Binecuvântarea familiilor Bilanţ după binecuvântarea familiilor

Ai gură? Dar „ScripGură”?

Dragi prieteni,  un grup de oameni de ştiinţă au pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legătură de banane. Când o maimuţă se urca pe scară să ia banane, oamenii de ştiinţă aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuţă încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nici o maimuţă nu se mai suia pe scară, în ciuda tentaţiei bananelor.
Atunci oamenii de ştiinţă au înlocuit o maimuţă. Primul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte şi bătută. După câteva bătăi nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scară. A fost înlocuită o a doua maimuţă şi s-a întâmplat acelaşi lucru. Prima maimuţă înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat şi lucrurile s-au repetat. Al patrulea şi în fine al cincilea au fost schimbaţi. În final, oamenii de ştiinţă au rămas cu cinci maimuţe care, deşi nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuţele care încercau să ajungă la banane.
Dacă ar fi fost posibil ca maimuţele să fie întrebate de ce îi băteau pe cei care încercau să se caţere pe scară, răspunsul ar fi fost „Nu ştim. Lucrurile întotdeauna au fost aşa aici…”.
Noi, creştinii, cum am răspunde acestui experiment? Noi, creştinii, avem gură. Putem da răspunsuri.
Mulţi dintre noi se simt mult mai bine atunci când văd că celui de lângă îi merge mai rău decât lui. Ferească Dumnezeu ca aproapelui nostru să îi fie mai bine. Încep toate vorbele, bârfele, toată viaţa îi este din nou verificată.
Presa şi televiziunea promovează vorba multă. A vorbi mult în ziua de astăzi este o adevărată artă. Un copil care tace este problematic. Un tânăr care tace nu are şanse de reuşită în viaţă. Un adult care tace este ori prea serios ori prea dificil. Tăcerea astăzi este cu siguranţă de aur. Este foarte greu de găsit.
Şi am privit bineînţeles şi la Isus. Un maestru al tăcerii. Nu este mut. Dar vorbeşte puţin. Isus are gură. Dar are şi urechi. Isus vorbeşte. Dar se şi retrage. Isus iartă. Dar numai după ce, tăcând, scrie în nisip.
Probabil a învăţat această artă de la Iosif, tatăl său, exemplul creştin al tăcerii desăvârşite.
Una din iniţiativele luate de papa Francisc pentru acest an este aceea de a acorda o atenţie cât mai mare Sfintei Scripturi. Şi aş dori, dacă îmi este permis, să compar Cuvântul lui Dumnezeu cu acea legătură de banane. De multe ori cel ce se apropie de această legătură de banane este „bătut cu gura”. Tuturor ne place această „legătură de banane”, cu toţii ne hrănim cu această hrană, dar nu care cumva cineva să se apropie prea mult. De ce atâta implicare? De ce atâta efort? Oare ce vrea să demonstreze ăla/aia? Dacă tot vrea să fie bine să stea acasă şi să facă binele acolo. De ce mai citeşte lectura în biserică? De ce merge la adoraţie, de ce participă la Lectio Divina? Ăsta/asta nu au treabă pe acasă. Nu ştiu să se distreze. Stau toată ziua pe la Biserică.
Tuturor celor ce cred asta, eu le-aş spune că au gură. Dar nu au „Scripgură”. Privesc la Cristos. Până şi Isus era implicat în templu. Ne amintim de episodul pierderii şi regăsirii lui în Templu. Creştinul adevărat nu este mut. Dar vorbeşte puţin. Creştinul adevărat are gură. Dar are şi urechi. Creştinul adevărat vorbeşte. Dar se şi retrage. Creştinul adevărat iartă. Dar numai după ce, tăcând, scrie în nisip. Creştinul adevărat are gură. Dar mai înainte de toate are „Scripgură”!
Pr. vicar,
Andrei Stolnicu

Dragi prieteni,  un grup de oameni de ştiinţă au pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legătură de banane. Când o maimuţă se urca pe scară să ia banane, oamenii de ştiinţă aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuţă încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nici o maimuţă nu se mai suia pe scară, în ciuda tentaţiei bananelor.

Atunci oamenii de ştiinţă au înlocuit o maimuţă. Primul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte şi bătută. După câteva bătăi nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scară. A fost înlocuită o a doua maimuţă şi s-a întâmplat acelaşi lucru. Prima maimuţă înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat şi lucrurile s-au repetat. Al patrulea şi în fine al cincilea au fost schimbaţi. În final, oamenii de ştiinţă au rămas cu cinci maimuţe care, deşi nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuţele care încercau să ajungă la banane.

Dacă ar fi fost posibil ca maimuţele să fie întrebate de ce îi băteau pe cei care încercau să se caţere pe scară, răspunsul ar fi fost „Nu ştim. Lucrurile întotdeauna au fost aşa aici…”.

Noi, creştinii, cum am răspunde acestui experiment? Noi, creştinii, avem gură. Putem da răspunsuri.

Mulţi dintre noi se simt mult mai bine atunci când văd că celui de lângă îi merge mai rău decât lui. Ferească Dumnezeu ca aproapelui nostru să îi fie mai bine. Încep toate vorbele, bârfele, toată viaţa îi este din nou verificată.

Presa şi televiziunea promovează vorba multă. A vorbi mult în ziua de astăzi este o adevărată artă. Un copil care tace este problematic. Un tânăr care tace nu are şanse de reuşită în viaţă. Un adult care tace este ori prea serios ori prea dificil. Tăcerea astăzi este cu siguranţă de aur. Este foarte greu de găsit.

Şi am privit bineînţeles şi la Isus. Un maestru al tăcerii. Nu este mut. Dar vorbeşte puţin. Isus are gură. Dar are şi urechi. Isus vorbeşte. Dar se şi retrage. Isus iartă. Dar numai după ce, tăcând, scrie în nisip.

Probabil a învăţat această artă de la Iosif, tatăl său, exemplul creştin al tăcerii desăvârşite.

Una din iniţiativele luate de papa Francisc pentru acest an este aceea de a acorda o atenţie cât mai mare Sfintei Scripturi. Şi aş dori, dacă îmi este permis, să compar Cuvântul lui Dumnezeu cu acea legătură de banane. De multe ori cel ce se apropie de această legătură de banane este „bătut cu gura”. Tuturor ne place această „legătură de banane”, cu toţii ne hrănim cu această hrană, dar nu care cumva cineva să se apropie prea mult. De ce atâta implicare? De ce atâta efort? Oare ce vrea să demonstreze ăla/aia? Dacă tot vrea să fie bine să stea acasă şi să facă binele acolo. De ce mai citeşte lectura în biserică? De ce merge la adoraţie, de ce participă la Lectio Divina? Ăsta/asta nu au treabă pe acasă. Nu ştiu să se distreze. Stau toată ziua pe la Biserică.

Tuturor celor ce cred asta, eu le-aş spune că au gură. Dar nu au „Scripgură”. Privesc la Cristos. Până şi Isus era implicat în templu. Ne amintim de episodul pierderii şi regăsirii lui în Templu. Creştinul adevărat nu este mut. Dar vorbeşte puţin. Creştinul adevărat are gură. Dar are şi urechi. Creştinul adevărat vorbeşte. Dar se şi retrage. Creştinul adevărat iartă. Dar numai după ce, tăcând, scrie în nisip. Creştinul adevărat are gură. Dar mai înainte de toate are „Scripgură”!

Pr. vicar,

Andrei Stolnicu

Lasati un comentariu