Ai gură? Dar „ScripGură”? „Dă valoare tinereții tale”

Bilanţ după binecuvântarea familiilor

Ca în fiecare an, începutul anului este dedicat vizitării şi binecuvântării familiilor, şi sfinţirii locuinţelor şi dialogului personal cu enoriaşii parohiei noastre. Deşi pe parcursul întregului an vor mai fi reprogramări (deoarece din cele 577 de familii, doar 442 am găsit acasă), cunoscând bine şi restul familiilor, putem trage câteva concluzii:
- în primul rând, încă suntem o parohie tânără cu o medie de vârstă în jurul la 37 de ani;
- în al doilea rând, se reflectă tinereţea şi din numărul celor până în 35 ani – 590 enoriaşi;
- avem 95 preşcolari, 105 elevi (clasa 0 – clasa a VIII-a), 36 liceeni, 30 studenţi şi nu mai puţin de 324 tineri care au terminat orice formă de învăţământ şi lucrează în oraş, în ţară şi străinătate;
- în total, în cele 577 de familii, sunt 1551 enoriaşi;
- 350 familii sunt întregi catolice (toţi membrii);
- avem 73 familii mixte, 75 familii văduvi(e), 49 familii divorţate, 9 persoane trăiesc singure şi 21 familii au o situaţie iregulară;
- din păcate, condiţiile socio-economice ale unui cartier tânăr, a făcut ca, nu mai puţin de 516 enoriaşi (un total de 136 familii) să-şi caute viitorul şi condiţiile de trai mai bune, departe de ţară, în general în Europa. Cei mai mulţi sunt în Italia (283) oraşul cu cei mai mulţi eno­riaşi fiind Roma (49), apoi Padova (48), Torino (26) şi Verona (23). Se mai găsesc în Pordenone (14), Milano (14) şi Cremona (10), iar în alte oraşe ale Italiei, sub 10 persoane per localitate. A doua ţară ca număr de enoriaşi este Irlanda (64), cei mai mulţi la Dublin (63). A treia ţară este Anglia cu 63 de enoriaşi, cei mai mulţi fiind la Londra (52).
Mai avem creştini în Germania (25), Danemarca (5), S.U.A. (5), Franţa (4), Suedia (4), Norvegia (4), Cipru (4), Belgia (3), Austria (2), Portugalia, Grecia, Elveţia, Islanda, Japonia, Arabia Saudită, Dubai, Afganistan – câte un enoriaş.
- 11 familii s-au mutat la ţară, sau în alte parohii, iar 9 familii au fost scoase din evidenţele noastre deoarece în ultimii cinci ani nu au mai dat niciun semn de viaţă şi nu mai ştim nimic despre ele.
Concluzia finală este una pozitivă: există credinţă, şi încă una responsabilă, în familiile noastre, doar că uneori, grijile cotidiene par să acopere speranţa creştinilor noştri.
Vă mulţumim pentru primirea dumneavoastră, pentru credinţa dumnea­voastră şi îl rugăm pe Bunul Păstor, Isus, să vă binecuvânteze cu tot ce-i mai bun!
Pr. paroh,
Francisc Fărcăşel

Vă mulţumim pentru primirea dumneavoastră,

pentru credinţa dumnea­voastră şi îl rugăm pe Bunul Păstor, Isus,

să vă binecuvânteze cu tot ce-i mai bun!

Pr. paroh,

Francisc Fărcăşel

Lasati un comentariu