Crăciunul de acasă Mi-aș dori… aș dori…

A început basmul… eşti „erou” sau „zmeu”?

Dragi prieteni, un frumos proverb evreiesc se exprima astfel: „Indiferent ce se întâmplă, o călătorie îţi oferă mereu o poveste de spus”.
Aruncând o privire la anii care au trecut din viaţa noastră, ne amintim cu o oarecare nostalgie, şi sălăşluieşte în inimile noastre tabloul cel mai frumos zugrăvit al vieţii noastre: copilăria. Evocăm în gândurile noastre toate clipele frumoase în care, cu atâta simplitate, ne jucam, alergam şi nu purtam povara grijilor zilnice. Încă de pe a­tunci, în decursul anilor păsuiţi de timp, am înfăptuit numeroase călătorii, de care ne amintim mai mult sau mai puţin. Dar fiecare poartă acum în mintea noastră bucuria gândului senin care ne însoţea precum şi poverile rucsacurilor care îngreunau umerii noştri. Fie că răsuflam cu greu pe drumurile anevoioase ale munţilor, fie că străbăteam agale ţărmurile, ascultând sunetul valurilor mării, fie că porneam, înflăcăraţi de cunoaştere, în ocolurile altor ţări, sau că gustam bucuria companiei rudelor sau prietenilor, am resim­ţit mereu sentimentele minunate ale încrederii, zâmbetului şi speranţei.
Dăinuiesc, atât de strâns, în sufletele noastre, chipurile tuturor celorlalţi „călători” pe care i-am întâlnit în „drumeţiile” noastre şi toate momentele când doream eternitatea acelor clipe. Tocmai din aceste trăiri se contura şi o poveste demnă de a fi citită sufletelor noastre mai târziu, şi care era parcă ursită să provoace surâsul şi bucuria în sufletele tuturor „cititorilor” care au parcurs-o şi ei la rândul lor.
Noi creştinii am început un nou an împreună. Răsună încă şi acum, în inima fiecărui dintre noi, firul narativ al poveştilor pe care le-am trăit în anul ce tocmai a trecut.
A fost, cu siguranţă, o călătorie plină de întâmplări, umplută cu griji, speranţe şi aşteptări. Dar pe tot parcursul acestei călătorii, chiar dacă recunoaştem sau nu, alături de noi am avut un prieten de încredere. Anul care a trecut a fost umplut cu povestea iubirii lui Cristos pentru fiecare dintre noi. Dar întrebarile sunt altele: Tu creştinule, ai călătorit alături de Isus? Pe ce drumuri ai umblat? Cu cine?
Aş vrea să vă invit ca în acest nou an, fiecare gând, fiecare simţ al nostru să scrie povestea iubirii pe care Cristos a avut-o faţă de noi.
Noi suntem naratorii şi „ctitorii” poveştii care va oglindi călătoria pe care o începem împreună în acest an.
Noi stabilim personajele principale şi secundare şi tot noi conturăm sentimentele şi comportamentul acestora.
Noi suntem cei care încondeiem peniţa în scrierea acestei poveşti. Sugestivul titlu al revistei noastre, „Raze de speranţă”, ne provoacă şi mai mult la chibzuire şi reflecţie asupra cuvintelor cu care alegem să înfăţişăm „basmul” nostru.
Fiecare trebuie să trăim raza spe­ranţei şi să fim raze de speranţă pentru cei de lângă noi. Viaţa noastră este o „poveste de iubire” scrisă de Isus. Putem fi personaje pozitive sau perso­naje negative. Putem fi „eroi” sau „zmei”? Tu eşti un creştin „erou” sau un creştin „zmeu”? Cum ai vrea să închei povestea anului care începe?
Ai luat tot ce este necesar în această călătorie? Căci, să ştii, creştinule… vrei sau nu, îţi place sau nu, Dumnezeu deja e pe drum…
Pr. vicar,
Andrei Stolnicu

Dragi prieteni, un frumos proverb evreiesc se exprima astfel: „Indiferent ce se întâmplă, o călătorie îţi oferă mereu o poveste de spus”.

Aruncând o privire la anii care au trecut din viaţa noastră, ne amintim cu o oarecare nostalgie, şi sălăşluieşte în inimile noastre tabloul cel mai frumos zugrăvit al vieţii noastre: copilăria. Evocăm în gândurile noastre toate clipele frumoase în care, cu atâta simplitate, ne jucam, alergam şi nu purtam povara grijilor zilnice. Încă de pe a­tunci, în decursul anilor păsuiţi de timp, am înfăptuit numeroase călătorii, de care ne amintim mai mult sau mai puţin. Dar fiecare poartă acum în mintea noastră bucuria gândului senin care ne însoţea precum şi poverile rucsacurilor care îngreunau umerii noştri. Fie că răsuflam cu greu pe drumurile anevoioase ale munţilor, fie că străbăteam agale ţărmurile, ascultând sunetul valurilor mării, fie că porneam, înflăcăraţi de cunoaştere, în ocolurile altor ţări, sau că gustam bucuria companiei rudelor sau prietenilor, am resim­ţit mereu sentimentele minunate ale încrederii, zâmbetului şi speranţei.

Dăinuiesc, atât de strâns, în sufletele noastre, chipurile tuturor celorlalţi „călători” pe care i-am întâlnit în „drumeţiile” noastre şi toate momentele când doream eternitatea acelor clipe. Tocmai din aceste trăiri se contura şi o poveste demnă de a fi citită sufletelor noastre mai târziu, şi care era parcă ursită să provoace surâsul şi bucuria în sufletele tuturor „cititorilor” care au parcurs-o şi ei la rândul lor.

Noi creştinii am început un nou an împreună. Răsună încă şi acum, în inima fiecărui dintre noi, firul narativ al poveştilor pe care le-am trăit în anul ce tocmai a trecut.

A fost, cu siguranţă, o călătorie plină de întâmplări, umplută cu griji, speranţe şi aşteptări. Dar pe tot parcursul acestei călătorii, chiar dacă recunoaştem sau nu, alături de noi am avut un prieten de încredere. Anul care a trecut a fost umplut cu povestea iubirii lui Cristos pentru fiecare dintre noi. Dar întrebarile sunt altele: Tu creştinule, ai călătorit alături de Isus? Pe ce drumuri ai umblat? Cu cine?

Aş vrea să vă invit ca în acest nou an, fiecare gând, fiecare simţ al nostru să scrie povestea iubirii pe care Cristos a avut-o faţă de noi.

Noi suntem naratorii şi „ctitorii” poveştii care va oglindi călătoria pe care o începem împreună în acest an.

Noi stabilim personajele principale şi secundare şi tot noi conturăm sentimentele şi comportamentul acestora.

Noi suntem cei care încondeiem peniţa în scrierea acestei poveşti. Sugestivul titlu al revistei noastre, „Raze de speranţă”, ne provoacă şi mai mult la chibzuire şi reflecţie asupra cuvintelor cu care alegem să înfăţişăm „basmul” nostru.

Fiecare trebuie să trăim raza spe­ranţei şi să fim raze de speranţă pentru cei de lângă noi. Viaţa noastră este o „poveste de iubire” scrisă de Isus. Putem fi personaje pozitive sau perso­naje negative. Putem fi „eroi” sau „zmei”? Tu eşti un creştin „erou” sau un creştin „zmeu”? Cum ai vrea să închei povestea anului care începe?

Ai luat tot ce este necesar în această călătorie? Căci, să ştii, creştinule… vrei sau nu, îţi place sau nu, Dumnezeu deja e pe drum…

Pr. vicar,

Andrei Stolnicu

Lasati un comentariu