10 ani Pe drumul vieţii cu Isus Bunul Păstor

Bogăția timpului

Gândindu-mă la cei 10 ani care au trecut de când s-a sfințit biserica, îmi dau seama că de fapt m-am îmbogățit cu mult mai mult.
Aveam 12 ani când s-a înființat parohia. Abia primisem sacramentul Mirului la parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” și așteptam cu nerăbdare prima liturghie în capelă. Vedeam în fiecare zi cum evoluează lucrările pe șantier și, treptat, „baraca” (așa cum numeau mulți capela) era gata. Prima sfântă liturghie a fost plină de emoții și de convingerea că va fi un nou început pentru mulți dintre noi. Nu aveam obiceiul să mă implic în activitățile de la biserică, dar știam că fiind mult mai aproape de ea, voi fi mai activă.
Nu după mult timp am început să cânt vocal în toate corurile posibile, apoi câte un solo și chiar la orgă. De-a lungul anilor, pornind din capelă și continuând în biserică am ajuns să îmi pun în valoare probabil cel mai mare talent al meu și să îmi întăresc/hrănesc „pofta” de muzică. Nu cred că altundeva aș fi făcut asta, iar mediul în care am crescut efectiv a fost unul prielnic în a-mi dezvolta această înclinație spre muzică. Făceam ceea ce îmi plăcea cel mai mult și, poate din acest motiv, cel mai mult mi-e dor să cânt în biserică.
Era o mândrie pentru mine să spun că sunt de la IBP și să aud apoi numai cuvinte frumoase la adresa parohiei noastre, a implicării de care dădea dovadă comunitatea, de la cei mai mici până la cei mai mari.
Cu fiecare prietenie nouă, cu fiecare persoană întâlnită m-am îmbogățit tot mai mult, am învățat  câte ceva de la toți și mi-am dezvoltat diferite abilități: de comunicare, de organizare mai bună a timpului, de integrare într-un grup etc.
Făcând parte din grupul copiilor și al tinerilor de la biserică îmi ocupa timpul cu activități și momente de calitate, uitând de multe ori de televizor sau internet. Cateheze, repetiții la cor, articole pentru revista parohială sau corectarea ei, uneori și distribuirea ei enoriașilor, activități specifice laturii liturgice sau caritative, mersul la colindat zile întregi, campusuri, participarea la liturghii și adorații – toate au făcut parte din viața mea și m-au format. De multe ori aveam ziua plină, împărțită între școală și biserică. Adesea eram mai mult prezentă acolo decât acasă, dar îmi aducea o stare de bine, o mulțumire, o bucurie sufletească, sentimente pe care cu siguranță nu le-aș fi trăit departe de biserică.
Așa a fost modul meu de a-mi petrece gimnaziul, anii de liceu și chiar și anii studenției, chiar dacă într-o măsură mai redusă, și nu regret.  În toți acești ani nu am îmbătrânit, ci am crescut, m-am dezvoltat, m-am îmbogățit cu haruri, prietenii, cunoștințe și multe amintiri frumoase.
Andreea Ghiuzan
Gândindu-mă la cei 10 ani care au trecut de când s-a sfințit biserica, îmi dau seama că de fapt m-am îmbogățit cu mult mai mult.
Aveam 12 ani când s-a înființat parohia. Abia primisem sacramentul Mirului la parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” și așteptam cu nerăbdare prima liturghie în capelă. Vedeam în fiecare zi cum evoluează lucrările pe șantier și, treptat, „baraca” (așa cum numeau mulți capela) era gata. Prima sfântă liturghie a fost plină de emoții și de convingerea că va fi un nou început pentru mulți dintre noi. Nu aveam obiceiul să mă implic în activitățile de la biserică, dar știam că fiind mult mai aproape de ea, voi fi mai activă.
Nu după mult timp am început să cânt vocal în toate corurile posibile, apoi câte un solo și chiar la orgă. De-a lungul anilor, pornind din capelă și continuând în biserică am ajuns să îmi pun în valoare probabil cel mai mare talent al meu și să îmi întăresc/hrănesc „pofta” de muzică. Nu cred că altundeva aș fi făcut asta, iar mediul în care am crescut efectiv a fost unul prielnic în a-mi dezvolta această înclinație spre muzică. Făceam ceea ce îmi plăcea cel mai mult și, poate din acest motiv, cel mai mult mi-e dor să cânt în biserică.
Era o mândrie pentru mine să spun că sunt de la IBP și să aud apoi numai cuvinte frumoase la adresa parohiei noastre, a implicării de care dădea dovadă comunitatea, de la cei mai mici până la cei mai mari.
Cu fiecare prietenie nouă, cu fiecare persoană întâlnită m-am îmbogățit tot mai mult, am învățat  câte ceva de la toți și mi-am dezvoltat diferite abilități: de comunicare, de organizare mai bună a timpului, de integrare într-un grup etc.
Făcând parte din grupul copiilor și al tinerilor de la biserică îmi ocupa timpul cu activități și momente de calitate, uitând de multe ori de televizor sau internet. Cateheze, repetiții la cor, articole pentru revista parohială sau corectarea ei, uneori și distribuirea ei enoriașilor, activități specifice laturii liturgice sau caritative, mersul la colindat zile întregi, campusuri, participarea la liturghii și adorații – toate au făcut parte din viața mea și m-au format. De multe ori aveam ziua plină, împărțită între școală și biserică. Adesea eram mai mult prezentă acolo decât acasă, dar îmi aducea o stare de bine, o mulțumire, o bucurie sufletească, sentimente pe care cu siguranță nu le-aș fi trăit departe de biserică.
Așa a fost modul meu de a-mi petrece gimnaziul, anii de liceu și chiar și anii studenției, chiar dacă într-o măsură mai redusă, și nu regret.  În toți acești ani nu am îmbătrânit, ci am crescut, m-am dezvoltat, m-am îmbogățit cu haruri, prietenii, cunoștințe și multe amintiri frumoase.
Andreea Ghiuzan

Lasati un comentariu