Vin cu mare bucurie şi plin de entuziasm Suntem împreună de zece ani

10

În viaţa fiecărei persoane, cred, numărul 10 are o semnificaţie deosebită. Cât ne mai bucuram când luăm câte un 10 la şcoală, să fii printre primii 10 la şcoală sau într-un top 10, e dorinţa multora şi motiv de mândrie. De vârsta de 10 ani, pe unii îi leagă amintirea primei sfinte Împărtăşanii…
Numărul 10, în Biblie, reprezintă un întreg, un ansamblu, numărul 10 este simbolul desăvârşirii şi al împlinirii. Aşa avem de la Domnul cele 10 porunci, simbol al alianţei desăvârşite între Dumnezeu şi om, avem crucea sfântului Andrei în formă de X (care în litere romane este tot 10), 10 sunt degetele de la mâini şi 10 la picioare, vrând parcă să arate că omul este împlinirea creaţiei. Cu siguranţă numărul 10 are şi alte semnificaţii.
Pentru noi, credincioşii parohiei Isus, Bunul Păstor, numărul 10 are o semnificaţie deosebită anul acesta: împlinim 10 ani de la înfiinţarea parohiei (şi, personal, 10 ani de la numirea ca paroh al acestei comunităţi).
Sunt 10 ani în care împreună am dorit să ne apropiem mai mult de Bunul Păstor. Împreună ne-am bucurat cu familiile care aveau un moment fericit, împreună am plâns atunci când un necaz s-a abătut asupra familiilor noastre; împreună am muncit la creşterea bisericii, atât cea de piatră cât şi cea spirituală.
Privesc în urmă şi îmi vine greu să realizez că au trecut deja 10 ani. Parcă mai ieri semnam, plin de emoţii, actul de luare în posesie a noii comunităţi parohiale, de faţă cu episcopul auxiliar Aurel Percă, împreună cu membrii consiliului pastoral parohial.
Privesc cu bucurie în urmă la tot ce am realizat, aduc prinos de mulţumire Domnului, fără de care sunt conştient că nu aş fi putut realiza nimic; deasemenea doresc să cer iertare lui Dumnezeu pentru toate greşelile, dar şi enoriaşilor pentru eventualele supărări.
Acum, la ceas aniversar, vă invit să strângem rândurile în jurul lui Isus. Să fim o mare familie care îşi sărbătoreşte a zecea aniversare. Să-i cerem Domnului să ne însoţească mereu pe drumul vieţii şi să dăruiască acestei comunităţi multe astfel de sărbători.
LA MULŢI ANI!!!
Pr. paroh,
Francisc Fărcăşel

Lasati un comentariu