în inima fiecăreia dintre lucrările sale, dau mărturie de grija şi atenţia pe care El, „Bătrânul croitor”, le are faţă de cei pe care îi iubeşte.
Multitudinea de vietăţi, unicitatea fiecărei creaturi, speranţa cusută în sufletele sfioase ale oamenilor, fac din „Ţesătorul veşnic” cel mai priceput şi creativ ţesător de modă.
El îşi prezintă lucrările sale în cea mai mare sală de modă din univers: Sala cea mare a Paradisului, sala unde cele mai minunate ţesături ale sale îşi găsesc admiraţia şi aplauzele unui „auditoriu” nerăbdător.
Asemenea bunicilor noastre, el îşi aşează, pe dulapul din „odaia” sa îmbrăcată cu aur, zestrea iţelor iubirii speranţei şi credinţei pe care le oferă sufletelor fertile.
Privind la cele mai frumoase creaţii ale marelui ţesător, Biserica admiră, în prima zi a lunii Noiembrie, cele mai frumoase găteli şi podoabe, minu­natele îmbinări între firele iubirii, speranţei şi credinţei care, în mod armonios, împletesc ceata slăvită a sfinţilor şi martirilor.
Iar, la fel ca la orice prezentare de modă, cele mai accentuate şi mai calde aplauze îi revin, într-un final, creatorului. La fel şi Biserica, în următoarea zi, la 2 Noiembrie, cins­teşte tocmai sublima fineţe cu care El şi-a folosit priceperea în întreaga sa muncă, umplută cu răbdare.
Ne rugăm Domnului să umple dulapul cu alte noi „tezaure”, cu alte noi fire care să înfrumuseţeze lucrarea minunată începută în planul său veşnic.
Fiecare dintre aceste două zile poartă cu sine câte o invitaţie.
Prima, ne invită să admirăm. Asemenea unui mire care îşi contemplă mireasa îmbrăcată cu rochia albă, la fel şi noi suntem chemaţi să admirăm sfinţii îmbrăcaţi cu hainele cele mai aurite şi cele mai strălucitoare, cu care s-au prezentat în ziua nunţii lor veşnice în faţa Mirelui lor.
Cea de-a doua zi ne cheamă la aşteptare şi comuniune. Aşa cum o omidă aşteaptă să fie îmbrăcată în haina unui fluture colorat, aşa este dator fiecare dintre noi să participe, încă de pe acum, la lucrarea pe care Dumnezeu, prin mâinile sale, vrea să o croiască cu noi.
De asemenea este necesar să-i cerem Domnului să desăvârşească acel „dulap încărcat” cu noi ţesături; cu cei care aşteaptă să apară în „sala cea mare” în care el îşi ţine banchetele şi îşi prezintă grandoarea sfinţeniei.
„Ca un ţesător…”
Pr. vicar,
Andrei Stolnicu
„Ca un ţesător îmi taie firul vieţii…” (Is 38,12)
Păşind cu sfială în trecut, ne amintim emoţionaţi de casele „bătrâneşti”, zidite din nisip, ce aparţin bunicilor noştri. Parcă retrăim imaginea odăilor în care găseam covoarele viu colorate, ţesute cu grijă la vestitul „război”; carpetele sugestive atârnate de-a lungul pereţilor; ciucurii mileurilor pe care se aşezau, cu atâta grijă, frumoasele bibelouri; ghemurile care se deosebeau unul de celălat prin nuanţa iţei, care folosea la croirea hainelor.
Privim cu nostalgie la complexitatea „războiului de ţesut”, manevrat cu o precizie uluitoare de bunicile noastre care, aşezate lângă sobă, lucrau, cu atâta îndemânare, pentru ca ţesătura să capete conturul dorit şi care mânuiau arhaicul „război” ca şi cum acesta ar fi făcut parte din profunzimea fiinţei lor.
În cele mai multe case, se afla şi vechiul dulap rânduit să fie umplut cu creaţiile pe care, cu atâta răbdare, ele le făureau, iar deasupra acestuia se păstra renumita „zestre”, hărăzită copiilor şi nepoţilor.
Anii au trecut. Vechile „războaie” au fost uşor înlocuite cu maşinile de urzit. Industria modei include vechile ţesături într-o tradiţie populară depăşită. Există acum o multitudine de maşinării care uşurează munca ţesătorului: avem maşini de ţesut, de bobinat şi de tors, maşini pentru a face ciucuri şi covoare, maşini de pregătit fibre, etc.
Cu toate acestea, şi atunci ca şi acum, măiestria şi originalitatea unui croitor, iese mereu în evidenţă, tocmai prin unicitatea creaţiilor sale. Dacă, nu de mult, acestea erau prezentate pe gardurile curţilor sau în jurul bisericii, cu ocazia marelor sărbători, acum ele sunt evidenţiate în marile săli de modă, unde pot fi admirate şi, de ce nu, cumpărate.
Profetul Isaia, îl descrie pe Dumnezeu ca un ţesător priceput care, din iţele vieţii, a creat un univers… şi care, în măiestria-i divi­nă, curmă din acele iţe, pentru ca întreaga croială să realizeze planul său din veşnicie.
Imaginea unui Dumnezeu care ţese, a unui Dumnezeu aşezat la oblăduirea „războiului de ţesut”, nu poate decât să fascineze profun­zimea unei inimi sincere.
Iscusinţa şi acurateţea cu care mâinile Lui nuanţează covorul creaţiei, folosindu-se de firele şi de mătăsurile cele mai fine, de culorile vii ale florilor şi păsărilor, de iubirea pe care o sădeşte în inima fiecăreia dintre lucrările sale, dau mărturie de grija şi atenţia pe care El, „Bătrânul croitor”, le are faţă de cei pe care îi iubeşte.
Multitudinea de vietăţi, unicitatea fiecărei creaturi, speranţa cusută în sufletele sfioase ale oamenilor, fac din „Ţesătorul veşnic” cel mai priceput şi creativ ţesător de modă.
El îşi prezintă lucrările sale în cea mai mare sală de modă din univers: Sala cea mare a Paradisului, sala unde cele mai minunate ţesături ale sale îşi găsesc admiraţia şi aplauzele unui „auditoriu” nerăbdător.
Asemenea bunicilor noastre, el îşi aşează, pe dulapul din „odaia” sa îmbrăcată cu aur, zestrea iţelor iubirii speranţei şi credinţei pe care le oferă sufletelor fertile.
Privind la cele mai frumoase creaţii ale marelui ţesător, Biserica admiră, în prima zi a lunii Noiembrie, cele mai frumoase găteli şi podoabe, minu­natele îmbinări între firele iubirii, speranţei şi credinţei care, în mod armonios, împletesc ceata slăvită a sfinţilor şi martirilor.
Iar, la fel ca la orice prezentare de modă, cele mai accentuate şi mai calde aplauze îi revin, într-un final, creatorului. La fel şi Biserica, în următoarea zi, la 2 Noiembrie, cins­teşte tocmai sublima fineţe cu care El şi-a folosit priceperea în întreaga sa muncă, umplută cu răbdare.
Ne rugăm Domnului să umple dulapul cu alte noi „tezaure”, cu alte noi fire care să înfrumuseţeze lucrarea minunată începută în planul său veşnic.
Fiecare dintre aceste două zile poartă cu sine câte o invitaţie.
Prima, ne invită să admirăm. Asemenea unui mire care îşi contemplă mireasa îmbrăcată cu rochia albă, la fel şi noi suntem chemaţi să admirăm sfinţii îmbrăcaţi cu hainele cele mai aurite şi cele mai strălucitoare, cu care s-au prezentat în ziua nunţii lor veşnice în faţa Mirelui lor.
Cea de-a doua zi ne cheamă la aşteptare şi comuniune. Aşa cum o omidă aşteaptă să fie îmbrăcată în haina unui fluture colorat, aşa este dator fiecare dintre noi să participe, încă de pe acum, la lucrarea pe care Dumnezeu, prin mâinile sale, vrea să o croiască cu noi.
De asemenea este necesar să-i cerem Domnului să desăvârşească acel „dulap încărcat” cu noi ţesături; cu cei care aşteaptă să apară în „sala cea mare” în care el îşi ţine banchetele şi îşi prezintă grandoarea sfinţeniei.
„Ca un ţesător…”
Pr. vicar,
Andrei Stolnicu

Lasati un comentariu